31 dec. 2010

Cu prilejul Anului Nou ...






Poate ca mi-a plecat mintea cu sorcova, dar mor de dorul revelioanelor de alta dat' (stiu ca am mai zis-o).
Astazi avem doar chiraiala, betie pan' la coma alcoolica, etnobotanice, futaiuri in grup (ca asa-i la bautura amestecata cu etnobotanice), mancare pe credit, manele, manelisti, capsunari obositi, scandaluri, petarde, kitsch, haos  s.a.m.d.

P.S.: 
Se pare ca TVR 3 va incerca sa readuca astfel de momente , in aceasta noapte (pentru cei nostalgici).

30 dec. 2010

Despre unii crestini... (spuse de un om bun)

ILMIHAL -5-



""" (...) Iata ca, spre fericirea omenirii, Profetul nostru (s.a.v.) a aparut intr-o perioada in care lumea zacea in intuneric si obscuritate. El a dat deoparte credintele neadevarate(idolatria), a scapat lumea de intuneric cu ajutorul luminei credintei adevarate si a Islamului si a daruit omenirii cheia fericirii vietii pe pamant si in Lumea de Apoi, a aratat drumul adevarat spre civilizatie.
Astazi, chiar si numerosi orientalisti ne-muslumani care cerceteaza neutru istoria Islamului, au fost nevoiti sa recunoasca superioritatea lui Muhammed(s.a.v.), neasemuita sa conduita morala si faptul ca el este pentru omenire cel mai mare ocrotitor si salvator; intr-adevar, acesti orientalisti nu s-au putut abtine sa nu-l admire.
Intr-o lucrare tradusa de Muhammed Esad, renumitul filosof englez, T. Karlayl spune urmatoarele: “Il iubesc pe Maretul Muhammed (s.a.v.) tocmai pentru ca este departe de ipocrizie. In umanitate nu exista un cantar care sa-l cantareasca pe Maretul Muhammed. Este atat de greu si mare, incat nu poate fi cantarit”.
Daca alti ne-musulmani de omenie au atata admiratie pentru Profetul nostru (s.a.v.), daca arata atata interes si atasament, trebuie sa ne gandim cum sa facem ca noi, credinciosii lui, sa ne legam de el cu dragoste si respect.
(...) Numele Profetului nostru este Muhammed (s.a.v.) , numele tatalui sau este Abdullah, iar numele mamei sale, Amine. Pe cand Profetul inca nu era nascut (fatul avea 7 luni) si-a pierdut tatal. S-a nascut la Mecca in anul 571, in zorii zilei de 12 (luni) a lunii Rebiyyulevvel, care corespunde cu 20 aprilie. La nastere nu semana cu nici un alt copil. Lumina divina a profetiei care se ivea din el orbea ochii celor care-l priveau.
Pana la 4 ani ramane langa mama lui de lapte, Halime, dupa care este redat familiei sale. Cand avea sase ani i-a murit mama, Amine, si a fost luat de bunicul sau, Abdul-Mutallib; dupa doi ani, i-a murit si bunicul, astfel profetul ramane in grija unchiului sau, Ebu Talib.
Perioadele de copilarie si de tinerete, de celibat si casatorie, toata viata lui, a trait în virtute si maturitate asa cum n-a mai avut parte niciun om. La vârsta de 25 de ani s-a casatorit cu maica noastra Hatice(Hadicetu’l-Kübra).
Niciodata nu s-a inchinat la idoli. Nici în copilarie nu agreea idolii. Ca pe timpul religiei profetului Ibrahim (Avraam) (a.s.), el se ruga lui Allah. Din cand in cand se ducea la muntele Hira de langa Mecca pentru a cugeta la puterea si maretia lui Allah, venind in intampinarea marii iubiri si afectiuni cu care l-a favorizat Allah pana la eternitate; credea in unicitatea lui Allah din toata inima-i plina de lumina.
Intr-o zi, cand statea în pestera Hira cufundat in meditatie divina, ingerul Gebrail (Gabriel) a venit din porunca lui Allah sa-i vesteasca ca a fost ales profet, si acesta ii spuse lui Muhammed (s.a.v.), salvatorul omenirii, cel iubit de Allah:
“-Citeste!” Profetul nostru(s.a.v.) il intreaba:
“-Ce sa citesc?” Gabriel zise din nou:
“-Citeste!” si de data aceasta Maretul Muhammed (s.a.v.) puse aceeasi intrebare, dupa care Gabriel il apuca de pieptul sfânt si-l strange de trei ori. Astfel, Profetului nostru (s.a.v.) i se dadu harul prin interventie spirituala. Printr-un mare miracol Profetul (s.a.v.) incepu deodata sa citeasca.Ingerul dadu a
treia porunca si Muhammed (s.a.v.) citi primul verset revelat. Marea semnificatie a versetului era:
“Citeste in numele Stapanului tau care a creat totul din
nimic! A crescut omul putin cate putin si l-a desavarsit. A creat
omul dintr-un cheag de sange. Citeste pentru numele Stapanului
tau Maret, El l-a invatat cu Kalem*-ul, l-a invatat pe om ceea
ce nu stia!”

* L-a invatat sa scrie; L-a invatat prin scris.
Astfel, Maretului Muhammed (s.a.v.) i s-a dat profetia iar Coranul cel Sfant (Kur’an-î Kerim) a fost completat in 23 de ani. Timp de 13 ani Muhammed (s.a.v.) a chemat oamenii din Mecca pe drumul dreptatii. El a suferit multe chinuri si a trecut prin multe greutati. Indurand orice chinuri s-a luptat sa propovaduiasca existenta si unicitatea lui Allah. Apoi s-a mutat la Medina cea Luminoasa (Medine-i Munevuer).(...) """



~va urma~

Vezi si ep.1(link) ; ep.2(link)* ; ep.3(link) ; ep.4(link)

29 dec. 2010

Traficantii de bomboane.

Bomboanele mele preferate nu se gasesc decat ca marfa de contrabanda (de mai bine de 15 de ani).   :D :))))
Sunt delicioase.



28 dec. 2010

SA CANTARIM CU ACEEASI MASURA SI SA NU UITAM ! ~ " My palestinian father "

Daca ar fi fost tatal tau in locul acestui batran... ?! Ce ai fi facut pentru el?


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~


Terorism .


 

 

27 dec. 2010

Am plecat cu domnul SOARE si m-am intors cu doamna IARNA .

Fusei dus de acasa ...









Statui oleaca ...








Ma intorsei la barlog...





Bonus:
* O duduie rasfatata .




Am header nou .

  Aceasta este imaginea originala :



Individul din fotografie este Tomy - cel mai aprig vanator de soricei.

25 dec. 2010

Asta seara 'joc in deplasare'.

M-a mancat in fund ...
Plecand de la premisa ca tot crestinu' sta astazi acasa si isi umple hoitul(pe credit) cu sarmale, carnati, caltabosi, toba si alte alimente aducatoare de grabnica si chinuitoare moarte ... m-am hotarat sa purced de zabauc pe soselele patriei noastre dragi.

Mergand eu asa ... in directia Valenii de Munte, pe undeva pe la intersectia cu drumul spre Baltesti (in zona barierei) , m-am trezit fata in fata cu trei cai frumosi . Da... Trei cai tineau cu tot dinadinsul sa imi fie parteneri in trafic. Erau neimpiedicati si nepriponiti . Unul dintre ei era cat pe ce sa se urce pe capota celui din fata mea (norocul lui ca nu avea viteza). Problema este aceea ca, la acea ora (8:00 AM), era o minunatie de ceata in zona. Imediat cum am intrat in zona Magurele (Prahova) , m-am oprit la primul post de politie pentru a le anunta organelor prezenta acelor cai (nu am sunat la 112 deoarece nu am dorit sa ocup din timpul ce poate ar fi putut folosi unor situatii mai grave) .
Am oprit trasura la poarta postului de politie, am ciocanit politicos la usa si apoi am intrat. Inauntru era doar un singur organ. Isi servea linistit cafeaua. I-am explicat pe scurt situatia si mi-a raspus (deloc convingator) ca va trimite "baietii" in acea zona ...
Precis, daca se va intampla vreun accident grav din cauza acelor cai nesupravegheati,  va raporta ca nu a stiut despre acea situatie.
  In rest, mai nimic ... Soseaua nu a fost chiar atat de libera precum ma asteptam. Probabil foarte multi crestini , care nu s-au mai incadrat in conditiile necesare efectuarii unui credit, au plecat sa imbuce pe la rude . Nici asta nu ar fi fost o problema , daca nu ar fi fost plina soseaua de romani care se cred fosforescenti. Peste 70% din masinile cu care m-am intalnit in trafic, in aceasta dimineata (in afara localitatii , pe conditii de ceata densa), nu foloseau niciun fel de lumini auto sau foloseau doar lanternele.
"Saracu' , n-a avut noroc ", vor zice rudele cand il vor culege din fiarele incolacite in jurul copacului. Si jur ca nu ar fi atat de grav (sa moara toti tembelii, da-i dracu') daca nu ar lua si nevinovati cu ei (in cele mai multe cazuri).

Acum ma asez la olecuta de hodina si un pahar rece cu zama de varza(de la o vecina, dupa o reteta batraneasca), langa godin . Tare bine-i !

24 dec. 2010

Daca as fi fost crestin ...

... in aceste zile mi-ar fi placut sa ascult mai mult Grigore Lese .  :)

Nu va urez "Sarbatori Fericite" . Nu are legatura cu faptul ca sunt musulman. Ci are legatura cu faptul ca Iisus nu s-a nascut in luna Decembrie. Aceasta data (precum si data Pastilor crestinesti) a fost stabilita de catre un sinod ecumenic, de catre biserica .


ŢEPARII DE LA ' ARMY SHOP ' aka ' KAKI.RO ' .

... sau cum am fost  foarte aproape sa-mi iau  ŢEAPĂ DE LA KAKI.RO  .

Se pare ca si eu mai gresesc cateodata.
Acum ceva vreme ii laudam aici(link) pe hotii si panaramele de la kaki.ro (link) . Ehehei, se pare ca m-am cam grabit.
Dupa cum am mai spus, cateodata, prefer sa fac online unele cumparaturi . Este mult mai rapid (chiar daca riscul este putin mai mare) .
De curand, din lipsa timpului necesar alergaturii prin magazine , m-am hotarat sa imi fac o parte din cumparaturile de sezon pe site-ul evazionistilor de la kaki.ro . Raportandu-ma la succesul unei comenzi anterioare (intradevar de o valoare mult mai mica) am ales doua produse de la respectivii evazionisti. Deoarece nu am un fizic chiar piele si os, am preferat sa sun pentru a ma lamuri in legatura cu corespondentele marimilor (deoarece pe site nu aveau afisat un tabel comparativ), inainte de a plasa comanda .
Am discutat cu o duduie (ce nu stie sa se prezinte la telefon) care mi-a spus ca marimea 3XL corespunde marimii europene 62 . Eu, neavand tangente cu croitoria si fiind un cumparator de buna credinta , am luat de bun ce mi-a zis duduia habarnista . Ei si de aici a pornit toata tarasenia. De fapt , marimea 3XL corespunde marimii europene 58.
Dupa cum bine se stie , atunci cand comanzi online cu plata ramburs, nu poti deschide coletul pana nu platesti.
Dupa ce am achitat si am deschis coletul , am avut surpriza de a constata ca articolul in cauza era mai degraba bun de Emil Boc decat de mine.  Am sunat imediat la imbecilii tepari si incompetenti de la Army Shop. Dupa indelungi insistente mi-a raspuns aceeasi cosanzeana habarnista (care nu stie sa se prezinte la telefon) . Am purtat o discutie scurta, pe un ton amiabil, si m-a asigurat ca imi vor returna integral suma de bani , imediat ce produsele vor reintra in posesia lor. La acel moment nu aveau afisata pe site nicio politica de returnare .
Zis si facut. Le-am trimis produsele cu care ma prostisera .
La cateva zile m-a sunat tot pitzi cea habarnista (care nu stie sa se prezinte la telefon) si mi-a spus ca are nevoie de toate datele mele personale , motivand ca asa i-a spus contabila (o alta pitipoanca coclita si flausata) . Printre multe altele , imi cerea si : serie CI, numar CI , CNP, toate datele contului bancar (nu am intrebat daca cumva doreste si PIN-ul de la card) etc.  ... Ha? Adica, pentru niciuna din comenzile anterioare nu au avut nevoie de toate aceste date (emitand facturi fictive), dar acum aveau nevoie!?!? Eu m-am prins ca atunci cand isi vand produsele cocheteaza cu evaziunea fiscala , iar cand vine vorba de o speta precum situatia de mai sus intervin chestiuni nasoale de contabilitate ... insa pe mine m-a invatat tovarasa educatoare, la gradi, sa nu ma incred in persoane straine. Mai ales atunci cand respectivele persoane imi cer toate datele contului bancar .
Hmmm ! Nu stiu de ce , dar mie mi-a mirosit a posibili infractori virtuali. I-am raspuns duduii ca nu ii pot da decat IBAN-ul si titularul de cont.
Ea mi-a raspuns ca trebuie sa astept si ca revine cu un telefon.
Am asteptat... Am asteptat... Am tot asteptat... Pana cand, tinand cont de faptul ca timpul meu este destul de pretios, le-am trimis urmatorul e-mail (deoarece la telefon nu mai raspundea nimeni) :

""" Pentru returnarea integrala a sumei achitate de catre mine (cumparator de buna-credinta) aveti la dispozitie urmatoarele date :


Banca -XXXXXX
IBAN - XXXXXXXXX XXXX XXX X XX XX
Titular Cont - X Y


Nu este normal (si nici legal) sa mi se ceara alte date personale precum ar fi : CNP, SERIE si NR. CI/BI . Am luat legatura cu reprezentantii bancii XXXXXXX si mi-au confirmat ceea ce deja stiam in legatura cu acest aspect.
Sper ca problema sa fie rezolvata pe cale amiabila , in cel mai scurt timp posibil, nefiind nevoie sa apelez la toate resursele legale ce le am la dispozitie pentru a-mi recupera suma respectiva de bani. Mai ales ca vina pentru aceasta incurcatura nu imi apartine , ci apartine reprezentantului/reprezentantei firmei dumneavoastra, care atunci cand i s-au cerut detalii (telefonic) in legatura cu echivalentul marimii XXXL in parametrii europeni ... a raspuns eronat ca XXXL corespunde marimii 62 (cand de facto corespunde marimii 58).


Multumesc ! """

Imediat am fost sunat de catre ţepari . La telefon era o alta piţipoanca sclifosita care deasemenea nu a stiut sa se prezinte decat ca fiind colega cu cealalta parasuta . A inceput sa urle la mine ca ea nu imi trimite niciun ban si ca fara acele date nu imi mai vad banii (banii mei). Aici mi se adresa folosind pronume personal de politete, iar dupa cateva secunde mi se adresa cu "bai omule ..." . Trecea de la o stare la alta(eu cred ca era labila psihic) Parasutista o tinea pe a ei. Cand am inceput sa ii explic in termeni legali si sa ii pun diferite intrebari legate de limitele legalitatii in ceea ce priveste facturile trimise ... sau de legalitatea activitatii lor comerciale , explicandu-i ca primul lucru pe care il voi face (dupa ce voi inchide telefonul) va fi sa ma duc direct la Politie ... a lasat-o mai moale si a inceput sa o scalde.
Pana seara , am avut banii in cont (mai putin costul returnarii, cu toate ca ar fi trebuit sa aiba bunul-simt de a-mi returna si acei bani - indiferent de suma) .

Concluzii:

AVETI MARE GRIJA DE LA CINE CUMPARATI ONLINE! 
VERIFICATI BINE INAINTE !  
CAUTATI MAI MULTE DATE DESPRE RESPECTIVUL MAGAZIN , INAINTE DE A COMANDA PRODUSELE PE CARE VI LE DORITI ! 
CAUTATI SA COMANDATI DOAR DE LA MAGAZINE CU VECHIME SI DESTUL DE CUNOSCUTE !!!!! 
VERIFICATI CONDITIILE DE RETURNARE AFISATE PE SITE ( hotii de la Army Shop nu aveau -la acel moment- asa ceva afisat pe site ) .

Pana si cei mai inraiti cumparatori online isi mai iau tepe cateodata.
La mine a fost a doua teapa luata.

23 dec. 2010

Nu mergeti noaptea la cumparaturi !

   Astazi, pe la ora 2:00 AM (adica noaptea), navigam bezmetic printre rafturile unuia dintre hypermarketurile cu  program non-stop.
Nu mi-am facut cumparaturile de cu ziua deoarece , zilele acestea, este nebunie. Si-au facut crestinii credite, ca sa infulece "omeneste", cum se cuvine de Craciun ... si nu mai ai loc de ei la hypermarket.
Mi-am zis ca trebuie sa profit de programul non-stop si de linistea noptii pentru a-mi face cumparaturile . Ash ! Da de unde ... Am facut cea mai proasta alegere. Galantarele erau ca dupa bombardament sau chiar goale ... Era o mizerie de nedescris (ma oftic ca nu am avut camera cu mine)... Angajatii se alergau printre rafturi si flueirau de parca erau la oi... Cateva colinde americane(ca doar e trendy) lesinate se chinuiau sa evadeze din difuzoare...
Nu am nimic cu sarbatorirea propriu-zisa a Craciunului si cu romanii crestini care fac acest lucru cu decenta si cumpatare. Insa urasc aceasta perioada din alte puncte de vedere. Ma obosesc oamenii prosti, capsunarii care vor sa epateze si fomistii traditionali care mananca pe datorie . Ma oboseste si ma irita aglomeratia , agitatia si galagia acestor zile. Ma obosesc vecinii care au devenit brusc buni crestini , ascultatorii de colinde, batatori de covoare si chiar popa care atunci cand mi-a sunat la usa si i-am zis ca sunt musulman a exclamat : "Ce najpa!" (wtf). Ma obosesc kitschurile agatate pe la ferestre , ca sa vada ochiu' invidios al celorlalti ce capatana sclipicioasa si plina de beculete are  Mos Cracila pe care ti l-ai pus in geamul de la balcon, bucatarie si chiar baie .
Trist si deprimant !!!


P.S.:
Ma enerveaza la culme multimea de brazi abandonati in piete si pe strazi (deoarece nu au fost vanduti) , dupa 1 Ianuarie.
&$%#@**!&$(% de romani fuduli si prosti !

"Jewish fanatism & hatred"






22 dec. 2010

1989

Cine poate contrazice cele spuse in acest clip ? 
Cine poate aduce contra-argumente? 
Cine poate sustine cu convingere, dezinteresat si cu dovezi palpabile ca sunt minciuni si nu sunt adevaruri ? 
Oare cati dintre cei iesiti in strada atunci au fost oameni cinstiti, cati au fost agitatori si agenti straini(teroristi) si cati au fost "ciordeles" iesiti la dat cu vastul (profitand de haosul de pe strazi) ??????




NU A FOST REVOLUTIE !

20 dec. 2010

SECRETE MICI EFECTE MARI -2-

   STIATI CA ...

O lingurita contine aproximativ :
- 5 g faina
- 6~8 g zahar
- 7~8 g sare fina
- 5 g apa

O lingura rasa contine :
- 15 g faina
- 20~25 g orez
- 20 g zahar
- 20 g sare
- 18~20 g untdelemn


O lingura cu varf contine aproximativ :
- 30 g faina
- 30 g sare
- 30 g zahar

Alte masuri sunt :
- un varf de cutit ~ 2 g
- un pahar de lichior ~ 20 g
- un pahar de vin ~ 125 g
- un pahar de apa ~ 200 g
- un polonic ~ 500 g
- o farfurie adanca ~ 250 g
- o ceasca de cafea ~ 60-80 g
- o bucata de unt "cat un ou" ~ 60-70 g

"ATENTAT KOSHER CU AROMA DE AMERICAN PIE SI PUTIN CONDIMENT DIVIDE ET IMPERA" ?!



Ati auzit de operatiunile "FALSE FLAG" (link1) ?
Dar de operatiunea "GLADIO" (link2)?
Stiati ca de foarte multe ori "lucrurile nu sunt ceea ce par a fi" ?

Oare cati sunt cei care cred ca tot ceea ce zboara se mananca? Va spune eu: FOARTE MULTI .

In ultimele luni s-au facut presiuni foarte mari asupra Europei. Se duce un razboi psihologic de inducere a spaimei si a terorii in populatia statelor europene. Se urmareste inducerea unei stari de panica. CUI BONO (link3 video) ?
Se creste treptat presiunea acestor asa-zise amenintari si evenimente (link4). Se creste treptat pentru a fixa si mai bine aceasta teroare in mintile oamenilor.
Eu cand am vazut la stiri evenimentele de la Stokholm m-am gandit direct la cele de mai sus si am inceput sa imi pun intrebari.
Cine pierde capital de imagine?
Cine are nevoie sa isi repare imaginea?
Cine nu mai are alt venit decat industria de armament, resursele furate de la altii si o uriasa masina de razboi?
 Cine are experienta in invadarea altora si in distrus civilizatii, popoare, natii ?
Cine nu mai are nicio sursa de venit si ai sai cetateni sunt inglodati in credite, traind din datorii (Nu. Nu ma refer la Romania) ?



Incercati sa puneti cap la cap urmatoarele :
 
  • INCEPUTUL PRIMULUI RAZBOI MONDIAL
  • AL QAEDA
  • Osama Ben Laden (sprijinit si antrenat de catre CIA, in perioada razboiului ruso-afghan)
  •  9/11
  • MADRID
  • GLADIO
  • FALSE FLAG OPERATIONS
  • IMPRIMANTA ATENTATOARE "DESCONSPIRATA"(oare de ce o sinagoga din USA a comandat o imprimanta si ceva cerneala tocmai din Yemen?!) 
  • AMENINTARI ASUPRA CAPITALELOR EUROPENE
  • STOKHOLM
  • MOSSAD (ISS)
  • CIA
  • NSA
  • MI6
  • SIONISM
  • AFACEREA AVIONULUI CU DETINUTI ~ CIA
  • SCUTUL ANTI-RACHETA
  • PREZENTA DE BAZE AMERICANE IN DIFERITE ZONE ALE EUROPEI(prezenta care, din cand in cand, trebuie justificata cumva)

S.A.M.D.

" We killed Jesus and we are proud of it . " (reloaded)

Fiecare padure cu uscaturile ei. Se pare insa ca unele paduri sunt aproape in totalitate ofilite.
Unii uita lectiile de viata ale istoriei si in schimb aplica asupra altora ceea ce au patimit ei candva...


19 dec. 2010

Cacat de la PDL - 2 -

  Astazi, PDL/Roberta Anastase a impartit din nou pomana electorala.
Presedinta de asociatie (membra de valoare in colegiul Robertei Anastase  :D ) umbla pe la usile vecinilor mei si impartea sacoselele de la PDL. La mine nu a mai indraznit sa sune ... :))))))))))))
Romanul tot roman... Pomanagiu a fost , pomanagiu ramane .
Prostovanilor, aia care va arunca frimiturile acestea ... isi lafaie tartitele in luxul facut pe spinarea voastra ! Isi bat joc de voi si va umilesc. Va meritati soarta !

Conserva comunista.

   Datorita faptului ca imi place pestele marinat in sos tomat, atunci cand nu am timp (sau chef) sa imi gatesc la cuptor o marinata in sos tomat, cumpar peste la conserva.
De foarte multi ani am observat ca gustul si sosul pestelui in sos tomat au ramas doar teoretice. Practic, au doar o aroma fada de plastic gelatinos. Nu mai sunt precum erau candva.

Astazi, am fost sa cumpar peste afumat traditional de la comerciantii moldoveni din Obor/targul de weekend(sunt inebunit dupa acest peste moldovenesc):  macrou, sturion, somon . In timp ce ma invarteam pe acolo, am poftit si la conservele de peste ce le aveau insirate pe tarabe. Am riscat si am cumparat una. Acum imi dau palme si ma oftic ... deoarece nu am cumparat vreo zece conserve ( 4 RON/buc. ).  Sunt delicioase!!!!!!!!
Va mai amintiti gustul conservelor comuniste. Acestea sunt identice. Conservele chiar au sos tomat in interior si pestele respectiv chiar are gust. Yummy ! Data viitoare imi cumpar sa imi ajunga o vesnicie . :))
Din pacate am facut fotografiile dupa ce deja mancasem pestele din conserva. Nu ma asteptam sa fie atat de gustos incat sa simt nevoia de a scrie despre acest lucru.

 



Traiasca mancarea comunista ! (macar astia mananca mult mai sanatos decat noi)

ILMIHAL -4-

""" (...) PROFETI ALE CAROR NUME FIGUREAZA IN CORAN

Dupa unele surse, de la Adem (Adam) (a.s.) si pana la
Profetul nostru, au venit 124 de mii de profeti, iar dupa alte surse, 224 de mii de profeti. Dintre acestia numai 28 sunt mentionati în Coran.
Numele profetilor care sunt trecute in Coran si trebuie neaparat stiute sunt:

1) Adem (Adam)
2) Idris (Idris)
3) Nuh (Noe) 
4) Hud (Hud)
5) Salih (Salih) 
6) Ibrahim (Avraam) 
7) Lut (Lot) 
8) Ismail (Ismail) 
9) Ishak (‹saac)
10) Yakub (lacob)
11) Yusuf (Iosif)
12) Eyyüb (Iov)
13) Fiuayb (fiu’ayb)
14) Musa (Moise)
15) Harun (Aaron)
 16) Davud (David)
 17) Suleyman (Solomon)
18) Yunus (Iona)
19) Ilias (Ilie)
20) Elyesa (Eliseu)
21) Zülkifl (Zulkifil)
22) Zekeriyya (Zaharia)
23) Yahya (Ioan)
24) Isa (Isus)
25) Uzeyr (Uzair)*
26) Lokman (Luqman)*
27) Zulkarneyn *
28) Hazret-i Muhammed (aleyhimusselam)

* Despre cei trei dintre Iisus (a.s.) si Muhammed(saws) , parerile sunt impartite si majoritatea sustin ca acestia au fost doar buni credinciosi, intelepti, deosebiti doar prin faptul ca au fost pe placul lui Allah , dar ca nu au fost profeti adevarati.




PROFETUL NOSTRU

Stramosii Profetului nostru (Ejdad-î Alisi)

Incepand de la el si pana la Adnan din neamul lui Ismail, genealogia paterna a Profetului nostru este:
Hz. Muhammed, Abdullah, Abdulmuttalib, Haflim,
Abdimenaf, Kusayy, Kilab, Murre, Kaab, Luey, Gaalib,
Fihr, Malik, Nadr, Kinane, Huzeyme, Mudrike, Ilyas,
Mudar, Nizar, Meaad, Adnan.

Genealogia materna este:
Hz. Muhammed, Amine, Vehb, Abdimenaf, Zuhre,
Kilab.

 Majoritatea celorlalti profeti trimisi inaintea lui Muhammed erau destinati doar unei comunitati, unui oras sau unui sat; pe cand Profetul nostru a fost trimis ca ocrotitor pentru toata omenirea, pentru toate fapturile, adica pentru cele 18 mii de lumi.
Pentru a intelege ce mare protector pentru omenire este Muhammed (s.a.v.), va trebui sa vedem starea lumii
inainte de venirea lui pe pamânt.
Dupa cum se stie, inainte de venirea lui Muhammed (s.a.v.),in lume a existat o perioada dominata din toate
punctele de vedere de fapte rele si neoranduiala. Oamenii acelor vremuri de obicei traiau în anormalitate si faradelegi.
Omenirea era departe de dreptate, justitie si civilizatie; ingropata in vartejul unei cruzimi de groaza. Erau in floare jaful la drumul mare, prostitutia, tirania si uzurparea.
Astfel ca, cine era mai puternic, acela atenta la averea, viata, onoarea celorlalti, le lua tot ce aveau. Unii oameni, conducandu-se dupa credinte mincinoase si neadevarate, isi ingropau de vii copiii de sex feminin si-i omorau. Erau asa de ingropati in salbaticie si necinste, incat o femeie era impartita de mai multi barbati. Femeia nu avea nici o valoare, pretuire in comunitate. Ea era considerata o simpla marfa care putea fi cumparata sau vanduta pe bani. Oamenii erau impartiti in grupuri de triburi dusmane intre ele, deseori avand loc razbunari de sange intre diferitele triburi.
Mehmed Akif zugraveste asa de bine aceasta stare de lucruri a omenirii in versurile de mai jos:

“In sfasiere intrecuse omul pe hiena
Cel far-de dinti mancat de frati era”

Intr-o astfel de perioada Profetul nostru (s.a.v.) a fericit lumea prin nasterea sa in zorii zilei de 12 a lunii Rebiyyulevvel a anului 571 d.Ch., în orasul Mecca (Mekke-i Mukerrem).
Profetul nostru, ultima veriga in lantul profetilor, la varsta de 40de ani, chiar si inainte de a capata darul profetiei si legislatia (fleriat), a facut multe minuni. Pentru ca s-a calauzit dupa porunca “Fii drept asa cum ti s-a poruncit”, in toata perioada vietii a fost exemplul viu al devotamentului si al dreptatii. Era
departe de orice ipocrizie si minciuna. Intr-o vreme in care oamenii nu se bizuiau unii pe altii, nu aveau incredere unul in celalalt, toti pe el il credeau, pe el se bizuiau, erau de acord cu judecata si hotararea lui in orice neintelegere ivita intre oameni. Chiar si dusmanii care-l dezaprobau, recunosteau devotamentul si dreptatea lui, recunosteau ca el este departe de minciuna si prefacatorie; ii pretuiau conduita (morala) ireprosabila, caracterul integru si-i ziceau “Muhammed cel demn de incredere” (Muhammedu’l-Emin). (...) """


~va urma~

*vezi si ep.1(link) ; ep.2(link)* ; ep.3(link)

18 dec. 2010

DIVERSIONISTI INCOMPETENTI .

  Rog pe cel/cea care se semneaza cu "abbu viorica" sa evite a mai vizita(comenta pe) blogul meu !!!
Poate cu altii iti merge , dar cu mine se pare ca ai cam gresit adrisantul .
Este a doua oara cand iti atrag atentia direct .
Nu imi plac diversionistii, sionistii disperati, cei care se dau drept altceva decat ceea ce sunt ei cu adevarat , cei care urasc goyimii s.a.m.d.
Este problema ta ce faci pentru a-ti duce propaganda mai departe. La mine nu esti binevenit(a).
Te rog frumos sa canti la alte mese ! 
Este problema ta ce povesti inventezi (apartenente la diferite confesiuni religioase ~ a propos de faptul ca te prezinti drept o crestina; familii fictive ~ sot egiptean; nume fictive ~ abbu viorica ; locatii fictive ~ locatia reala fiind Tel Aviv ) pentru a castiga credibilitate in fata unor naivi/naive si pentru a aţâţa spiritele slabe, insa crede-ma ca "pe unde culege dracul surcelele, eu am taiet lemne."  ;) Iti pierzi timpul cu mine.

Este urat din partea ta atunci cand ne crezi prosti pe toti si te comporti in consecinta.
Nu ma face sa public mai multe date (decat cele de mai jos) , deoarece chiar nu doresc a-mi pierde timpul cu astfel de chestiuni si cu astfel de personaje mizere...

Esti slab pregatit(a) in ceea ce vrei tu sa faci . Mai invata !  

 













VISITOR ANALYSIS ("abbu viorica")
Referrer[- site lipsit de importanta, sters de catre mine din aceste date - ]
Host Namebzq-79-180-26-252.red.bezeqint.net
IP Address79.180.26.252 [Label IP Address]
CountryIsrael
RegionTel Aviv
CityHerzliya
ISPBezeq International-ltd
Returning Visits1
Visit Length1 hour 42 mins 7 secs
VISITOR SYSTEM SPECS
BrowserIE 8.0
Operating SystemWinXP
Resolution1024x768
JavascriptEnabled

Navigation Path

Date Time Type WebPage
18th December 201007:54:37 PMPage View
[- site lipsit de importanta, sters de catre mine din aceste date - ]
patriahotilor.blogspot.com/
18th December 201007:55:56 PMPage Viewpatriahotilor.blogspot.com/
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/iraq-for-sale.html#comments
18th December 201007:59:48 PMPage Viewwww.blogger.com/comment-iframe.g?blogID=2027924063771217180&postID=4794052705551698445
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/iraq-for-sale.html#comment-form
18th December 201008:00:09 PMPage Viewwww.blogger.com/comment-iframe.g?blogID=2027924063771217180&postID=4794052705551698445
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/iraq-for-sale.html#comment-form
18th December 201008:01:24 PMPage ViewNo referring link
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/iraq-for-sale.html#comment-form
18th December 201008:01:44 PMPage Viewwww.blogger.com/comment-iframe.g?blogID=2027924063771217180&postID=4794052705551698445
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/iraq-for-sale.html#comment-form
18th December 201008:02:12 PMPage Viewpatriahotilor.blogspot.com/2010/12/iraq-for-sale.html#comment-form
patriahotilor.blogspot.com/
18th December 201008:02:30 PMPage Viewpatriahotilor.blogspot.com/
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/foto-amintiri.html#comments
18th December 201008:04:41 PMPage Viewwww.blogger.com/comment-iframe.g?blogID=2027924063771217180&postID=3180522018451787276
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/foto-amintiri.html#comment-form
18th December 201008:04:51 PMPage Viewpatriahotilor.blogspot.com/2010/12/foto-amintiri.html#comment-form
patriahotilor.blogspot.com/
18th December 201008:06:06 PMPage Viewpatriahotilor.blogspot.com/
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/cine-i-harnic-si-munceste-are-tot-ce.html#comments
18th December 201008:06:48 PMPage Viewwww.blogger.com/comment-iframe.g?blogID=2027924063771217180&postID=3695919165183643784
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/cine-i-harnic-si-munceste-are-tot-ce.html#comment-form
18th December 201008:07:09 PMPage Viewpatriahotilor.blogspot.com/2010/12/cine-i-harnic-si-munceste-are-tot-ce.html#comment-form
patriahotilor.blogspot.com/
18th December 201009:35:12 PMPage View
[- site lipsit de importanta, sters de catre mine din aceste date - ]
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/iraq-for-sale.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A PatriaHotilor %28ORB IN LUMEA SURZILOR%29
18th December 201009:36:10 PMPage Viewpatriahotilor.blogspot.com/2010/12/iraq-for-sale.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A PatriaHotilor %28ORB IN LUMEA SURZILOR%29
patriahotilor.blogspot.com/
18th December 201009:36:44 PMPage Viewpatriahotilor.blogspot.com/
patriahotilor.blogspot.com/2010/12/foto-amintiri.html#comments


L.E. :
Comentariile personajului vor intra toate in SPAM .

"IRAQ FOR SALE"


Invazia CRESTINA (asta ca sa fiu in ton cu aberatiile si emanatiile urat mirositoare, datorate unui IQ subunitar, ale altora) a distrus o intreaga civilizatie, a calcat in picioare totul pe unde a trecut . 
Oare din invidie?
Oare pentru a jefui bogatiile acelor popoare?
Oare de ce?
Intradevar, nu ar fi prima oara cand crestinatatea (indeosebi cei ce se erijeaza in aparatorii democratiei si libertatii - ciudat mod de a le apara) comite astfel de crime in masa si distruge un popor.
...ca arme de distrugere in masa (motivul invocat pentru a putea invada Irakul) nu au fost gasitePoate doar daca le-ar fi cautat in ograda proprie le-ar fi gasit.
















FOTO-AMINTIRI






Çay .

Cum sa te incalzesti in serile geroase de iarna ? Cu un Çay turcesc.
Pentru aceasta ai nevoie de un demlik/çaydanlık.
Ceaiul turcesc se prepara in felul urmator (conform cu retetata invatata de la un imam turc):
Se pun 7-8 linguri cu ceai neagru in vasul superior ( de preferat Çaykur turcesc, dar pentru ca la noi se gaseste foarte greu merge si cu Assam negru - are la Kaufland).
Se spala bine cu apa rece, dupa care se scurge respectiva apa.
Vasul de jos se umple cu apa . Se "asambleaza" demlikul si se pune pe foc.
Atunci cand apa din vasul inferior clocoteste , se toarna usor, cu miscari circulare, peste ceaiul din vasul superior. Dupa ce vasul superior s-a umplut, se completeaza vasul inferior cu apa, se acopera din nou si se pune iar pe foc. De aceasta data se lasa la foc potrivit (spre minim). Dupa aproximativ 30 de minute se poate stinge focul.
In functie de cat de tare il doriti, se pune in pahar o parte de ceai concentrat (concentrat format in vasul superior), dupa care se completeaza cu apa fierbinte din vasul inferior. Eu pun 1/3 concentrat si restul apa.
In imaginile de mai jos ceaiul este putin tulbure deoarece l-am amestecat (pe cel concentrat) cu sucul stors de la un fruct de grapefruit.
Acest tip de ceai este foarte bun din mai multe puncte de vedere. Contine antioxidanti (intradevar mai putini decat cel verde, dar destul incat sa fie util) ,  cofeina (pentru cei ce vor sa fie energici). Este puternic antibacterian. Este nemaipomenit pentru cavitatea bucala si pentru dantura (am inteles ca intareste si protejeaza dantura - spre deosebire de efectele cafelei).
Musafirilor se prezinta exact cum se observa din fotografii.
Eu evit sa mai consum zahar, dar pe musafiri nu-i poti obliga sa renunte la zahar.
Ehehei, daca ii mai pui si o narghilea alaturi ... este delicios. Din pacate, eu am renuntat la fumat (dupa cum am mai spus) si de aceea narghileaua se afla acolo doar ca sa ma dau mare cu ea. :)))
Si vara si iarna se serveste fierbinte.
Iarna este un bun incalzitor al organismului. Vara (culmea) te ajuta sa te racoresti.
In Turcia, acest ceai, este deja o traditie ce tine de ospitalitate, bunatate si imagine.




Cine-i harnic si munceste are tot ce vrea. Cine-i lenes si putoare ........................ are tot asa.

Unde ajunge magiunul cand se face mare  ? Paaaii pentru inceput, dupa ce s-a racit, poposeste in borcan. Apoi face statie pe felia de paine cu unt si dupa aceea tzup tzup la odihna direct in stomacel. :)))



______________________________

Un borcan de magiun de Topoloveni costa 8 -10 RON (si nici nu am garantia ca nu contine cine stie ce chestii).
Un borcan de magiun din curtea proprie costa urmatoarele :
- varuit prunii primavara.
- curatat uscaturile.
- apa de la Allah (Dumnezeu, Yahve, Yehova, Mama Natura, Zamolxe etc.) .

- putina munca la batut prunele coapte si la cules in galeti.
- putina munca (vreo 24 de ore) la invartit cu mestecaul in tuciul in care se fierb prunele (fara zahar, apa sau alte adaosuri) .
- cateva borcane ratacite prin camara (sau beci) .

Care magiun o fi mai bun ? Al meu sau cel din comert ?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Post Scriptum:
Oare o sa am spatiu indeajuns(in burdihan) pentru a devora continutul delicios al acestor borcane ? :D
Cand vine vorba de bunatati, sunt foarte foarte zgarcit . Nu dau nimanui nimic !




:D Majoritatea barbatilor care gatesc, fac acest lucru din pasiune. Majoritatea femeilor care gatesc , fac acest lucru din obligatie.
Nu-i asa ca barbatii sunt cei mai buni bucatari?

Primul caz de HIV/SIDA vindecat.

""" Timothy Ray Brown are 42 de ani şi, pînă de curînd, era bolnav de HIV/SIDA. Boala e cruntă, omoară sistemul imunitar. Un bolnav nu moare de SIDA, ci de complicaţii ale altor boli care apar din cauza imunităţii distruse. Din cauza complicaţiilor, Brown a făcut leucemie, motiv pentru care s-a internat, în 2007, în spitalul universitar Charite din Berlin. Trei ani mai tîrziu, după tratamente deloc uşoare si după chemoterapie, urmate de un transplant de celule stem, e complet vindecat.(...)""" [pentru restul articolului click aici]

17 dec. 2010

Ehehei ... Revelioanele de alta dat' erau de numa' numa' .

Ma invarteam in jurul tortului si topaiam ca apucat.
O imitam pe mama atunci cand batea albusurile pentru cine stie ce minunatie de prajitura.
Adunam pe degete toate ramasitele cremelor ramase prin tavi si strachini. Apoi imi lingeam degetelele cu nesat.
Abia asteptam sa ma infrupt din minunatul chec cu ciocolata si stafide . Era o raritate pe care o vedeam doar de sarbatori.
Imi impletea tata bici cu smoc de matase si ieseam in fata blocului la pocnit, de cum se lasa seara Anului Nou. Cine mai era ca mine...
Cand ma udam pana la piele , intram in scara de bloc si incercam sa imi usuc manusile pe caloriferul din interiorul blocului (acum nici ala nu mai este) .
Apoi urcam in casa .
Ne strangeam cu totii la masa.
Salata bauef ... Fripturi bine rumenite... Chec de ciocolata.... Prajitura cu crema de lamaie (eu ii ziceam prajitura cu ciulama)... Tort... Banane coapte in ziar... Bomboane de pom albe la interior... Ciocolata chinezeasca... Ciocolata romaneasca Fructa... Sirop din muguri de brad... Sifon... Brifcor... Portocale... Cozonac... Dem Radulescu... Stela Popescu si cu Arsinel... Jean Constantin... Tamara Buciuceanu... Stefan Banica Senior... Puiu Calinescu... Maria Dragomiroiu... Ileana Sararoiu... Ion Dolanescu... Angela Similea... Stela Enache... Florin Piersic (cu al lui castraviete din familia dicotiledonatelor)... Grupul Song , Mihalea si cu piticii de la Minisong... Anda Calugareanu... Dumitru Farcas... Marius Teicu... Corina Chiriac... Petre Geambasu... Daniel Iordachioaie... Mihaela Runceanu... Mitica Popescu... Ileana Stana Ionescu... Amza... Benone Sinulescu... Ceasul de la miezul noptii... Pana chiar si cuvantarea tovarasului avea farmecul ei ... Muzica ascultata la pickup... Fratii Arghirov... Margarita Hranova... Trio Del Santa Cruz... Tangouri... Aurelian Andreescu...

Timpul trece repede si in defavoarea noastra. Nu mai imi pasa. Acum imi este deja aproape indiferent.

Atunci stiam sa ne bucuram de orice lucru, oricat cat de mic era el.
Atunci stiam sa zambim sincer.
Atunci eram  fericiti cu adevarat.
Atunci eram mult mai sanatosi decat suntem astazi.


MARIUS TEICU-MEGAMIX



Colaj PETRE GEAMBASU



P.S.:
:))  Mi-am setat la telefon urmatoarea sonerie :


Noi aventuri din ASOCIATIA DE PROSTPRIETARI .


  La ultima sedinta a asociatiei de prostovani...(pardon, am dorit a spune pensionari,....aaaaaah.... proprietari) , presedinta de asociatie , ne-a prezentat urgenta problema a cartilor de imobil. Adica ne-a aratat o carte de imobil goala (pe care sustine ca a primit-o de la Uniunea Asociatiilor de Proprietari) si a spus ca trebuie completata cat mai repede cu datele noastre.
Buuuuun. Legea e lege si trebuie respectata. Care este problema aici?
Problema este aceea ca respectiva carte de imobil ( prezentata in sedinta) continea rubrici de genul : starea civila, ocupatia/locul de munca, profesia  s.a.m.d.
Aceste cerinte mi s-au parut putin cam nelalocul lor. Drept urmare, am dat fuga la lege si am gasit Hotararea 839/2006 . Aceasta hotarare prezinta exact forma si datele ce trebuiesc declinate de catre locatari/proprietari pentru completarea cartii de imobil : numele si prenumele, seria si numarul actului de identitate, data mutarii in imobil si felul adresei, domiciliul persoanei din buletinul de identitate, data mutarii din imobil . Atat !
Hopaaaa!!!  Cunoscand antecedentele "politice" (link) ale duduii , am sapat putin mai adanc. Am gasit niste chestiuni care m-au cam pus pe ganduri ... Una ar fi aceasta :  " PDL Braşov a tipărit 1.000 de cărţi de imobil pentru Colegiul 5 " (link) . Oare de ceeee ?! Oare asa o fi si in cazul de fata ? De ce ni se cere completarea acelor rubrici (nelegale), in respectiva carte de imobil ? (stiu ca probabil aceasta este forma veche a cartii de imobil)
Drept urmare i-am telefonat si am indrumat-o sa citeasca respectiva hotarare. De atunci nu a mai dat niciun semn ... :))))

Maine-poimaine ma vor intreba si cata sare pun la mancare , ce salariu am, cate rate la banci mai am de platit, daca sunt circumcis, daca port chiloti tanga (ce culoare),  de ce ii spun Allah lui Dumnezeu sau de ce nu mananc carne de porc ...