Astăzi am avut chef să îmbrac din nou haina de
bucătar :D . Ţinând cont că deja m-am
spovedit pe blog referitor la această
pasiune a mea (
AICI şi
AICI), nu mai reiau povestea şi trec direct la
reţete ...
Astăzi avem în
meniu PIFTIE DE CURCAN ,
TIGARETE CU SPANAC şi
CHEC DE CIOCOLATĂ .
Piftie nu am mai mâncat de vreo 2 ani şi eram leşinat de poftă. Am optat pentru
piftia de curcan deoarece eu nu consum carne de porc (şi oricum este mult mai gustoasă decât piftia de porc). Aşa că... deja este pe aragaz, în oală, la fiert . :)
A. -
PIFTIE DE CURCAN * ingrediente:
1/2 ţelină
1 albitură
1 morcov ( eu nu pun morcov pentru că se colorează piftia )
1 ceapă ( eu am pus 2)
2 ciocanele de curcan
3 aripi de curcan
4-5 labe de găina (curaţate de ghiare şi alte chestiuni scarboase)
sare
usturoi
* preparare:
Spălaţi carnea şi puneţi-o la fiert cu apa multă (la o palmă peste carne). După ce dă în clocot şi se ia spuma, se adaugă ceapa(legumele) şi se lasă să fiarbă încet, la foc domol. După o oră puneţi sare. Când carnea se desface de pe oase, luaţi puţină zeamă, lăsaţi-o să se răcească - dacă se lipeşte de degete, piftia este gata.
Aşezaţi carnea dezosata pe platouri(eu înlătur labele de găina-le dau
Annei :P ), farfurii şi castronaşe. Strecuraţi zeama, lăsaţi-o să se răcească, îndepărtaţi grăsimea şi legumele, puneţi mujdei de usturoi, amestecaţi (se vântura între 2 oale - cam de 50 de ori), apoi puneţi-o peste carne. Se lasa la rece până se încheagă.
POFTĂ BUNĂ ! ~~~
B. -TIGARETE CU SPANAC * ingrediente :
2 linguri ulei de măsline
2 cepe mici tăiate mărunt
2 căţei de usturoi, zdrobiţi
1 linguriţă scorţişoară măcinată
1 linguriţă coriandru măcinat
1/2 linguriţă piper
250g ciuperci
250g spanac tocat
2 linguriţe suc de lămâie
6 foi de plăcintă
50 g unt topit
* preparare:
Încălziţi în tigaie uleiul, apoi adăugaţi ceapa, usturoiul şi condimentele.
Amestecaţi până când se înmoaie ceapa.
Adăugaţi ciupercile şi amestecaţi încă 5 minute, până când se evaporă lichidul.
Adăugaţi spanacul şi sucul de lămâie.
Amestecaţi 3 minute sau până când se evaporă lichidul.
Lăsaţi să se răcească.
Pentru a împiedica foile de plăcintă să se usuce, acoperiţi-le cu un prosop de bucătărie umezit.
Puneţi 3 foi una peste alta, după ce aţi uns fiecare foaie cu puţin unt. Tăiaţi foile suprapuse în 8 pătrate.
Puneţi câte 1 lingură de umplutura de ciuperci la marginea fiecărui pătrat.
Rulaţi marginea pătratelor peste umplutură, impaturiti celalalte laturi ale foilor spre interior, rulaţi foile până la capăt.
Puneţi ţigaretele pe o tavă unsă la o distanţă de 2 cm una faţă de alta, ungeţi-le cu untul rămas.
Coaceţi 10 minute în cuptorul încins (sau până când devin aurii).
Merg servite alături de
Iaurt Ayran .
POFTĂ BUNĂ ! ~~~
C.-CHEC (PRĂJITURĂ) DE CIOCOLATĂ* ingrediente:
2 căni (500ml) apă
3 căni (660g) zahăr
250 g unt, tăiat bucăţi
1/3 cană (35g) pudră cacao
1 linguriţă bicarbonat de sodiu
3 căni (450g) făină
4 1/2 linguriţe praf de copt
1 linguriţă sare
4 ouă bătute uşor
pt. glazură- 90g unt
1/3 cană (80ml) apă
1/2 cană (110g) zahăr
1 1/2 (240g) zahăr pudră
1/3 cană (35g) pudră cacao
Preîncălziţi cuptorul la foc moderat.
Ungeţi o tavă adâncă .
Tapetaţi baza tăvii cu hârtie pt copt.
Amestecaţi într-o cratiţă apa, zahărul, untul, pudra de cacao cernută şi bicarbonatul de sodiu.
Amestecaţi, fără să fiarbă, până când se dizolvă zahărul.
Lăsaţi apoi să fiarbă neacoperit cca 5 minute, reducând căldura.
Turnaţi amestecul inntr-un castron mare şi lăsaţi să se răcească la temperatura camerei.
Adăugaţi făina, praful de copt, sarea şi ouăle în castron, bateţi cu mixerul până când se omogenizează şi culoarea devine mai pală.
Turnaţi compoziţia în tava pregătită.
Coaceţi prăjitura în cuptor, la foc moderat, cca 50 minute.
Lăsaţi prăjitura să stea în tavă 10 minute, înainte să o răsturnaţi pe un grilaj.
Turnaţi glazura peste prăjitura rece.
Glazura:
Amestecaţi untul, apa şi zahărul într-o cratiţă.
Încălziţi conţinutul fără să lăsaţi să îl lăsaţi să fiarbă; amestecaţi, până când se dizolvă zahărul.
Cerneţi zahărul pudră şi cacaua.
Turnaţi zahărul pudră şi cacaua în crema caldă de unt.
Acoperiţi; puneţi glazura la răcit cca 20min în frigider sau până când se îngroaşă.
Bateţi glazura cu o lingură de lemn ca să se poată întinde pe prăjitură.
Cel mai bine este sa folosiţi o tava de aluminiu.
Daca vi se pare ca se coace prea repede pe la margini, reduceţi cuptorul la foc mic; timpul de coacere va creste atunci cu 15 minute.
Trebuie sa aşteptaţi sa se îngroaşe glauzra la frigider, altfel va curge.
Se serveşte cu inghetata alături.
Cand eram mic eram înebunit după acest chec-prăjitură. Este nebunesc de delicios. :P Te lingi pe degete...
POFTĂ BUNĂ ! Gata pe ziua de astăzi cu blogul :D . Fug la bucătărie ca nu cumva să îmi dea piftia în foc ( daca va da peste vă recomand să o luaţi de la capăt :((( ...deoarece nu mai are şanse să se închege in veci)..