30 sept. 2018

Explicatii si învățături catehetice ortodoxe. Hirotonirea întru episcop .




Simbolistica

    Episcopul, ierarhul sau arhiereul este cea mai înaltă treaptă a clerului. Episcopii au moştenit drepturile şi puterile prin succesiunea neîntreruptă a hirotoniei de la Sf. Apostoli, ai căror urmaşi direcţi sunt. Episcopii slujesc în locul şi ca imagine vie a lui Hristos în Biserică. Cuvântul „episcop" vine din gr. Επίσκοπος (lat. episcopus) şi înseamnă „supraveghetor", cel ce are grijă de turma lui Hristos. Un episcop eparhiot este responsabil peste toate parohiile dintr-o regiune administrativă, întreaga autoritate sacramentală şi bisericească a clericilor dintr-o eparhie (preoţi, diaconi, ipodia-coni, citeţi etc.) vine de la episcopul lor. De aceea el este pomenit la fiecare slujbă şi niciuna din sfintele slujbe nu poate fi săvârşită în afara harului şi binecuvântării episcopului. Sfântul Ignatie Teofo-rul merge până acolo încât spune că "cine lucrează fără episcop, împlineşte lucrarea diavolului".



Treptele episcopatului

Funcţiunile administrative sau onorifice pe care le poate avea un episcop sunt: arhiereu vicar, episcop vicar, episcop titular, arhiepiscop, mitropolit, patriarh şi patriarh ecumenic. Din punct de vedere liturgic, toţi arhiereii sunt absolut egali ca putere harismatică sau sacramentală, indiferent de funcţiunile administrative sau onorifice pe care le pot avea.



Puterea şi drepturile episcopului

• are dreptul şi puterea de a săvârşi deplin toate sfintele slujbe şi toate lucrările sfinte ale cultului, fără nici o excepţie;
• are dreptul de a transmite harul prin hirotonie, fie unui nou arhiereu prin conlucrare cu alţi epi-scopi („episcopul se hirotoneşte de doi sau trei episcopi"), fie preoţilor sau diaconilor;
• are puterea de a sfinţi Sfântul şi Marele Mir prin conlucrare cu ceilalţi episcopi;
• are puterea de a sfinţi bisericile şi antimisele;
• are puterea de a săvârşi toate hirotesiile (duhovnic, egumen, protoiereu, ipodiacon etc.)
• are dreptul de a fi înainte-stătător sau protos (cel
dintâi în slujire) la oricare slujbă la care ia parte, indiferent dacă slujeşte sau nu (binecuvântarea "Pace tuturor" se rosteşte numai de episcop);
• are dreptul de a supraveghea săvârşirea corectă a cultului.



Condiţiile pentru hirotonia episcopului:

• să fie creştin ortodox;
• să fie fost tuns monah;
• să fie fost hirotonit preot;
• să aibă recomandarea duhovnicului;
• să nu aibă impedimente canonice;
• să nu fie impus de puterea politică;
• să fie ales de Sinod Sinod;
• să nu fie mason;
• să nu aibă reputaţie proastă;
• să nu se fi lepădat de credinţa ortodoxă;
• în cazul unui preot de mir, acesta poate fi hirotonit episcop dacă este văduv şi primeşte tunderea în monahism;
• ca preot să nu fi încălcat canoanele Bisericii;
• să nu fi fost dovedit pentru risipirea averii bisericii care i-a fost încredinţată.



Interdicţiile şi limitările episcopului

• nu are voie să hirotonească în schimbul oricărui fel de răsplată (bani, favoruri, cadouri etc.);
• nu are voie să hirotonească un cleric fără să precizeze biserica pe seama căreia se hirotoneşte;
• nu are voie să hirotonească decât în eparhia sa;
• nu are voie să slujească în altă eparhie decât cu binecuvântarea şi invitaţia episcopului eparhiot;
• nu are voie să ia decizii cu privire la dogmă, canoane sau rânduială liturgică decât împreună cu ceilalţi membri ai Sfântul Sinod;
• nu are voie să înstrăineze din averea Bisericii;
• nu poate lăsa prin testament averea Bisericii rudelor sale;
• nu are voie să primească demnităţi şi funcţii politice sau administrative laice;
• nu are voie să slujească cu eretici sau schismatici, sub pedeapsa caterisirii.



       Hirotonirea întru episcop se sprijină pe Canonul 1 Apostolic, care spune ca acesta să fie hirotonit de 2 sau 3 episcopi. Astfel hirotonia episcopului se face de către mitropolit sau, în lipsa Iui, de către episcopii-delegaţi ai Sinodului Mitropoliei din care face parte eparhia respectivă. Slujba de hirotonie întru episcop se compune din două pârti: ipopsifierea, adică chemarea candidatului (ipopsifiu) ia treapta arhierîei şi hirotonia propriu-zisă.

În seara din ajunul hirotoniei se face slujba de ipopsifiere. După vecernie, ipopsifiul (cel chemat la arhierie), însoţit de doi arhierei, săvârşeşte rân-duiala chemării. După binecuvântare şi rugăciunile începătoare, se cântă troparele Pogorârii Sfântului Duh şi apoi se cădeşte de către ipopsifiu, după care, din uşile împărăteşti, acesta face o mărturisire de credinţă şi cere de la Dumnezeu să fie învrednicit „a păstra dumnezeiasca treaptă a Arhieriei curată şi neprihănită, până la suflarea cea mai de pe urmă, ca să poată da răspuns bun în ziua cea de apoi". Cei doi arhierei întocmesc un proces verbal în însăşi condica Sfântului Sinod prin care se constată chemarea ipopsifiului la treapta arhieriei. Cel chemat ia apoi binecuvântare de la mitropolit şi este dator să se pregătească pentru hirotonie: să se spovedească, să-şi petreacă noaptea în priveghere şi rugăciune către Dumnezeu.




Hirotonia propriu-zisa

Înainte de Sfânta Liturghie, ipopsifiul, ţinând în mâini Sfânta Evanghelie, se aduce de către doi diaconi între sfeşnicele împărăteşti. Având mărturisirea de credinţă aşezată în Sfânta Evanghelie, la întrebarea întâiului arhiereu: „Şi ce crezi?", ipopsifiul, după ce deschide Sfânta Evanghelie, rosteşte cu glas mare mărturisirea de credinţă care cuprinde:
• Crezul în întregime;
• însuşirile Celor Trei Feţe ale necuprinsei Dumnezeiri pe larg;
• cele despre înomenirea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu Celui în ipostas şi câte firi dogmatizează în Unul şi Acelaşi Hristos Dumnezeu;
• anatematizarea tuturor ereticilor şi mărturisirea Fecioarei Măria ca adevărat Născătoare de Dumnezeu
• păzirea tuturor canoanelor de la cele şapte Sinoade ecumenice şi a celor locale;
• păstrarea şi urmarea cu sfinţenie a învăţăturilor Sfinţilor Părinţi;
• păstrarea tradiţiilor Sfintei Biserici Ortodoxe.
După acesta, luând condeiul, semnează dedesubtul acestei mărturisiri. Apoi începe Sfânta Liturghie.


Hirotonia se oficiază de cel puţin trei episcopi, arhiereul-protos fiind cel de care candidatul este dependent jurisdicţional.


După începerea Sfintei Liturghii, candidatul, îmbrăcat în veşminte preoţeşti, intră în altar unde slujeşte alături de ceilalţi clerici. După ce se cântă „Sfinte Dumnezeule...", iar arhiereii slujitori au rostit chemarea „Doamne , Doamne, caută din cer şi vezi..." cel chemat la treapta arhieriei vine în mijlocul bisericii unde face trei metanii mari. Doi preoţi, purtând dichero-tricherele îl iau, unul de o parte şi altul de cealaltă, şi îl conduc până la uşile împărăteşti, zicând alternativ: „Porunceşte, Porunciţi, Porunceşte, Preasfinţite Stăpâne, spre cel ce vi se aduce înainte spre a fi hirotonit arhiereu..."

Ajungând la uşile împărăteşti unde se află arhiereul protos, acesta îl bi-necuvintează de trei ori pe candidatul îngenuncheat. Apoi arhiereii cu dichero-tricherele în mâini îl iau pe candidat de mâini înconjurând Sfânta Masă de trei ori, candidatul sărutând cele patru colţuri ale Sfintei Mese. La fiecare înconjurare se cântă câte un tropar: „Sfinţilor mucenici...", „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule..." şi „Isaie dănţuieşte..."; după care candidatul face trei metanii în faţa Sfintei Mese. Apoi îngenunchează la colţul din dreapta al Sfintei Mese peste care îşi pune mâinile una peste alta şi îşi reazămă fruntea peste ele. Arhiereul-protos, binecuvântându-l pe cap pe candidat îi pune pe cap omoforul şi Sfânta Evanghelie deschisă cu faţa în jos şi împreună cu el şi ceilalţi doi arhierei pun mâinile lor drepte sub Evanghelie pe capul candidatului.

Se citeşte formula de consacrare: „Cu alegerea şi confirmarea...". Terminând aceasta face trei cruci pe capul candidatului şi toţi cei trei arhierei rostesc o rugăciune către Dumnezeu „de a fi învrednicit să ia jugul Evangheliei şi vrednicia arhierească" spre mântuirea poporului şi slava lui Dumnezeu. Se rosteşte o ectenie care cuprinde şi o rugăciune pentru noul hirotonit. în acest timp arhiereii se roagă încet: „Doamne Dumnezeul nostru, de vreme ce firea omului nu poate suferi fiinţa Dumnezeirii..." cerând ca să-1 lumineze Dumnezeu cu harul Lui ca atât el cât şi sufletele încredinţate lui în viaţa aceasta să aibă parte de împărăţia lui Dumnezeu.

Noul hirotonit este condus prin uşile împărăteşti de arhierei iar protosul, dându-i succesiv: sacosul, omoforul, engolpionul, crucea şi mitra întreabă de fiecare dată poporul credincios: „Vrednic este?" La aceasta poporul întăreşte cu cuvântul său vrednicia noului hirotonit, zicând cu glas mare: „Vrednic este!" Primind apoi dichero-tricherele noul hirotonit binecuvintează poporul care-i cântă „întru mulţi ani, Stăpâne."

După ce primeşte cuvenitele Felicitări continuă Sfânta Liturghie, iar locul cel dintâi îl are noul hirotonit.
După terminarea Sfintei Liturghii se iese în mijlocul bisericii, iar protosul care a oficiat hirotonia îl îmbarcă cu mantia pe noul arhiereu, îl aşază în scaun şi, dându-i în mână cârja arheierească, îi zice: „Primeşte cârja aceasta, ca să păstoreşti turma lui Hristos cea încredinţată ţie şi celor ascultători să le fie toiag de sprijin şi întărire, iar celor neascultători şi nestatornici, toiag de deşteptare şi îndreptare".




SURSA:

29 sept. 2018

Explicatii si învățături catehetice ortodoxe. Hirotonirea întru preot .




Simbolistica

     Preoţia sau hirotonia întru preot este Taina prin care diaconii, prin punerea mâinilor şi rugăciunea arhiereului, primesc puterea de a săvârşi Sfintele Taine (exceptând Taina Hirotoniei rezervată exclusiv episcopului), diferite slujbe bisericeşti, puterea de a propovădui cuvântul mântuirii şi de călăuzi credincioşii către împărăţia Cerurilor.
Prezbiter (preot) vine din limba greacă - presbyteros şi înseamnă „om în vârstă", „cineva venerat" sau „superior", „căpetenie", „strămoş".



Felurile Preoţiei

În Vechiul Testament preoţii proveneau numai din seminţia lui Aaron.
În vremea Noului Testament, preoţia este de două feluri: una pe care o primeşte fiecare creştin la botez şi cea de a doua care se dă prin hirotonie.

Prima este cea duhovnicească sau obştească după mărturia Sfântului Apostol Petru, care spune: „Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor al său dobândit ca să vestiţi în afară virtuţile Celui Care v-a chemat din întuneric la minunata Lui lumină" (I Petru 2,9). Din aceasta reiese că fiecare creştin este dator să vestească în lume cuvântul despre învăţătura şi faptele minunate ale Domnului Ii-sus Hristos şi să strălucească între cei necredincioşi cum străluceşte lumina în întuneric.

Cea de a doua este preoţia propriu-zisă. Orice bărbat fără prihană, cunoscător al Sfintelor Scripturi şi având mărturia comunităţii credincioşilor poate fi hirotonit având ca îndemn cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Nu fii nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, prin punerea mâinilor mai marilor preoţilor" (1 Timotei4, 14).



Condiţiile pentru hirotonia întru preot

• să fi fost mai întâi hirotonit diacon; 
• să nu fie divorţat;
• dacă este necăsătorit să înţeleagă că, după hirotonie, nu se mai poate căsători; 
• să aibă recomandarea duhovnicului; 
• să nu aibă alte impedimente canonice; 
• să nu facă afaceri păgubitoare sufletului lui cât şi celorlalţi (de exemplu: comerţ, camătă, jocuri de noroc etc.); 
• să nu aibă reputaţie proastă; 
• pentru hirotonia întru ieromonah este necesară recomandarea duhovnicului, a stareţului şi a consiliului duhovnicesc.



Rangurile preoţiei

Pentru preot rangurile sunt: sachelar, ico-nom, iconom stavrofor şi protoiereu, iar pentru ieromonah (preot călugăr) sunt: singhel, proto-singhel şi arhimandrit. Biserica Ortodoxă Rusă acordă încă o distincţie: arhimandrit mitrofor.
Chiar hirotonit, preotul nu poate spovedi fără să aibă hirotesia întru duhovnic.



Veşminte

Specifice preotului sunt: epitrahilul, brâul şi felonul. Epitrahilul este de fapt orarul diaconesc trecut peste grumaz şi atârnând în jos. Cuvântul provine din limba greacă („epitrahili-on") şi înseamnă „peste grumaz". Fără epitrahil preotul nu poate săvârşi nici o slujbă bisericească. El simbolizează puterea harului dumnezeiesc, care se pogoară asupra preotului, şi jugul slujirii lui Hristos.
Brâul cu care se încinge preotul peste stihar simbolizează măreţia şi puterea cu care Hristos Se încinge ca împărat al întregii zidiri, dar semnifică şi datoria slujirii preoţeşti. Felonul (cuvântul provine din grecescul „felonion", care înseamnă „pelerină") sau sfita este un veşmânt asemănător cu o manta care se pune pe deasupra celorlalte veşminte.
Ea simbolizează puterea cea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu.

În Postul Mare, în timpul săptămânii, preotul trebuie să slujească cu veşminte de culoare neagră, iar de Sfintele Paşti şi în Săptămâna Luminată, cu veşminte albe sau aurii.



SURSA:

28 sept. 2018

Explicatii si învățături catehetice ortodoxe. Hirotonia întru diacon .




  • Simbolistica şi temeiul scripturistic

     Hirotonia în general este Taina prin care cei anume pregătiţi primesc prin punerea mâinilor şi rugăciunea arhiereului, puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a sfinţi prin Sfintele Taine şi slujbele bisericeşti şi de a conduce pe cei credincioşi la mântuire după cuvântul Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28, 29) şi „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, iertate vor fi, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi" (loan 20, 22-23).
      Prin Taina Hirotoniei se rânduiesc în Biserică în rândul clericilor trei trepte sau stări ale preoţiei în următoarea ordine ierarhică: diaconia, preoţia şi arhieria.
Cuvântul diacon semnifică în limba greacă ajutor. Diaconul apare prima dată în Faptele Apostolilor capitolul 6. Diaconii aveau obligaţia de a sluji la mesele de obşte, înlocuind pe Sfinţii Apostoli. Ulterior, rolul lor a rămas în biserică de ajutători ai preoţilor şi ai episcopilor la săvârşirea Sfintelor Slujbe.



  • Condiţiile hirotoniei întru diacon

Pentru a fî hirotonit diacon, candidatul este mai întâi hirotesit citeţ şi apoi ipodiacon. Hirotesia este binecuvântarea prin care se acordă îngăduinţa de a săvârşi anumite servicii religoase (citirea la strană şi a Apostolului pentru citeţ, ieşirea cu lumânarea la Vohod şi aducerea vasului cu apă şi a ştergarului pentru spălarea mâinilor de către arhiereu în cazul ipodia-conului etc).

Diaconul se hirotoneşte în cadrul Sfintei Liturghii, după Axion. Nu poate fi hirotonit decât un singur diacon la o Sfântă Liturghie şi, pentru că momentul hirotoniei întru preot este anterior, niciodată diaconul proaspăt hirotonit nu poate fi hirotonit preot în cursul aceleaşi Sfinte Liturghii.

Alte condiţii ale hirotoniei întru diacon:
- să fie botezat ortodox;
- soţia sa să fie ortodoxă;
- să fi fost fecior la săvârşirea cununiei;
- să se fi căsătorit cu o fecioară;
- să aibă dezlegare de la duhovnic;
- să nu aibă alte impedimente canonice (divorţat, recăsătorit, vinovat de ucidere sau tâlhărie, stăpânit de patima beţiei şi a jocurilor de noroc etc);
- să fie îndeobşte cunoscut ca un om evlavios şi bun creştin.

Monahii se hirotonesc întru ierodiaconi şi pentru hirotonia lor este necesară recomandarea duhovnicului, a stareţului şi a consiliului duhovnicesc al mănăstirii respective.



Rangurile diaconiei:

Rangurile administrative ale diaconiei sunt protodiacon şi arhidiacon



Veşmintele diaconilor:

Veşmintele diaconilor sunt compuse din: stihar, orar şi mânecuţe pe care diaconul le îmbracă doar cu binecuvântarea preotului sau a episcopului. Stiharul este o tunică cu mâneci largi şi care atinge pământul. Ea aminteşte purtătorului de harul Sfanţului Duh care îl acoperă ca o haină a bucuriei şi a mântuirii. A doua piesă este orarul, adică o fâşie îngustă de material ce se înfăşoară în jurul corpului, peste umărul drept. Fără de orar diaconul nu poate sluji niciodată. A treia piesă sunt mânecuţele, care îi aduc aminte slujitorului că nu slujeşte prin propria putere, ci cu ajutorul lui Dumnezeu.


SURSA:

27 sept. 2018

Magiunul de la Topoloveni nu este magiunul bunicii .


Magiun ...
Coaja de la magiun ...
Gustul ?
Gustul face totul !

Evident, duduia de la #Topoloveni se certa cu mine pe rețetă , susținând că ea deține rețetă originală și că ei îl prepara la abur , nu la foc de lemne .
Conform cu spusele tutei de la Topoloveni " magiunul #tradițional , la foc de lemne, este cancerigen " .
Dooooogh !

Lasă, bre !
Cumpărați voi ăștia ipohondri din supermarket.
Eu mănânc din asta, făcut la tuci.


26 sept. 2018

MENIU SANATOS PENTRU CAINELE TAU. Dieta Ketogenica .



     Aveti in fotografiile de mai jos doar o mica parte din ceea ce va alcătui meniul Evei pentru următoarele două săptămâni. TOTUL CRUD .
        Perioada de tranziție de la hrana procesată industrial s-a terminat deja de câteva săptămâni bune.
- sfecla roșie, varza roșie, broccoli , spanac, păstârnac, pătrunjel, kapia, ardei gras, varza de Bruxelles, mere, țelină , piept și pulpe de pui , carne de mânzat, polen uscat, ulei de cocos , gălbenuș de ou , brânză dulce sau urda , miere , ulei de peste , etc.

       Nu va mai hrăniți companionii necuvântători cu hrana procesată industrial !!! Ii omorâți cu zile , fără să conștientizati asta. Ii ucideți in chinuri , hrănindu-i cu hrana procesată industrial .
Boli cronice renale, boli grave hepatice , tumori , cancer la castron ... Asta reprezintă crochetele, conservele si recompensele din petshop . Indiferent de firmă sau calitatea tipărită pe ambalaj .

O hranesc deja de cateva saptamani cu acest meniu si deja se vede schimbarea in bine .
Legumele , rădăcinoasele și verdețurile se toaca la robot. Acestea reprezintă 60-70% din mixul dietei ketogenice. Apoi se toaca cei mai delicios, carnița .
Eva adora acest amestec .
In foto aveti un mix de ardei gras, ardei kapia, păstârnac, pătrunjel, broccoli crud, varza roșie, mere, sfecla, varza de Bruxelles, țelină . Fără morcov. Morcovii conțin carbohidrați.

Se amesteca totul manual și se porționează la pungi pentru lada frigorifica.
La etapa aceasta am folosit carne de pasare (pulpe superioare si piept de pui).

















25 sept. 2018

De-am putea atinge timpul ...


De-am putea atinge timpul,
L-am fura și l-am ascunde
Unde nu ajunge gândul ,
Unde varsta nu pătrunde .

...
[B.H.]



Miracolele din gradina .



         Uneori , pentru a îți reîncărca sufletul pozitiv , este îndeajuns sa te tolănești câteva clipe sub nucul bătrân din livada și să asculți adierea vântului cum ii gâdilă frunzele ...

Incercati !

Nici nu știți ce pierdeți.


24 sept. 2018

Referendumul homosexualilor din familia traditionala .




     Majoritatea celor care fac vocalize curcubeice pro diversitate , pe subiectul referendumului ce are ca tema principala BULANGII / CURIŞTII / PEDERASTII / HOMALAII / DOSNICII ... sunt aia care nu au copii si care nici nu au in plan sa faca un copil curand .

Dubios , nu ?!
Dubios sa opinezi pe un subiect ce are legatura cu viitorul copiilor , dar tu sa nu ai copii .

In rest... who the fuck cares ?
Bulangii au fost dintotdeauna si vor fi pana cand pamantul se va transforma intr-o supernova .
Bleaagh !
Eu oricum nu imi mai doresc copii intr-o astfel de lume.

23 sept. 2018

Globo Cafe . Amintiri din Epoca De Aur .






A reaparut Globo Cafe . Nessul din Epoca De Aur . 
Am vazut la Kaufland  .
O fi la fel ?
Oare au pastrat gustul sau se folosesc doar de imagine si marca ?
Nu am luat .
Voi lua zilele acestea .

Tomy la Cuppy Vet Yaz .

Tomy (macar el e mai norocos).
O zi din "normalitatea" familiei noastre ...
O zi cu promisiuni și speranțe ...
O zi ...





22 sept. 2018

Migdale Romanesti 2.







Drogatii din data de 16 septembrie , la Mega Image Ploiesti .



"""Astăzi, 16 septembrie 2018 , in jur de ora 12:30, in parcare la Mega Image pe Cantacuzino (in Ploiesti) , rezemați de un hârb parcat șmecherește, 2 masculi la vreo 22 anișori și o duduiță la vreo 20 anișori ... au rulat și poștit o ditamai "racheta" .

După aspect și după mirosul iute (a "șosete nespălate") părea a fi o "rachetă" cu canabis.

Ziua în amiaza mare.
Într-o parcare plină.
Fără pic de jenă sau teama .
România, Ploiesti , sec. XXI .


Reprezentanții legii stau la cafele prin diverse cotloane ascunse asteptand sa treaca programul si sa vina salariul , unii dintre ei stau chiar la bagabonțeală cu micii sau marii infractori , altii o freacă pe Tinder sau dorm cu clăbuci in timpul serviciului prin parcările dosnice ale cartierelor "republikane".... """ [sursa]

21 sept. 2018

Ea este "Prințesa" ...



Ea este "Prințesa" ...
Știe când mă trezesc dimineața .
Știe când plec dimineata.
Știe când vin la prânz acasă .
Știe când plec la prânz de acasa.
Știe când revin seara acasă.
Știe chiar și când o scot pe Eva la plimbare. Evident , ne însoțește.


Are personalitate . Înțelege tot ce ii spui și este foarte comunicativa.
Din păcate, nu am cum sa o mai iau și pe dânsa la noi în apartament... :(



20 sept. 2018

18.09.2018 Filmare accident motociclist Ploiesti.



Dimineață, la ora 7:30.

Aparent , un jandarm a făcut stânga peste linia dubla continua, lovind în plin un motociclist care circula regulamentar.
In zona aceea foarte mulți virează stânga peste linia dubla continua , neținând seama de regulile de circulație, de legislație sau de indicatorul MAAAREEE SI FOARTE VIZIBIL (cu interzis).



19 sept. 2018

Un prieten daca ai ... (reloaded)



Un prieten daca ai ,
Pe la cur cu el sa-ti dai !
Ca de tu nu-l vei manji ,
Cu rahat el v-a stropi .


Un prieten daca ai ,
Cu el mult tu sa nu stai !
Ca de mult vei zabovi,
Totul el va narui .

Un prieten daca ai,
Credit in veci sa nu-i dai !
Ca de te va mirosi ,
Munca-ti in zadar va fi .

[de mine]

18 sept. 2018

Fructe netratate chimic si legume proaspete de cea mai buna calitate .


Recomand Aprozar " Din Gradina "  Ploiesti .
Este o Pravalie cu Mofturi Aprozaresti , pentru toate buzunarele .

Cele mai bune produse agroalimentare .
Cele mai proaspete legume .
Cele mai gustoase fructe de la tara .

Cel mai tare aprozar din Ploiesti .

Au legume atent verificate si sortate . La aprozarul traditional " Din Gradina " va puteti alege singuri produsele , pe principiul autoservirii . Nu va mai spun si faptul ca aveti nenumarate oferte si reduceri surpriza .
Pentru mofturosi si pentru cei ocupati , aprozarul va ofera livrare gratuita la domiciliu sau la locatia dorita .
Este singurul aprozar din Ploiesti care va ofera garantia calitatii produselor si care face totul din dragoste pentru oameni si din pasiune pentru legumele si fructele romanesti .

Tot la ei gasiti si o multime de produse derivate , preparate romanesti traditionale, cum ar fi :
zacusca , dulceturi , compoturi , siropuri , zarzavaturi si muraturi pentru iarna , delicateturi , dulciuri de casa si multe altele . Toate 100% naturale .






17 sept. 2018

Recomand ! Preparate traditionale romanesti , 100% naturale .


        Doar la Aprozarul " Din Gradina " , in Ploiesti , veti gasi cu adevarat preparate traditionale romanesti , 100% naturale , facute dupa retetele bunicii , cu gustul din copilarie .
Preparatele lor nu au aditivi alimentari , nu au conservanti , nu au gelifianti sau alte chimicale daunatoare organismului uman .

Totul este preparat clasic , in curte sau in casa , dupa vechi retete traditionale .
Conservele sunt sterilizate de doua ori in cuptoare si astfel se pot pastra in orice conditii sau temperatura .

Gustul este extraordinar . Este gustul acela din curtea bunicilor , din copilarie .
Aici gasiti Pravalia Cu Mofturi unde poti sa aprozaresti o multime de bunatati romanesti traditionale .

Zacusca de vinete (picanta , clasica sau cu usturoi) .
Zacusca de peste.
Zacusca de ciuperci champignon .
Zacusca de dovlecei .
Zacusca de fasole .
Zacusca de ghebe .
Zarzavat pentru ciorba si mancaruri .
Bulion de ardei kapia .
Bulion de rosii .
Suc de rosii .
Sosuri de rosii (ketchup de casa) .
Dulceturi de casa diverse .
Compoturi de casa .
Ardei iute murat .
Muraturi pentru iarna .
Gogosari umpluti cu varza rosie .
Gogosari umpluti cu ghebe .
Mix de muraturi traditionale .
Gogosari in otet.
Vinete coapte in jar , la caserola .
Ardei kapia copti in jar , la caserola .
... si multe alte delicateturi mofturoase , preparate dupa stravechi retete romanesti.































16 sept. 2018

Road Trip Romania 1 - 7. GPS Goagăl Maps suck . Mănăstirea Cozia. Valea Oltului .


~~~~~~~~

Să-mi bag ...
Cine s-o mai lua după GPS Goagăl Maps .
Din Argeș, după ce am vizitat Vidraru - Poenari - Tabăra Nucșoara - Corbii de Piatră - Curtea de Argeș , am plecat spre Mănăstirea Cozia (Călimănești - Căciulata) și spre Valea Oltului .
Evident, am setat destinația pe GPS-ul Google și am purces la drum .
Abia am reușit să scăpăm de pe un drum forestier de vreo 15 km , peste 3 munți, din Arges până în Vâlcea (spre mănăstirea Cozia).
Nu credeam că mai iesim întregi.
Offroad cu VW din 96....
GPS-ul ne-a dus pe un DRUM JUDEȚEAN care de fapt arăta precum albia unei viituri de după o furtună puternică , plin de bolovani , lat fix cât un autoturism , cu urcușuri și coborâșuri abrupte , prin pustietate.
Nu puteai da cu spatele . Nu puteai intoarce. Obligat mergeai inainte . Si astfel am traversat vreo 3 bucăți de munte . Un adevărat drum pentru offroad .
Nu , nu am fost singurii care s-au lăsat duși de GPS pe acolo . Au mai fost si altii .
Incă nu am avut timp să scot filmările camerei de bord , filmarile cu acea zonă. Pentru moment , vă las aici o filmare a altor ghinionişti ce au ajuns pe drumul respectiv :




*** asa arata iesirea de pe drumul respectiv , cand am ajuns in primul sat, in civilizatie ***



      După drumul forestier de 15 km , peste munți, din Arges până aproape de Cozia... Asfaltul de pe Valea Oltului a fost chiar o surpriză extrem de plăcută.
Evident că nici pe Valea Oltului nu am scăpat de peripeții . :) Ne-am ales cu o mare pietricică în plin parbriz , sărită de la un TIR ce circula din contrasens . Shit happens ...