Izvoarele cu apa vie din Muntii Apuseni .

      In Munții Apuseni exista IZVOARE CU APA VIE. 

Da, izvoare cu apa vie.

Unul dintre acestea se află poziționat chiar în apropierea gospodăriei gazdelor noastre.

Toți cei din zona consuma aceasta apa (cu toate că au apa curenta, la robinet, prin cădere din munte).

Izvorul la care fac referire (foto cu izvorul în ianuarie 2022) este miraculos. Este rece continuu, având o temperatura constanta indiferent de anotimp (4-7 grd C) .
Nu conține pic de calcar (nu rămân depuneri). De altfel nici apa folosita , în casă, la menaj, nu conține pic de depuneri de calcar sau altceva (cea captată prin cădere).
Izvorul cu apa vie vine pe sub/prin munte, pădure, pietre ... și cine știe prin ce zăcăminte minerale mai trece (Au, Ag, etc).

O chestie care m-a uimit este faptul că apa izvorului respectiv se păstrează rece foarte multa vreme, după ce ai pus-o în sticle, fără a fi nevoie sa o tii la frigider. Chiar și 48 ore, indiferent de temperatura de afară. Inexplicabil.
In plus, este îndeajuns sa bei un pahar și imediat setea îți este potolită și te simți plin de energie.

Evident! Am adus cu mine 15 litri din aceasta apa de izvor. Pentru Petru. Am umplut toate recipientele pe care le-am avut goale.

Încă o dovadă a faptului că Apusenii sunt miraculoși. Alaturi de altele ...așa se explică de ce oamenii locului sunt diferiți și mult mai sănătoși/puternici fata de toți ceilalți oameni.

Vă dați seama ? Apa de izvor, fructe de pădure crescute sălbatic, hrana bio din propria ograda, aer fără poluare, ritm de viață diferit de al celorlalți, pace sufletească și trai în munte / natura .... Este rețeta perfectă a omului binecuvântat și liber.

***
 

Cum te asteapta gazdele cand vii din drumetie ... Romania Frumoasa.

Acel moment când vii ostenit din drumeție... iar oamenii extraordinari ce-ți sunt gazde te așteaptă cu minunății culinare.

Cele mai gustoase vinete cu maioneza de casa pe care le-am mâncat vreodată.

Cele mai delicioase sarmale moțesti pe care le-am înfulecat în viața mea de până acum. Senzaționale! Perfecte!

Cea mai buna smântână de casă (de la văcuțele din gospodărie) pe care am avut vreodată noroc sa gust. Groasa aproape precum untul de casă.

Clătite umplute cu dulceață de afine sălbatice (făcută chiar de către gazdele noastre) și cu branzica de la văcuțele familiei.

 Fără cuvinte!

Doamna Violeta P. este o gazdă și o gospodina perfectă. Bucatele și preparatele ce ies din mâinile binecuvântate ale dânsei sunt nemaipomenite.

Parcul Natural Apuseni. Pestera Coiba Mare.

Peștera Coiba Mare
Casa De Piatra
Arieșeni, judetul Alba
Parcul Natural Apuseni

     Când vă intoarceti de la Pestera Coiba Mare/ Coiba Mica / Ghetarul de la Vartop, in Casa De Piatra, chiar in cotitura drumului , veti vedea o cabanuta din lemn. La nea Ispas. Acolo se merita sa faceti un popas de odihna si reincarcare. La nenea Ispas gasiti placinte motesti delicioase, siropuri reci NATURALE pentru a va potoli setea si fel si fel de alte produse aritzanale (inclusiv suveniruri).

Ziua 7
22.08.2023
@ Casa Luca Arieseni
*

~~~~~~~~~~~
""" Reţeaua Coiba Mică – Coiba Mare
Date generale. Situată în versantul drept al Văii Gârdişoara, la 600 m în
amonte de cătunul Casa de Piatră. Altitudine: 1020 m. Litologie: calcare tithonice.
Dezvoltare: 6.064 m. Denivelare: 136 m (–91 m; +45 m) (Fig. 16).
Date istorice. Coiba Mică a fost explorată în februarie 1973 de L. VĂLENAŞ şi
I. BELE şi cartată o lună mai târziu de L. VĂLENAŞ şi M. ONCU. Întreprinse de M.
BLEAHU, I. VIEHMANN şi D. COMAN în intervalul 1953-1956, cele dintâi explorări în
Coiba Mare s-au finalizat cu cartarea a 760 m de galerii. Între octombrie 1975 şi decembrie 1976, o echipă de speologi amatori compusă din L. VĂLENAŞ, Gh. DRÎMBA,
ELEONORA VĂLENAŞ, G. HALASI şi E. SILVESTRU explorează vastul sistem de galerii
fosile care se desfăşoară la nivelul superior al cavităţii. Joncţiunea dintre cele două
peşteri (prima de acest gen din România) este realizată la 1 ianuarie 1978, când F.
PĂROIU reuşeşte să străbată prin scufundare autonomă întregul sifon care le separă.
Descriere. Constituind punctul de la care începe drenajul subteran al Văii
Gârdişoara, COIBA MICĂ are o intrare de numai 3 m înălţime, dar de 20 m lăţime,
în care stau îngrămădite numeroase trunchiuri de copaci. După un parcurs de 25 m,
apa cade într-o cascadă de 12 m, dincolo de care formează două lacuri, lungi de 9-10 m,
traversează Sala Mare (28 m lungime, 21 m lăţime maximă şi 12 m înălţime) şi Sala Blocurilor (18×13×15 m) şi sfârşeşte prin a se pierde, la cota –35, prin sifonul care desparte
cele două Coibe, lung de 60 m (Fig. 17). Dezvoltarea totală a peşterii este de 270 m.
Intrarea prin COIBA MARE (cota –14) este reprezentată de un portal de 47 m
înălţime şi 74 m lăţime, cel mai mare din Munţii Bihor. Această deschidere cu
adevărat monumentală se continuă cu Sala Mare, pentru început tot atât de largă,
dar îngustată apoi ca o gigantică pâlnie. Ea este străbătută de un mic curs de apă
care apare la zi prin Izbucul Coibiţa, situat la baza versantului stâng al Văii Gârdişoara. Pereţii Sălii Mari sunt perforaţi de mai multe deschideri prin care se poate
pătrunde în sectorul fosil al cavităţii (Marele Labirint), care totalizează nu mai
puţin de 3.874 m (aproximativ 75% din dezvoltarea întregii reţele speleice). Desfăşurat la rândul său pe cel puţin două niveluri de carstificare, acest sector se compune dintr-un veritabil labirint de galerii şi săli, în care cele mai importante prin
dimensiuni sunt Sala A. M. Winkler (de 23 m lungime, 16 m lăţime şi 18 m
înălţime) şi, în continuarea ei, Galeria Urşilor (670 m lungime, incluzând şi sistemul de goluri superioare ori laterale cu care se află în legătură).
În partea sa vestică, Sala Mare comunică printr-o deschidere largă cu Sala
René Jeannel, cea de a doua ca mărime din reţeaua celor două Coibe (55 m lungime,
22 m lăţime şi 45 m înălţime). Din aceasta se urcă în pantă abruptă prin Marele Tobogan, o galerie spaţioasă la capătul căreia, în Sala Albă, se atinge denivelarea
pozitivă maximă a golului subteran. În latura dreaptă a acestei galerii se deschide
Micul Labirint, cu o topografie asemănătoare cu cea a Marelui Labirint dar cu o dezvoltare de numai 438 m. Din partea inferioară a Sălii René Jeannel se poate ajunge
din nou la cursul secundar de apă care traversează Sala Mare, într-un sector al acestuia mărginit de două pasaje joase, denumite pe nedrept „sifoane” dar care pot deveni periculoase în perioadele de viituri. Mai departe, apa curge printr-o galerie de 10-
15 m înălţime până în Sala Confluenţei, unde face joncţiunea cu drenajul principal
al reţelei, reapărut în spaţiul peşterii din sifonul care o desparte de Coiba Mică.
În aval, morfologia golului subteran devine cu totul alta, deoarece el nu mai
este reprezentat decât de o galerie impozantă (de până la 15 m lăţime şi 20 m
înălţime), practic lipsită de ramificaţii şi pe traseul căreia trebuie depăşite mai
multe cascade şi lacuri. La 386 m de Sala Confluenţei, această galerie ia sfârşit prin
Lacul Morţii, un sifon plin de buşteni care fac deosebit de riscantă orice tentativă
de scufundare. Escaladând peretele care se înalţă în faţa acestui lac, o echipă de
speologi orădeni a reuşit să depăşească sifonul printr-o scurtă galerie fosilă, însă
aceasta se deschide deasupra unui al doilea sifon.
Hidrologie. Resurgenţa întregului drenaj subteran este reprezentată de Izbucul Tăuz, situat la o distanţă aeriană de 2.600 m şi la o diferenţă de nivel de −170 m
faţă de Coiba Mică.
Climatologie. La 02.09.1998, temperatura aerului în partea superioară a Sălii
Jeannel era de 6,6°C.
Fauna speleicolă. Gasteropode: Discus ruderatus, Oxychilus glaber,
Paladillia (Paladilliopsis) leruthi (stigobiont endemic); opilionide: Gyan annulatus;
pseudoscorpionide: Neobisium (Blothrus) leruthi (troglobiont endemic); acarieni;
araneide: Nesticus spelaeus (troglobiont); copepode ciclopoide: Diacyclops
languidoides languidoides, D. nanus, Paracyclops fimbriatus; colembole: Isotomus
alticola; coleoptere leptodirine: Drimeotus (Bihorites) sp., Pholeuon (s. str.) knirschi
brevicule (troglobionte endemice); coleoptere trechine: Duvalius (Duvaliotes) sp.;
diptere; trichoptere: Micropterna testacea; chiroptere: Plecotus austriacus, Myotis
myotis, M. oxygnathus, M. dasycneme (resturi scheletice).
Larga dolină în care se deschide Coiba Mare a fost considerată de R. Jeannel
ca una dintre cele mai importante staţiuni pentru fauna endogee din Munţii Bihor,
sub pietrele de pe fundul ei fiind găsite numeroase exemplare de Duvalius, Bihorites, Choleva biharica etc.
Paleontologie. Numeroase piese scheletice de Ursus spelaeus conservate în
Galeria Urşilor.
Regim de protecţie. Coiba Mică este încadrată în clasa C de peşteri protejate,
iar Coiba Mare, în clasa B.
Bibliografie. Jeannel şi Racoviţă (1929), Damian-Georgescu (1963), Botoşăneanu (1966), Negrea (1966), Bleahu et al. (1976), Vălenaş (1978a), Vălenaş şi
Păroiu (1978), Păroiu şi Vălenaş (1981), Vălenaş et al. (1982-1983), Orghidan et
al. (1984), Cocean (1995), Borda (1998-1999), Racoviţă (2004-2005), Onac et al.
(2007). """ [ Atlasul Pesterilor din Muntii Apuseni]

~~~~~~

Taram de basm si suflete curate. Raiul Muntilor Apuseni.

Pe deasupra casei din Apuseni.
Tărâm de basm și suflete curate.
Oameni minunați.

.