31 ian. 2018
Multumesc !
Prin bunăvoința , implicarea , amabilitatea și omenia doamnei doctor Brătulescu Mihaela (care chiar s-a implicat și a discutat personal cu domnul profesor Constantinescu de la spitalul Floreasca) , mâine dimineață tatăl meu va fi transferat la Spitalul Floreasca București pentru operația de tip ERCP (pentru extracția calculului din canalul coleduct) . Tata va fi transportat/transferat cu o ambulanță a SJUPh .
De asemenea , am înțeles că s-au mai implicat pozitiv atât doamna doctor Carmen Ionică cât și domnul doctor Pavelescu (șef secție Interne 1Județean Ploiești) .
Conform cu spusele doamnei doctor Brătulescu, analizele la sânge ale tatălui meu au fost mult mai bune astăzi decât zilele trecute.
Mulțumesc !
Fie ca fiecare să fie răsplătit pe măsura faptelor , gândurilor și intențiilor sale !
#SpitalulJudeteanPloiesti
#UPUJudeteanPloiesti
#Ploiesti
#MinisterulSanatatii
#AmbulantaPrahova
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/31/2018 08:46:00 p.m.
1 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Pe scurt despre mama şi despre Spitalul Morţii din Ploieşti (completări 1) .
Pentru că întotdeauna îmi ţin promisiunile .
Pentru că în viață mă ghidez după principii ce ţin de corectitudine, dreptate , adevăr şi verticalitate.
Am de adus câteva completări.
Pentru că nu fac niciodată rău intenționat cuiva și pentru că tatăl meu va pleca mâine dimineaţă, cu o ambulanţă a SJUPh , cu transfer către Spitalul Floreasca pentru o intervenţie de absorbţie/scoatere a calculului de pe canalul coledoct.
Doamna doctor Brătulescu, marcată fiind de cele scrise de către mine zilele acestea , a căutat dosarul medical al mamei mele din anul 2009 (cel de la internarea de la UPU Județean PH ).
Cu lacrimi în ochi m-a rugat să aduc aceste lămuriri.
Doamna doctor Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) a ținut să precizeze că mama mea a fost tratată de către o altă doamnă doctor pe nume Enescu (în prezent pensionară) .
Când mama mea a ajuns la UPU Județean Ploiești , de gardă pe Secția Interne 1 Județean Ploiești era doamna Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) . În acea noapte mama a fost preluată și internată pe secție chiar de către dânsa . Însă dânsa susține că ulterior , ]ncepând cu ziua următoare , mama a fost preluată și tratată de către doamna doctor Enescu .
Mi-a arătat câteva fotografii din dosarul mamei mele unde apar două tipuri de scris de mână (unul al dânsei și unul al doamnei doctor Enescu , conform spuselor dânsei).
Biletul de externare a fost făcut tot de doamna doctor Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) dintr-un motiv încă neclar .
Doamna doctor Brătulescu susține (cu lacrimi în ochi) că nu dânsa a pus diagonsticul eronat de ULCER DUODENAL mamei mele , că nu dânsa a tratat-o , că nu dânsa este cea care la acel moment ne recomanda să o ducem la Psihiatrie pentru că se preface . De asemenea a afirmat că va incerca să afle în ce circumstanțe a ajuns să pună parafa și semnătura dânsei pe biletul de externare al mamei mele de moment ce mama a fost tratată de către doamna doctor Enescu .
Sincer să fiu , nici eu nu am memoria fețelor/chipurilor și nu pot să infirm spusele dânsei . Pe atunci principala noastră grijă era mama . Nu prea mă interesau alte detalii . Așa cum și acum , principala mea grijă este tatăl meu .
Nu doresc răul nimănui . Doresc doar sănătatea tatălui meu , verticalitate, corectitudine și tratament uman.
Recunosc că abordarea din această seară și frământările doamnei doctor Brătulescu , m-au pus puțin pe gânduri. Am considerat JUST să aduc această completare.
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/31/2018 08:37:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Deci se poate ...
* Peste 12 ore la UPU in așteptare + 12 zile internare + raze + ecografie + nenumărate analize + dureri groaznice + tratamente ale efectelor + 2 examinari cu computer tomograf => diagnostic al cauzei necunoscut sau "NU ȘTIU"
[etapa 2 / cu nervi și publicitate ... toată lumea începe să își facă meseria]
* RUPEREA TĂCERII și răscolirea puroiului din sistem => doar 24 ore + 1 RMN + 1 endoscopie = diagnostic de PIATRA pe canalul coledoc cu diametrul cranio-caudal de 7 mm și cu diametrul transversal de 5 mm (litiază coledociana distala partial obstructiva, cu distensie de CBIH și CBP)
[etapa 3 / Normalitatea "anormală" forțată să funcționeze]
* Datorită complicațiilor și problemelor cronice cardiace ni s-a recomandat intervenție ERCP la Bucuresti (Floreasca) - operație endoscopică de extracție . Ni s-a promis fișă de pacient critic, ambulanță de transfer și crearea tuturor condițiilor necesare. Așteptăm ca mâine să se ia legătura cu Bucurestiul pentru a ni se da acceptul de primire .
Deci , se poate ...
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/31/2018 08:00:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
30 ian. 2018
Sistemul medical românesc cultivă monştri şi criminali . (3)
episodul 3 : CORB LA CORB NU-ȘI SCOATE OCHII .
O doamna doctor , Carmen Ionica, care de obicei se erijează în purtătoarea de cuvânt neoficială a colegilor dansei din Județean Ploiești , insistă să răscolească rahatul și mai tare aruncând intr-un comentariu câteva clișee + câteva informații eronate .
Îi răspund public , așa cum i-am răspuns și la acel comentariu.
~~~~~
Doamna Carmen Ionica, nu doresc să intru in polemică cu dvs , dar oferiti informatii eronate .
Chiar ieri , dna doctor Brătulescu mi-a spus ca analizele tatălui meu s-au inrautatit. De aceea l-au trimis la un RMN şi au hotărât să îl mai ţină (
Valoarea bilirubinei a scăzut in primele zile datorita medicamentului Ursofalk (un inhibitor de bilă ce a avut rolul sa incetinească producția bilei care nu se mai drena in stomac) , insă asta nu inseamnă că tata era bine . S-au tratat/incetinit efectele . Insă cauza ?
Acum analizele s-au inrăutățit din nou. Însă sunt sigur că știați deja asta, dar ......
Nu ma provocati sa dezvolt si mai mult decat este necesar subiectul .
Este evident ca niciodata corb la corb nu-si vor scoate ochii . Nici nu am pretenţia ca dvs să recunoaşteţi public mizeria din sistem. De asemenea nu cred că are sens să vă întreb dacă aţi primit vreodată BANI de la pacienţi sau alte detalii jenante .
Întâmplarea face să am o rudă care a fost recent operată de către dvs.(o amputare) ... Are sens să dezvolt ?
Să înţeleg că acolo , in Spitalul Morţii, toată lumea este corectă, toţi îşi fac treaba corect şi ca la carte, iar ceea ce am scris eu sunt baliverne ?
Retineti , am probe REALE care pot face mult rau colegilor dvs . NU MA PROVOCATI ! Degeaba acum încearcă toţi să îşi spele păcatele şi dau din colţ în colţ , suflând şi în iaurt .
Eu nu doresc decat ca toata lumea sa isi faca meseria cinstit , demn , corect si sa il vad pe tata bine . M-AM SATURAT DE TOATA ACEASTA BATAIE DE JOC SI DE MIZERIA DIN SISTEM.
Nu mă luați drept "papagal" cu o astfel de abordare . Ar fi păcat.
Nu îmi plac astfel de situaţii, dar sunt pregătit să fac tot ceea ce îmi stă în putere pentru a scoate la suprafaţă mizeria şi puroiul din acest spital.
Eram hotărât să nu mai scriu nimic şi să mă abţin, oprindu-mă la acest nivel al "publicităţii" . Însă tocmai am văzut comentariul dvs. Păcat !
Nu îmi doream a îmi pierde timpul astfel . Nu eu mi-am dorit aşa ceva. Însă tupeul dvs. (DA, TUPEUL) , nesimţirea unei astfel de abordări şi JOACA CU VIAŢA OAMENILOR/PACIENŢILOR nu este o chestiune peste care să se treacă cu indiferenţă. Mai ales atunci când eşti implicat direct şi te lupţi pentru cei ce ţi-au dat viaţă, te-au educat şi te-au crescut .
Eu sunt pregătit să îmi asum tot ceea ce scriu şi spun , cu probe materiale . Dvs. și colegii dvs. sunteţi pregătiți ?
P.S.
Dna doctor Bratulescu este aceeasi care , in urma cu 8 ani , dupa 2 saptamani de internare, ii punea mamei mele diagnostic de ULCER DUODENAL (doar dupa o eco cu bariu, fara alte examene clinice) , dar mama mea avea cancer pancreatic (descoperit ulterior in Bucuresti) . Evident mama nu a avut si nu avea ulcer duodenal (am inca hartia de la endoscopia făcuta la alt spital) . Tot dna doctor Bratulescu este cea care , atunci cand mama acuza dureri îngrozitoare si se tavalea pe jos de durere, ne recomanda sa o ducem la psihiatrie ca se preface.... De asemenea , la acea vreme, când am cerut CT pentru mama , ni s-a spus că dacă știm noi mai bine ce este nevoie să i se facă , de ce nu ne-am făcut medici (chiar dacă în prezent dna doctor nu își mai aduce aminte, pentru noi aceste amintiri amare sunt încă prezente) .
#UPUJudeteanPloiesti
#JudeteanPloiesti
#SpitalulJudeteanPloiesti
#Ploiesti
#SpitalulMortii
#SectiaInternePloiesti
#CarmenIonica
#MinisterulSanatatii
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
L.E. ( 31.01.2018 / ora 20:30 )
Pentru că întotdeauna îmi ţin promisiunile .
Pentru că în viață mă ghidez după principii ce ţin de corectitudine, dreptate , adevăr şi verticalitate.
Am de adus câteva completări.
Pentru că nu fac niciodată rău intenționat cuiva și pentru că tatăl meu va pleca mâine dimineaţă, cu o ambulanţă a SJUPh , cu transfer către Spitalul Floreasca pentru o intervenţie de absorbţie/scoatere a calculului de pe canalul coledoct.
Doamna doctor Brătulescu, marcată fiind de cele scrise de către mine zilele acestea , a căutat dosarul medical al mamei mele din anul 2009 (cel de la internarea de la UPU Județean PH ).
Cu lacrimi în ochi m-a rugat să aduc aceste lămuriri.
Doamna doctor Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) a ținut să precizeze că mama mea a fost tratată de către o altă doamnă doctor pe nume Enescu (în prezent pensionară) .
Când mama mea a ajuns la UPU Județean Ploiești , de gardă pe Secția Interne 1 Județean Ploiești era doamna Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) . În acea noapte mama a fost preluată și internată pe secție chiar de către dânsa . Însă dânsa susține că ulterior , ]ncepând cu ziua următoare , mama a fost preluată și tratată de către doamna doctor Enescu .
Mi-a arătat câteva fotografii din dosarul mamei mele unde apar două tipuri de scris de mână (unul al dânsei și unul al doamnei doctor Enescu , conform spuselor dânsei).
Biletul de externare a fost făcut tot de doamna doctor Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) dintr-un motiv încă neclar .
Doamna doctor Brătulescu susține (cu lacrimi în ochi) că nu dânsa a pus diagonsticul eronat de ULCER DUODENAL mamei mele , că nu dânsa a tratat-o , că nu dânsa este cea care la acel moment ne recomanda să o ducem la Psihiatrie pentru că se preface . De asemenea a afirmat că va incerca să afle în ce circumstanțe a ajuns să pună parafa și semnătura dânsei pe biletul de externare al mamei mele de moment ce mama a fost tratată de către doamna doctor Enescu .
Sincer să fiu , nici eu nu am memoria fețelor/chipurilor și nu pot să infirm spusele dânsei . Pe atunci principala noastră grijă era mama . Nu prea mă interesau alte detalii . Așa cum și acum , principala mea grijă este tatăl meu .
Nu doresc răul nimănui . Doresc doar sănătatea tatălui meu , verticalitate, corectitudine și tratament uman.
Recunosc că abordarea din această seară și frământările doamnei doctor Brătulescu , m-au pus puțin pe gânduri. Am considerat JUST să aduc această completare.
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/30/2018 06:30:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
29 ian. 2018
Sistemul medical românesc cultivă monştri şi criminali . (2)
episodul 2 : DACĂ TACI, MORI CU ZILE .
27.01.2018 (ora 16:45)
Nu , nu uit şi nu iert.
La început , pe când aşteptam de vreo 15-16 ore la UPU , am avut răbdare şi incercam să îi înţeleg (stres, urgenţe, agitaţie, mirosuri, etc.) . Am fost un prost ... Lor le convine asta . Ies bani mulți și frumoși.
În primele 5-6 zile de internare a tatălui meu , din nou am încercat să fiu răbdător, să înțeleg oamenii din sistem și sistemul . Am fost un dobitoc ... Lor le convine asta . Lor le convine starea de panică și disperare pe care o induc pacienților și aparținătorilor . Ies bani mulți și frumoși .
Moare pacientul ? "Și ce dacă! " Altul la rând. Alţi bani frumoşi .
Conştiinţa , moralitatea, compasiunea , RĂSPUNDEREA ... nu mai există pe acele culoare de spital.
Voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru a zgândări această bubă cu puroi .
Mai ales că aseară tatălui meu îi lipsea din tratament una dintre cele mai importante pastile necesare stării lui . Ursofalk (un inhibitor care ajută la scăderea valorii bilirubinei).
Când am întrebat asistentele despre asta, dădeau din umeri şi mi-au spus că a "uitat" doamna doctor să îi lase.... , dar că mă pot duce la farmacia spitalului Judeţean Ploieşti să îi cumpăr.
Am fost. Era deja închis (probabil că ele ştiau asta atunci când m-au trimis acolo) .
Când am revenit pe secţie , una dintre asistente a scos victorioasă două pastile de ursofalk : "Ia uitaţi, am mai găsit eu două la noi aici" .
Cât m-au costat cele două pastile ? Puţin. 15 lei în buzunarul asistentei victorioase. 15 lei valora aseară tatăl meu . Acum , dacă i le-a dat sau nu să le ia , nu mai ştiu . Nu am de unde să ştiu că asistentele nu au procedat precum la alba neagra , recuperându-şi după plecarea mea, pe furiş , cele două pastile. Am înţeles că aşa se procedează cu tot ceea ce este acolo : medicamente, pamperşii bolnavilor, etc. Ţi le revând de 100 de ori .
Ei scriu în fişă că au dat pacientului tratamentul , dar de fapt .... pacientul MOARE FĂRĂ TRATAMENT şi toate lumea se MIRĂ că a murit.
Un singur "pampers" costă 10 - 15 lei la infirmieră/asistentă (aşa ca idee) . Şi de cele mai multe ori este chiar pampersul pacientului , adus de rude (dar ciordit de asistente sau infirmiere) .
Vrei lenjerie curată ? 15 -20 lei .
Vrei să te audă asistentele că te doare ceva ? Cel puţin 30 lei / zi de asistentă .
Şi lista continuă.
.................................
Să mai pomenesc despre faptul că tata a cotizat la greu peste 50 de ani la sistemul de pensii şi sănătate ? Nu cred că are sens.
Va veni ea şi ziua când voi trage linie şi voi face public cât au valorat (in bani şi buzunare) aceste zile ..................... Zi cu zi . În curând .
Nu despre bani este vorba . Banii sunt nimic atunci când alţii se joacă astfel cu VIAŢA UNUI OM .
Județean Ploiești. Spitalul Morții și al incompetenței.
Secția Interne . Secția "Josef Mengele".

1/29/2018 07:19:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Pe scurt despre mama şi despre Spitalul Morţii din Ploieşti .
Într-o zi, pe la sfârşitul anului 2009 , am gasit-o pe mama tăvălindu-se pe jos cu dureri îngrozitoare. Voma tot ceea ce înghiţea , chiar şi un pahar cu apă dacă bea.
Am sunat la 112 și am chemat Salvarea. Când au ajuns , cei de la Salvare i-au făcut un algocalmin şi ne-au recomandat nervoși Psihiatria , insinuând că mama se preface şi că de fapt ar avea probleme psihice .
După "suma potrivită" ... au binevoit să o ducă pe mama la UPU Judeţean Ploieşti .
După o noapte întreagă de stat pe culoarele UPU , medicii au avut "amabilitatea" să o interneze pe Secția Interne 1 Judeţean Ploieşti ( acolo UNDE TATĂL MEU ESTE INTERNAT ÎN PREZENT ).
Starea mamei mele s-a agravat de la o zi la alta .
Diagnostic (evident ERONAT) ? ULCER DUODENAL .
Timp de două săptămâni mama mea a fost tratată de ULCER pe Secția Interne 1 Județean Ploiești (sub "atenta" supraveghere a dnei doctor Mihaela Vintilă ). Nu putea mânca nimic , voma totul și avea dureri groaznice . Se topea văzând cu ochii .
După două săptămâni (și mulți bani aruncați în stânga și în dreapta medicilor - asistentelor - infirmierilor - brancardierilor), mi-au dat-o pe mama acasă cu diagnostic de Ulcer Duodenal și rețetă pentru ulcer (sub parafa dnei doctor Vintilă Mihaela) .
La trei luni de la externarea cu diagnostic de Ulcer Duodenal, mama mea s-a stins de CANCER LA PANCREAS CU METASTAZE HEPATICE .
Mama nu a avut niciodată ulcer . Am asta scris negru pe alb de către medicul care i-a descoperit cancerul (și care mai inainte de tomograf a "căutat" ulcerul "diagnosticat" de geniile din UPU Județean Ploieşti) .
................................
Abia ieșise la pensie. Nu a apucat decât un an de pensie , după vreo 45 de ani de muncă şi cotizaţii la sistemul de sănătate şi la cel de pensii .
Pe data de 4 februarie 2018 (anul acesta) se împlinesc 8 ani de când mama nu mai este .
Am tăcut 8 ani . Nu mai tac .
NU VREAU CA ȘI TATĂL MEU SĂ CADĂ VICTIMĂ A ACELUIAȘI SISTEM MIZERABIL ȘI CORUPT .
Voi detalia in curând (cu nume şi date medicale, inclusiv printuri după actele la care am făcut referire) și povestea mamei mele , a criminalilor diabetologi care păcălesc pacienţii cu teste dublu-orb (dându-le cancer pe pâine) și a hienelor incompetente din sistem - repetenți la Semiologie Medicală ....
Later Edit:
Tocmai am aflat ...
Doamna doctor Brătulescu Mihaela , cea care in prezent îl tratează pe tatăl meu pe Secția Interne 1 Județean Ploiești, este fosta doamnă doctor Vintilă Mihaela , doctorița care și-a pus parafa pe diagnosticul ERONAT de ULCER DUODENAL al mamei mele in anul 2009 .
...Mama neavând ulcer duodenal , ci CANCER PANCREATIC CU METASTAZE HEPATICE.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
L.E. ( 31.01.2018 / ora 20:30 )
Pentru că întotdeauna îmi ţin promisiunile .
Pentru că în viață mă ghidez după principii ce ţin de corectitudine, dreptate , adevăr şi verticalitate.
Am de adus câteva completări.
Pentru că nu fac niciodată rău intenționat cuiva și pentru că tatăl meu va pleca mâine dimineaţă, cu o ambulanţă a SJUPh , cu transfer către Spitalul Floreasca pentru o intervenţie de absorbţie/scoatere a calculului de pe canalul coledoct.
Doamna doctor Brătulescu, marcată fiind de cele scrise de către mine zilele acestea , a căutat dosarul medical al mamei mele din anul 2009 (cel de la internarea de la UPU Județean PH ).
Cu lacrimi în ochi m-a rugat să aduc aceste lămuriri.
Doamna doctor Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) a ținut să precizeze că mama mea a fost tratată de către o altă doamnă doctor pe nume Enescu (în prezent pensionară) .
Când mama mea a ajuns la UPU Județean Ploiești , de gardă pe Secția Interne 1 Județean Ploiești era doamna Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) . În acea noapte mama a fost preluată și internată pe secție chiar de către dânsa . Însă dânsa susține că ulterior , ]ncepând cu ziua următoare , mama a fost preluată și tratată de către doamna doctor Enescu .
Mi-a arătat câteva fotografii din dosarul mamei mele unde apar două tipuri de scris de mână (unul al dânsei și unul al doamnei doctor Enescu , conform spuselor dânsei).
Biletul de externare a fost făcut tot de doamna doctor Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) dintr-un motiv încă neclar .
Doamna doctor Brătulescu susține (cu lacrimi în ochi) că nu dânsa a pus diagonsticul eronat de ULCER DUODENAL mamei mele , că nu dânsa a tratat-o , că nu dânsa este cea care la acel moment ne recomanda să o ducem la Psihiatrie pentru că se preface . De asemenea a afirmat că va incerca să afle în ce circumstanțe a ajuns să pună parafa și semnătura dânsei pe biletul de externare al mamei mele de moment ce mama a fost tratată de către doamna doctor Enescu .
Sincer să fiu , nici eu nu am memoria fețelor/chipurilor și nu pot să infirm spusele dânsei . Pe atunci principala noastră grijă era mama . Nu prea mă interesau alte detalii . Așa cum și acum , principala mea grijă este tatăl meu .
Nu doresc răul nimănui . Doresc doar sănătatea tatălui meu , verticalitate, corectitudine și tratament uman.
Recunosc că abordarea din această seară și frământările doamnei doctor Brătulescu , m-au pus puțin pe gânduri. Am considerat JUST să aduc această completare.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
L.E. ( 31.01.2018 / ora 20:30 )
Pentru că întotdeauna îmi ţin promisiunile .
Pentru că în viață mă ghidez după principii ce ţin de corectitudine, dreptate , adevăr şi verticalitate.
Am de adus câteva completări.
Pentru că nu fac niciodată rău intenționat cuiva și pentru că tatăl meu va pleca mâine dimineaţă, cu o ambulanţă a SJUPh , cu transfer către Spitalul Floreasca pentru o intervenţie de absorbţie/scoatere a calculului de pe canalul coledoct.
Doamna doctor Brătulescu, marcată fiind de cele scrise de către mine zilele acestea , a căutat dosarul medical al mamei mele din anul 2009 (cel de la internarea de la UPU Județean PH ).
Cu lacrimi în ochi m-a rugat să aduc aceste lămuriri.
Doamna doctor Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) a ținut să precizeze că mama mea a fost tratată de către o altă doamnă doctor pe nume Enescu (în prezent pensionară) .
Când mama mea a ajuns la UPU Județean Ploiești , de gardă pe Secția Interne 1 Județean Ploiești era doamna Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) . În acea noapte mama a fost preluată și internată pe secție chiar de către dânsa . Însă dânsa susține că ulterior , ]ncepând cu ziua următoare , mama a fost preluată și tratată de către doamna doctor Enescu .
Mi-a arătat câteva fotografii din dosarul mamei mele unde apar două tipuri de scris de mână (unul al dânsei și unul al doamnei doctor Enescu , conform spuselor dânsei).
Biletul de externare a fost făcut tot de doamna doctor Brătulescu Mihaela (fostă Vintilă Mihaela) dintr-un motiv încă neclar .
Doamna doctor Brătulescu susține (cu lacrimi în ochi) că nu dânsa a pus diagonsticul eronat de ULCER DUODENAL mamei mele , că nu dânsa a tratat-o , că nu dânsa este cea care la acel moment ne recomanda să o ducem la Psihiatrie pentru că se preface . De asemenea a afirmat că va incerca să afle în ce circumstanțe a ajuns să pună parafa și semnătura dânsei pe biletul de externare al mamei mele de moment ce mama a fost tratată de către doamna doctor Enescu .
Sincer să fiu , nici eu nu am memoria fețelor/chipurilor și nu pot să infirm spusele dânsei . Pe atunci principala noastră grijă era mama . Nu prea mă interesau alte detalii . Așa cum și acum , principala mea grijă este tatăl meu .
Nu doresc răul nimănui . Doresc doar sănătatea tatălui meu , verticalitate, corectitudine și tratament uman.
Recunosc că abordarea din această seară și frământările doamnei doctor Brătulescu , m-au pus puțin pe gânduri. Am considerat JUST să aduc această completare.
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/29/2018 06:53:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
[fapt divers] În Spitalul Județean Ploiești te încalți cu fesul .
La Spitalul Județean Ploiești s-au renovat secțiile Interne și Cardiologie (etajul 4 și etajul 5) .
Acces cu cartelă, var nou pe pereți , mobilier nou , etc.
Când intri acolo, aproape de fiecare dată, te intâmpină vreo doi salahori cu funcția de infirmieri ... și te apostrofează pe un ton autoritar, privindu-te de sus: "Luați halate și cipici de la intrare !"
N-ar fi o problemă ... Însă halatele de "unică folosinţă" pentru vizitatori sunt folosite şi refolosite (cu găuri prin ele) de zeci de ori . Totuși parcă nici asta nu ar fi o problemă , însă ei cred că vizitatorii sunt imbecili şi , în loc de bine-cunoscuţii cipici albaştri, te obligă să te încalţi cu " FESUL " ... Da , cu fesul . Adică te obligă să tragi peste încâlțarile tale câte o bonetă din aceea verde care normal se pune pe cap (motivând că cipici nu au) .
Bătaie de joc şi umilinţă infectă tradiţional românească !!!!
Nu este nimic comic. Este chiar TRAGIC .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/29/2018 06:44:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
27 ian. 2018
Sistemul medical românesc cultivă monştri şi criminali .
episodul 1 : Repetenți la Semiologie Medicală
26.01.2018 (dimineața)
Tata se tăvălește de moarte de mai bine de 12 ore ...iar aici "nimeni nu știe ce are" și de la ce... I-au făcut calmante aiurea și fără efect ....
De 8 zile este aici și nimeni nu ne zice nimic ....
Ieri a făcut al 2 lea tomograf.
16 ore la UPU , 8 zile la Interne ...și nimeni nu pune un diagnostic.
Voi publica in curand toate inregistrările și totul in amănunt , inclusiv inregistrările telefonice din noaptea aceasta cu personalul din tura de noapte de pe secția interne.
Este inadmisibil asa ceva.
Criminali !
Au mai murit doi langa tata in ultimele trei zile.
Un spital de incompetenți, hoți, criminali și hiene.
L.E. 1 (5:30 AM)
M-au trimis să cumpăr antinevralgic(ei nu au)....
L.E. 2 (7:35 AM)
De când sunt aici , asistentele m-au mințit ca dna doctor de gardă pe Interne (Iliescu) este la urgențe , că au sunat-o și că vine sus să îl vadă pe tata.
D-na doctor tocmai a ieșit din camera medicilor.Dormea. Acum asistentele îi fac patul.
~~~~~~~~~~~~~~
26.01.2018 (seara)
Județean Ploiești. Spitalul Morții și al incompetenței.
Secția Interne . Secția "Josef Mengele".
Spital de hiene, criminali incompetenți, ciubucari și habarniști.
Mor oamenii cu zile in acest spital. Mor cu zile...
Din secția Interne (Judetean Ploiesti, etajul 4) zilnic pleacă la morgă 2-3 pacienți , cu picioarele inainte și cearceaf pe ochi.
___
[după două computere tomograf cu substanță de contrast , in doar 8 zile]
- Doamna doctor , ce are tata ? Care este cauza stării sale ? (stare in care se află de 8 zile)
Ce anume a cauzat icterul (transaminaze mari, bilirubina 5,9 in condițiile in care maxim admis este 0,3) ?
- Nu știu (spuse dna doctor). Nu știu.
Poate că ... Sau cine știe ...
~~~~~
- De la ce se simte atât de rău in ultimele 12 ore, dna doctor ?
- Nu știu . Poate de la substanța de contrast de la tomograf ...(spuse dna doctor)
__________
Să menționez și despre bani ?
Să public înregistrările telefonice ?
Să public filmările ?
Vine si acel moment.
P.S.
Vroiau să mi-l dea pe tata acasă. După ce le-am zis pe şleau câteva păreri personale , dna doctor Brătulescu a binevoit să arunce în scârbă două vorbe:
" Bine , vi-l mai ţin până Luni , nu vă mai agitaţi atâta ! "

* VA URMA *
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/27/2018 05:45:00 a.m.
2
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
25 ian. 2018
Rostul fără de rost al vieţii . (reloaded)
Te chinui...
Rabzi...
Induri ...
Iti gasesti scuze ...
Alergi fara sa te uiti in jurul tau ...
Nu dormi noptile ...
Te framanti ...
Tragi pentru altii , in speranta ca intr-o zi vei trage doar pentru tine....
Vrei lucruri care niciodata nu iti vor fi folositoare ...
Tarziu , dupa ani multi de chin , ajungi sa ai toate acele lucruri pe care ti le-ai dorit...
Si , intr-o zi , mori ... lasand totul in urma ta .
Atunci , in cea din urma clipa , vei intelege profunzimea rostului fara de rost si maretia firului de nisip purtat de vant in comparatie cu cat de insignifiant(a) ai fost tu.
Stai o clipa in loc !
Uita-te in jurul tau !
Traieste !
Bucura-te de ceea ce ai !
AI TOTUL .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/25/2018 06:37:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
cuget liber,
din viata,
ganduri,
moarte,
oameni,
personale,
Religie,
Save the Earth
22 ian. 2018
Ce am făcut în ultimele zile ...
1.
2.
3.
Voi reveni pe subiect .
2.
3.
Voi reveni pe subiect .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/22/2018 07:23:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
18 ian. 2018
Dumnezeu nu iubeşte necuvântătoarele .
Oreo - un puiuț de doar o lună şi puţin pe când a fost abandonat, alături de fraţii lui , într-o cutie de carton , pe treptele cabinetului veterinar Cuppyvet Yaz Ploiesti . O femeie fără conştiinţă a considerat că le face bine puilor dacă îi separă de mama lor şi îi abandonează pe treptele unui cabinet veterinar . Ar fi putut să ciocăne la uşa cabinetului , să ceară ajutor şi sunt sigur că ar fi fost ajutată de către medicul veterinar Cătălin Paul Popescu .
Ar fi putut să ceară ajutor pentru pisoi şi pentru adopţia lor + ajutor pentru sterilizarea pisicii . Nu a făcut-o şi a preferat să îi abandoneze. :(
A fost cel mai lipicios motănel pe care l-am avut.
Se spune că pisicile nu acceptă să fie dominate , nu acceptă o treaptă inferioară în familie şi că ele nu iubesc ci doar îşi manifestă afecţiunea din interes. Oreo a fost excepţia de la regulă.
Din clipa în care l-am cerut cu toată inima și ne-a fost dat spre adopție , s-a creat o legătură unică . Era extrem de inteligent . Răspundea la "comenzi" precum un cățel dresat. Oreo era un pisic care oferea dragoste fără să vrea altceva la schimb (așa cum le stă majorității pisicilor în obicei).
Cum mă vedea , mi se suia în brațe și începea să toarcă . Torcea continuu , se alinta continuu . Dacă adormeam și luam mâna de pe el , îmi împingea mâna cu boticul sau mă lingea pe degete precum un câine.Adora să îl scarpini pe urechiușe . Așa adormea .
Noaptea fugeam în camera lui și adormeam acolo cu el . Dormea pe pieptul meu .
Nu se agăța de perdele , nu strica nimic . Avea doar jucăriile lui preferate cu care se juca atunci când era singur acasă.
Nu și-a făcut niciodată nevoile pe jos , ci doar la litieră. Nu se cocoța pe mobilă și prin locurile pe unde știa că nu are voie .
Se creease ceva foarte puternic între noi , într-un timp atât de scurt .
La scurt timp după data de 31 decembrie 2017 , când a manifestat primele semne vizibile de PIF (la 4 zile după vizita la cabinet , pentru vaccinarea finală) , și-a pierdut vederea . Cât timp a stat internat în cabinetul veterinar , până în ultima lui zi de viață , l-am vizitat de două ori pe zi (dimineața și seara) . Stăteam cu el cel puțin câte o oră la fiecare vizită. Chiar dacă nu mai vedea, ne simțea de când intram în cabinet. În primele zile de cabinet miorlăia continuu . Apoi nu a mai reușit decât să scoată câteva gemete sfâșietoare. Asta doar până îl luam în brațe . După ce îl luam în brațe adormea profund imediat . Ba chiar se străduia să și toarcă așa cum făcea când era ținut în brațe acasă. Se liniștea și așa dormea continuu cât stăteam cu el , învelit într-un prosop și ținut la piept. Era precum un copil bolnav de o boală incurabilă , vizitat de părinții săi ..... Se liniștea doar când îmi auzea glasul , îmi simțea mirosul și îl mângâiam pe urechiușe. Adormea și uita de boala/suferința lui .
L-am iubit enorm.
~~~~
Dacă Dumnezeu ar avea grijă de ele ... nu ar mai fi atâta chin şi jale în rândul lor.
Oreo a murit în chinuri groaznice ... chinuit de o boală ingrozitoare.
Nu avea nicio vină. Unde era Dumnezeu? Unde este Dumnezeu ?
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/18/2018 06:58:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Îngeri fără vorbe .
O nouă zi neagră adăugată în calendarul îngerilor mei , ființe pe care le-am iubit mai mult decât aș putea vreodată iubi orice altceva . Suflete curate, suflete nevinovate.
16 ianuarie 2018
24 decembrie 2016
7 noiembrie 2013
10 iulie 2011
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/18/2018 04:00:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
amintiri,
Anna,
caine,
caini,
dor,
durere sfasietoare,
familie,
glasuri de ingeri,
Leo,
moarte,
necuvantatoare,
Nuk,
Oreo,
personale,
pisici,
prietenii mei
17 ian. 2018
Cei mai buni medici veterinari din Ploiești .
Mulțumim din suflet pentru tot efortul făcut și pentru luptă , Catalin Paul Popescu !
Nu există cuvinte de recunoștință pentru a ne putea exprima așa cum ar trebui ...
Cel mai bun medic veterinar pe care îl cunoaștem . Un medic veterinar exemplar , un om cu suflet cum rar ai norocul de a întâlni măcar o dată în viață. Dincolo de definiția altruismului , dincolo de cuvinte.
Cătălin și Irina Popescu sunt cei mai buni medici veterinari pe care am avut onoarea și norocul să îi întâlnim în ultimii 8 ani . Medici cărora chiar le pasă cu adevărat și care dau totul până la epuizare.
Dacă ar fi mai mulți astfel de oameni , poate că nu ar mai exista atât de multă suferință în rândul necuvântătoarelor.
Mulțumim .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/17/2018 06:00:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
Anna,
Catalin Paul Popescu,
cuppyvet,
cuppyvet yaz,
Eva,
Fetita,
medicale,
medicul veterinar,
Mica Tina,
Mona,
necuvantatoare,
Nuk,
Oreo,
personale,
prietenii mei
Nu există minuni .
Până ieri am tot sperat într-o minune ... O minune care să repare ceea ce oamenii au stricat , să aducă viață acolo unde oamenii au condamnat la moarte.
Se pare că nu , MINUNILE NU EXISTĂ .
Se pare că negriciosul meu nu a mai vrut să stea în lumea aceasta crudă și i-a urmat lui Nuk .
Nu , nu voi mai scrie nimic despre .
Nu, nu îmi voi mai da cu părerea .
Nu mai acuz și nu mai fac analize .
Nu mă mai răfuiesc în litere cu nimeni .
Fiecare dintre cei implicați are in suflet şi în conştiinţă versiunea lui de adevăr.
Eu am doar versiunea ochilor mei și a urechilor mele .
Așa a fost să fie ............................
Eu am greșit . Am greșit că mi l-am dorit mai mult decât orice , că l-am îndrăgit din prima clipă și că am creat o legătură aparte între mine și el .
Păcat ! Păcat de chinurile prin care trece și de sufletul lui nevinovat !
Prea multă moarte ! Am văzut prea multă moarte în ultimele luni ! Poate că una dintre cele mai negre perioade ale vieții mele.
Prea mulți ghinioniști și ghinioniste !
Sper ca măcar Tina să fie mai norocoasă ... :(
#Oreo
#motanulmeucelnegru
#sufletnevinovat
#sufletghinionist
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/17/2018 04:30:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
boala,
durere sfasietoare,
familie,
medicale,
Mica Tina,
moarte,
necuvantatoare,
Nuk,
oameni,
Oreo,
personale,
pisici,
prietenii mei
Oreo (august 2017 - 16 ianuarie 2018)
Oreo se joacă acum alături de Leo, Anna și Nuk, acolo undeva în Raiul Necuvântătoarelor .
Somn lin și copilărie veșnică , bietul meu negricios !
Somn lin !
Iartă-ne suflete nevinovat ! Iartă-ne !
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/17/2018 03:00:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
dor,
durere sfasietoare,
familie,
necuvantatoare,
Oreo,
personale,
pisici,
prietenii mei
16 ian. 2018
Despre cum să NU ai încredere în "echipa ta" .
Nu lăsa pe nimeni să se folosească de imaginea ta (atunci când este muncită din greu) , de roadele muncii tale (roade cultivate în ani mulți de muncă) , de nopțile tale nedormite și de respectul pe care ți l-ai câștigat cu sudoare și pasiune pentru ceea ce faci !
Nu lăsa pe nimeni să se folosească de toate acestea ... nici măcar cu "împrumut" !
Iți vei ruina visele și îți vei bate joc de propria-ți muncă.
Să fim fiecare ceea ce ne este dat să fim , la nivelul pe care il merităm !
#dinviata
#parazitândmuncaaltora
#surogate
#masti
#sudoare
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/16/2018 07:00:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
boala,
cuget liber,
ganduri,
medicale,
oameni,
personale,
Romania,
România,
sfaturi medicale,
Socoteli
15 ian. 2018
Oreo . Negru şi frumos precum un mândru armăsar pur sânge arab.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare
Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.
[Doamne, dacă-mi eşti prieten/ de Spiridon Popescu]
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/15/2018 08:20:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
boala,
dor,
durere sfasietoare,
ganduri,
necuvantatoare,
Nuk,
Oreo,
personale,
pisici,
prietenii mei
Una clasică românească (despre neputința aducătoare de moarte) .
[despre români , despre educație, despre meserii, despre bani, despre falsitate , despre moarte, despre viață, despre alegeri, despre compromisuri, despre sistem, despre greșeli nepermise, despre valori, despre echilibru, despre relativitatea banilor, despre diplome fără folos, despre sinceritate, despre oameni]
Nu alegi să te faci lăutar , doar pentru simplul fapt că-ți place să bei și să mănânci.
Nu alegi să te faci aviator, doar pentru că îți plac vacanțele în Dubai.
Nu alegi să te faci stomatolog, dacă tu adori să cânți la pian.
Nu alegi să te faci bucătar, dacă tu iubești ceasornicăria....
În viață este bine să alegi să faci ceea ce îți face plăcere, ceea ce îți dorești din inimă și ceea ce iubești să faci .
Nu alege să faci ceva ce crezi că îți va aduce bani și faimă , dacă nu ai chemare pentru acel "ceva" ! Ar fi greșeala vieții tale .
Alegând după criteriul portofelului, vei face totul pe dos (în cel mai fericit caz) .
Vei aduce pustiu , pagubă, suferință și durere (adeseori) , făcând ceva ce nu se-mpletește cu șablonul sufletului tău ...
Nu , iubirea, pasiunea, talentul și dăruirea pentru acel "ceva" , nu se pot învăța din manuale sau pe bancile școlii/facultății .
Oricât te-ai preface în fața celorlalți că îți place și că iubești ceea ce faci , niciodată nu vei avea liniștea, indemânarea, chemarea, talentul, satisfacția sufletească și împăcarea pe care le are cel/cea care chiar face cu adevărat ceva cu dragoste și pasiune.
_________
Mai bine sărac(ă), liniștit(ă), împăcat(ă), fericit(ă) și sincer(ă) cu propria-ți persoană, decât fals(ă) și cu sufletul împovărat.
Viața este mult prea scurtă !
Știu că uneori sunt prea greu de înțeles și mult prea subtil pentru majoritatea celor din jur. Noroc că scriu doar pentru mine și doar pentru a-mi aduce aminte în viitor "despre ieri, despre azi și despre mâine".
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/15/2018 10:00:00 a.m.
2
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
boala,
cuget liber,
ganduri,
moarte,
necuvantatoare,
oameni,
prietenii mei,
Romania,
România
14 ian. 2018
Printre cei veșnici .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/14/2018 04:26:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
13 ian. 2018
[ o pilda cu autor necunoscut , despre existenta Divinitatii - indiferent de acceptiunea, numele sau forma care-i este data ]
" Cand ai sa ma cauti in dreapta ta , voi fi numaidecat in stanga ta . Cand ai sa ma cauti in stanga ta , voi fi numaidecat in dreapta ta. Cand ai sa ma cauti in sus , ma voi afla numaidecat in jos . Cand ai sa ma cauti in fata ta , voi fi numaidecat in spatele tau .Daca vrei sa ma gasesti, sa ma afli , sa ma prinzi , cauta-ma acolo unde eu sunt cu adevarat. "
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/13/2018 07:50:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
credinta,
cuget liber,
de la altii,
ganduri,
Intelepciune,
oameni,
Religie,
Save the Earth
Noutăți pe Ploiești Trafic . Drogați pe Șoseaua Vestului (?!)
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/13/2018 07:45:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Încă un suflet plecat prea devreme și mult prea violent spre Raiul necuvântătoarelor .
:((((((
Astăzi a murit un suflet . Un suflet care nu trebuia să moară.
Un suflet care astăzi a avut ghinion ...
Avea doar trei ani .
Era o ea . Nu o cunoșteam. S-a întâmplat să fiu acolo când s-a stins.
A cui este vina ? A oamenilor . Cu siguranță numai și numai a oamenilor . Nu este vina ei .
Omul ei plângea . Bărbat în toată firea. Însă nu asta m-a marcat profund. M-a marcat faptul că era un rott superb, un rottweiler care merita să trăiască și care s-a stins nedrept la o vârstă mult prea fragedă.
Când i-am ajutat omul să-i urce trupul fără viață în mașină , acesta a insistat să o așeze în față, în dreapta lui (a șoferului) . Pentru că ... "acolo era locul ei , acolo îi plăcea să stea când călătoreau împreună" , a spus omul ei printre hohote, in parcarea mocirloasă unde avea autoturismul.
Doar el , omul ei , o va plânge și o va purta în suflet toată viața lui . Doar el știe cât de mult doare .
În ultimele trei luni am văzut mult prea multe suflete plecând tăcute spre locul de unde nimeni nu s-a mai întors. Mult prea multe .................... :(((((((
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/13/2018 07:42:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
12 ian. 2018
Tomy ţapinarul .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/12/2018 06:39:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Recomand aprozarul tradițional de la piață , " Din Grădină" 2018 !
Vânzare de produse agroalimentare și derivate, livrare gratuită, direct la domiciliul dvs. sau la locaţia dorită. La ei totul este proaspăt, de calitate superioară.
***
Dulciuri, foetaje, aperitive de casă . Delicii de casă făcute după reţete vechi şi foarte vechi . Preparate tradiţionale , gustul de la ţară şi amintirea copiilor de altă dată.
***
"Conserve de toamnă" la comandă . Totul preparat clasic, în casă , igienic și cu foarte mare grija. Fără conservanți chimici și alte adaosuri dăunătoare. PREȚURI IMBATABILE !!!!!! Zacuscă de vinete, zacuscă de ghebe, zacuscă de macrou, zacusca de merluciu, zacuscă de dovlecei, roșii în bulion, bulion de roșii, ketchup de casă , suc de roșii, bulion de gogoșari sau ardei kapia, dulceață de ardei iute, ardei iute marinat (după rețeta bulgărească) , murături , dulcețuri, gemuri, magiun, compoturi și multe alte bunătăți.
***
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/12/2018 06:30:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
11 ian. 2018
Apa micelară .
Băieții și fetele din industriile farmaceutică și cosmetică, la intervale regulate, scot câte o nouă găselniță extraordinară, senzațională, fantastică...
Pentru somn, pentru nesomn, pentru diaree , pentru constipare, pentru virilitate, pentru balonare, pentru pofta de mancare, pentru vagin , pentru penis , pentru una , pentru alta.
Acum este moda APEI MICELARE .
Peste tot auzi doar despre apă micelară. La televizor, in farmacii , la radio , pe blocuri , pe stâlpi , șamd
OARE ESTE BUNĂ ȘI PENTRU ÎNCREȚITURILE DE PE SCROT ?
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/11/2018 06:36:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Afumătoare și afumături .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
1/11/2018 05:39:00 a.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)