Se afișează postările cu eticheta credinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta credinta. Afișați toate postările

13 dec. 2024

Mama lui Lucian Mandruta este pe moarte. Tocmai acum.

 Ce coincidenta stranie ... Nu?

Să îi spună cineva lui Mândrută că ..... DUMNEZEU!!!
DUMNEZEU este acolo și nimic altceva.

De obicei suferința vine de la Dumnezeu și este că o mângâiere. Iar, de cele mai multe ori, bolile sunt date oamenilor pentru a-i mântui și pentru a-i scoate din greșeli. Pentru a-i salva. Iar atunci când bolile cad asupra celor dragi , păcatul/păcatele au fost și mai mari.


Mântuire și iertare!

Bunul Dumnezeu să fie îndurător și iertător cu noi toți și cu toți ai noștri!

Nu exista om fără păcat.
Poate va fi un moment de introspecție pentru el ...

16 nov. 2024

MANASTIREA IANCULESTI .



MANASTIREA IANCULESTI. Sâmbătă , 16.11.2024.
In linistea serii....

***


"""
Sfânta mănăstire Ianculești a luat ființă în 14 iulie 2005, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 162 / 2005, ca obște monahală de călugări cu hramul ”Înălțarea Sfintei Cruci”, care se sărbătorește la 14 septembrie. Starețul acestei sfinte mănăstiri este Pcuv. Protosinghel Benedict Sbîrnău.
Ideea înființării acestei sfinte mănăstiri aparține ctitorilor acestuia, anume, Eleonora Ianculescu și Ecaterina Ianculescu din Ploiești, care au dorit ca în apropierea casei părintești din Comuna Șoimari – Județul Prahova să fie înălțată o sfântă mănăstire, în amintirea și spre pomenirea părinților Victoria și Bucur Ianculescu, donând în acest scop 32 ha teren.
Pentru realizarea acestui obiectiv, ctitorele au primit binecuvântarea duhovnicului, respectiv a Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu și Înalta Binecuvântare a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care l-a delegat pe Înaltpreasfințitul prof. dr. Arhiepiscop Teodosie (fost episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor) pentru realizarea acestui obiectiv.
În vederea întocmirii documentației de donație a terenurilor era necesară eliberarea proceselor verbale de punere în posesie, respectiv eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenul moștenit de la părinți de către Eleonora și Ecaterina Ianculescu. Un rol deosebit de important în obținerea acestora l-a avut Înaltpreasfințitul prof. dr. Arhiepiscop Teodosie, urmare a diligențelor făcute de Înaltpreasfinția Sa la nivelul Prefecturii Ploiești – Prahova.
Menționăm sprijinul acordat în acest sens de către domnii prefecți ai județului Prahova, începând cu dl ing. Romeo Hanganu și succesorii acestuia: ec. Marian Saniuta, ing. Georgică Diaconu, prefectul județului Prahova până la finele anului 2004, cât și a directorilor serviciilor funcționale din prefectură începând cu șeful Serviciului Juridic, respectiv dl. cons. juridic Vasile Trandafir Vadan, șeful Dr. Agricole, ing. Badea Andrei și colaboratorii acestora, jr. Cezar Pârvulescu, ing. Marian Bucur (cadastru) și alții, cât și a Comisiei Județene și Comisiei Locale de aplicare a Legilor fondului funciar.
Costul documentației tehnice-cadastrale care a stat la baza întocmirii contractului de donație a fost evaluat la 30 august 2000, la 6000 lei, dar domnii ing. Marian Rus și ing. Marian Bucur au solicitat numai 3000 lei, diferența fiind oferită pentru realizarea acestei sfinte mănăstiri. Costul final al documentației tehnice-cadastrale, respectiv 3000 lei a fost achitat în luna decembrie 2000 de către Înaltpreasfințitul prof. dr. Arhiepiscop Teodosie, din banii personali.
Actul de donație, respectiv contractul de donație s-a întocmit în februarie 2001 de către dl notar Constantin Ivan, care a solicitat pentru onorariu o sumă simbolică, anume 3500 lei, cifră achitată de către Arhiepiscopia Bucureștilor.
În luna iulie 2004, Înaltpreasfințitul prof. dr. Arhiepiscop Teodosie și Pr. protoiereu Vasile Ilie – Protoieria Vălenii de Munte s-au deplasat în comuna Șoimari stabilind cu conducerea locală, respectiv cu dl Primar Constantin Dragomir cele necesare deschiderii șantierului mănăstirii, părintele protoiereu Vasile Ilie urmând să se ocupe de obținerea avizelor necesare eliberării certificatelor provizorii de urbanism și de construcție.
Vineri, 17 august 2004 s-a început decopertarea drumului de acces spre mănăstire, de către firma Carpatina a d-lui ec. Marius Stoicescu din București, dar după 3-4 zile, lucrările au fost continuate de către o altă firmă din Ploiești, care a realizat decopertarea finală a drumului, patul drumului din piatră refuz de ciur, balastru și dale din beton armat cu profile din oțel. Costul drumului de acces, lung de 370 m, cât și fundația bisericii din lemn, fundație realizată din beton armat cu rețea din profile de oțel a fost achitat din banii personali ai d-lui ing. Georgică Diaconu (valoare estimată la aprox. 200.000 lei).
Bisericuța din lemn a sfintei Mănăstiri Ianculești a fost adusă prin grija Înaltpreasfințitul prof. dr. Arhiepiscop Teodosie și a Preasfinșitului Varsanufie, de către dl. ing. Cornel Popa din comuna Lunca, județul Hunedoara, ca danie a credincioșilor din acea localitate.
Montajul, realizat sub îndrumarea și controlul domnului ing. Cornel Popa, costul montajului de peste 5000 lei fiind suportat de către dl ec. Marius Stoicescu, patronul firmei Carpatina din București.
Acoperișul a fost realizat prin grija Înaltpreasfințitul prof. dr. Arhiepiscop Teodosie, trimițând din Soveja doi meșteri iscusiți.
Proiectul de racordare la rețeaua electrică, racordarea propriu-zisă, prin plantarea a 13 stâlpi de lumină electrică, costul acestor lucrari fiind suportat de către Electrica Ploiești, sucursala Boldești-Scăieni; contravaloarea unor dispozitive (respectiv 700 lei au fost achitați de către Înaltpreasfințitul prof. dr. Arhiepiscop Teodosie, din banii personali).
Pr. Arhimandrit Nicodim Dimulescu, starețul Mănăstirii Crasna a înfrumusețat bisericuța din lemn prin donația unei catapetesme, iconostase, strana pentru cântăreți, analog, policandrul, candele, mochetă și un clopot.
Menționăm că din 1 aprilie 2005 până în iunie 2005, această sfântă mănăstire a fost schit subordonat canonic Sfintei Mănăstiri Crasna – Prahova.
Primele chilii cât și o parte din clădirile existente, amenajarea interiorului bisericuței, prin izolația termică cu vată mineral, rigipsul, profile metalice, instalarea Sfintei Mese, pardoseala, soleea, punerea în funcțiune a instalației electrice, montajul catapetesmei, pregătirea liniei pentru racordarea la rețeaua de apă potabilă, amenajarea drumului prin compactare au fost realizate prin contributia d-nului Dragoș Paun, patronul firmei Aplast din comuna Ceptura – Prahova, cât și a domnului director general Mihai Joița, patron al firmei Jovila Ploiești și a domnului director adjunct Laurențiu Joița.
Pe data de 17 aprilie 2005 a avut loc slujba de deschidere oficială a acestei Sfinte mănăstiri Ianculești, în prezenta Înaltpreasfințitul prof. dr. Arhiepiscop Teodosie, Preasfințitul Ambrozie, delegat al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, Pr. Protoiereu Vasile Ilie, Pr. Arhim. Nicodim Dimulescu – starețul Mănăstirii Crasna, împreună cu un sobor de preoți, diaconi, corul “Armonia” al Arhiepiscopiei Tomisului, înconjurați de monahi și o mulțime de credincioși.
La data de 14 septembrie anul mântuirii 2008, cu ocazia hramului Înălțării Sfintei Cruci, a avut loc sfințirea bisericii de către Prefericitului Părinte Patriarh Daniel și Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Peste 2.000 de credincioși au participat la sfințirea bisericii, iar importanța evenimentului a fost dată și de faptul că la această sărbătoare s-a adăugat al doilea hram al mănăstirii și anume “Sfântul Mare Mucenic Mina”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură, iar la sfârșitul slujbei a binecuvântat copiii prezenți, cu prilejul începutului noului an școlar.
Cu aceeași ocazie, Părintele Patriarh a hirotesit pe ieromonahul Benedict Sbîrnău ca protosinghel și a acordat donatoarelor terenului pe care s-a ridicat mănăstirea, economist Eleonora și jurist Ecaterina Ianculescu și celorlalți donatori, distincția de vrednicie. """" [ text preluat : Arhiepiscopia Bucureștilor ]

****



























16 iun. 2023

A fost "MUNTELE ATHOS" transformat intr-o fabrica de bani ?



       Nu știu de ce am eu impresia dar parca, in ultima perioada, Muntele Athos a căpătat așa o forma de AFACERE PE TREND ... Pai ori este viata monahicească in isihasm/isihie și trăire profund monahică, ori este business ????

Mie îmi miroase , mai nou, mai mult a afacere ....și a îndepărtare de Hristos.
In plus a devenit un fel de destinație pentru toți fandosiții care se pretind credincioși nevoie-mare și simt nevoia sa se laude cu asta. Un fel de Mecca a ortodoxiei , fără de care nu poți exista ca și creștin (te desființează ceilalți) .
....

Este doar părerea mea, a unui mare păcătos in viața, care vede din afara și percepe astfel toată nebunia asta din jur, promovarea excesiva și comerțul sufocant cu "produse athonite". Oare este asta voia lui Hristos?






11 iun. 2023

Fericit este cel care știe să spună:



Fericit este cel care știe să spună:

" Invață-mă - intelepțește-mă - luminează-mă, Doamne, să te caut și in clipele in care nu imi este greu! "

~~~

Căutați-L pe Hristos și atunci când sunteți bine, când aveți tot ceea ce vă trebuie, când sunteți sănătoși și fără probleme! Nu doar atunci când vă aflați pe marginea prăpastiei sau cu un picior in groapă.
Toate reacţiile:

8 iun. 2023

Incendiu dezastruos la Manastirea Turnu, Targsorul Vechi, judetul Prahova.





"""  În dimineața zilei de 6 iunie 2023, în jurul orei 3:30, la Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi, județul Prahova, a izbucnit un incendiu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a răspuns cu promptitudine, trimițând inițial la fața locului cinci autospeciale de stingere și alte utilaje și echipaje necesare.

Conform raportului ISU, incendiul se manifesta la etajul 1 al corpului Stăreție și se propaga cu repeziciune la acoperișul clădirii corpului chilii, mare parte din construcție fiind din lemn. La sosirea primelor echipaje ISU Prahova cei 10 călugări se evacuaseră și acționau cu mijloace de primă intervenție. Forţele de ordine au fost suplimentate, la locul incendiului intervenind peste 45 de salvatori, un total de 8 autospeciale și două autoscări.

Suprafața estimată avariată se situează între 600 și 800 mp din 1200 mp, suprafața totală a clădirii.

Biserica din incinta Mănăstirii, ctitorită de Vlad Țepeș în urmă cu peste 560 de ani a rămas intactă, fapt pentru care mulțumim ISU Prahova pentru intervenție și mobilizarea ca incendiul să nu se extindă la alte dependințe.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Cauzele incendiului nu sunt cunoscute cu exactitate. Lumânărarul se află în afara incintei curții Mănăstirii.

Valoarea pagubelor încă nu a fost estimată. 

Pentru cei care doresc să contribuie la refacerea clădirii de chilii, donații se pot face în contul RON, RO64CECEPH0136RON0231158 deschis la CEC BANK, titular Mănăstirea Turnu. 

Slavă Domnului pentru toate!  """

[ Părintele Stareț Protosinghel Valentin Mîțu ]

6 iun. 2023

Despre bogatie.



Nu te inconjura si nu aduna lângă tine oameni bogati dpdv material, oameni cu bani ... dar cu suflete indoielnice sau cu intentii ascunse!

Adună in jurul tău oameni săraci dpdv material, dar bogati sufletește, curati la inimă, drepti si sinceri!

NU CERE BANI DE LA DUMNEZEU!
CERE SANATATE, RABDARE, PUTERE DE MUNCA, CLARITATEA DISCERNAMANTULUI, BUNATATEA SUFLETULUI si INTELEPCIUNE!



2 mar. 2023

Credinta mea si felul meu de-a fi.



Pentru a nu-si forma careva vreo impresia falsă despre mine sau a crede cineva ca incerc să par mai mult decât sunt ... (nu că ar conta prea mult parerea voastra, insa va stiu pe unii mai barfitori).

* Dacă mă vedeți mai des pe la biserică sau că postez diverse chestii ce tin de confesiunea ortodoxă, asta NU INSEAMNĂ CĂ SUNT UN BUN CREȘTIN. Nici pe departe.

* Sunt unul dintre cei mai mari păcătoși. Mersul la Sfânta Liturghie nu mă face mai bun decât ceilalti (care merg mai rar sau deloc). Sunt un om destul de dificil si rău (ar spune cei din jurul meu, apropiati). Sunt irascibil, răzbunător, injur des si destul de spurcat, blestem mai rău ca o vrăjitoare bătrână, nu prea pot să iert (sau să uit). Destul de des imi mai fug gândurile anapoda, in tabăra cealaltă (a celor de sub talpa pamantului). Mă enervez extrem de repede din orice banalitate.
Intrec de multe ori măsura pântecelui (cu alcoolul incă stau bine la calcule). Fumez ca un pașă (de fapt, vapez). Sunt zgărcit si nu fac milostenie. Mai si mint câteodată. Judec pe altii destul de des si uit tot timpul sa-mi vad bârna din proprii ochi.

... + multe multe altele.


Asta așa, ca să nu ziceti că nu v-am zis.



19 sept. 2022

Vegheati asupra sufletelor voastre!



Cu cât slujitorul lui Hristos este mai aproape de sporire sau mai aproape de cele drepte ... cu atât vrăjmașul il ispitește și il muncește mai abitir, incercând să-l biruiască , amăgindu-l in incercarea de a-l abate de la calea sa.

Cu cât omul este mai spornic in rugăciune si mai aproape de desăvârșirea duhovnicească, cu atât mai tare lupta se intețește , nălucile il chinuie mai aprig, piedicile sunt din ce in ce mai mari si vrăjmașul incearca a-l indulci mai abitir .

Atentie!
Nimeni nu este la adăpost. Fie că vorbim despre cel zdrentaros... Fie că vorbim despre cel imbrăcat in mătăsuri scumpe... Fie că vorbim despre cel in haine preotesti...




17 sept. 2022

Vrajmasul sporeste victimele ispitelor sale.



Asta spuneam eu in 2021, facand referire la cei pierduti si rataciti in ghearele vrajmasului (vezi foto print)...
Inca de atunci am atras atentia ca unele haine preotesti s-au intinat si s-au vandut (fara voia lor), pacaliti de catre cel nevazut.


In vremurile cand ni se inchideau portile bisericilor in nas, cand unii preoti propovaduiau vaccinarea si acceptarea masurilor necuratului , sustinandu-le si indemnandu-ne sa acceptam sa ne vindem celor ce-l urasc pe Hristos.

Nu judec. Ci ma doare.
Mă doare că am avut dreptate (din nou)....

Cei cu sporire duhovnicească ar trebui să se roage pentru parintele Visarion Alexa si pentru cei asemenea lui.



Post Scriptum:

""" În zilele acestea feriți-vă a asculta de celebrități, din orice domeniu ar fi, dar fie-vă și milă de ele, deoarece sunt cele mai atacate!
Fiți foarte atenți la zicerile lor și cercetați-le din toate direcțiile! Dar nu le judecați, căci n-ați vrea să fiți în pielea lor, ci mai bine rugați-vă pentru ele!
""" [scriere din 2021]








19 apr. 2022

Acolo.



Banii, curățenia în casă, distracție, lene, frig, treabă, oboseală, sarmale, cozonacii la cuptor, drobul, rufe de spălat , pandemie, ploua, ninge ...... și astfel ai uitat ceea ce contează cu adevărat, ai uitat de Hristos.

Scuzele se găsesc întotdeauna. Are vrajmașul grija să ți le pună direct pe tava, pentru a te îndepărta de Hristos.

Și când te gândești cat de simplu este și cât de ușor! Trebuie doar sa vrei, să crezi și să nu te lași pradă îndoielilor.














18 apr. 2022

Pentru ăștia care au credința in suflete si in dormitoare ...



In vremurile marii pandelii, v-ati lăsat inchiși in case de Pasti... 
I-ati lăsat să IL incuie pe Hristos cu lacăte si lanturi.
 Vă plângeați in șoaptă că nu vă puteți duce la El. 
L-ati vândut pe 30 arginti, l-ati scuipat si l-ati abandonat SINGUR PE CRUCE. 
V-ati justificat cu faptul că voi aveti credinta in suflete si ca va rugati acasa, in camara voastra....
Iudelor!

Acum? 
Degeaba sunt deschise bisericile! 
Degeaba Hristos este biciuit! 
Degeaba Hristos va fi din nou PE CRUCE! 
Majoritatea dintre voi IL VINDETI IAR. IL vindeti pe un kil' de carne de miel, pe un cozonac, pe un iepuras amplasat in centrul orasului, pe o oală cu sarmale ....

 Din nou IL lăsați SINGUR PE CRUCE, SĂ MOARĂ ZADARNIC PENTRU NOI.

Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui DUMNEZEU CELE ALE LUI DUMNEZEU! 
Mergeti la picioarele lui Hristos! 
Doar sângele LUI NE POATE SPĂLA PĂCATELE! 
Până nu va fi prea târziu...

7 mar. 2022

EPIGRAMA (de Sf. Ioan Iacob Hozevitul) 2022



EPIGRAMA (de Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

Daca nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea usor se rataceste
La vorbirile desarte.

Si de nu se odihneste
Mila pacii intru noi,
Vom gasi mereu pricina
De gâlceava si razboi.

Iar cand nu ne dam silinta
Spre cunoasterea de sine,
Cântarim mai totdeauna
Numai faptele straine.

9 iun. 2021

Cresterea si educatia frumoasa a copiilor. Ganduri de copii.



*** Gânduri de copii ***

,,Călugării și-au făcut meserie din rugat, pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbești tot timpul cu Dumnezeu." (9 ani)

,,Călugării nu sunt așa de vorbăreți, pentru că dacă Îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obișnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)

,,Biserica e sfântă și rămâne sfântă, chiar dacă intră în ea mulți păcătoși, că biserica de aia e făcută, ca păcătoșii care intră să-și facă acolo antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)

,,Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele, că nici n-ai unde să stai.” (10 ani)

,,Biserica nu iubește plăcerea, că plăcerea îți spune mereu că mai vrei, pe când mulțumirea îți spune că-ți ajunge.” (9 ani)

,,Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, că atunci când mori e ca un fel de ziua ta și primești cadou Raiul și ei nu pot spune dinainte, cum arată cadoul pe care îl primești, pentru că strică toată ziua.” (10 ani)

,,Preoții vin în casele oamenilor, înainte de Paște și Crăciun, ca să sfințească toate camerele, că le curăță cu aghiazma care e un foarte bun detergent împotriva dracilor.” (11 ani)

,,Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare și să ne mai gândim și la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)

,,Cei care nu-L găsesc pe Dumnezeu, sunt cei care Îl caută din interes.” (12 ani)
,,Milostivul e rar, pentru că mila n-o găsești pe toate drumurile, deoarece ea trebuie cultivată.” (14 ani)

,,Altarul este partea din biserică unde preotul vorbește, între patru ochi, cu Dumnezeu.” (10 ani)

,,Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei.” (13 ani)

,,Sfinții au aureola rotundă și nu pătrată, ca să nu facă vreun rău nici măcar din greșeală – ca poate, cine știe, când se ridică la cer, să nu înțepe cu vreun colț, o pasare în zbor.” (13 ani)

,,Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalți oameni, pentru că ei ajung să-și dezvolte esențialul.” (15 ani)

,,Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, că dacă te desparți de El și mai târziu te întorci la El, nu ține supărare și te ajută la fel ca și pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)

,,Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea și dacă tu crezi în Dumnezeu, El ți-o aprinde din nou în Cer.” (9 ani)

,,Dacă cineva ar insista la ușa mea, să-mi schimb religia, aș zice că nu pot, pentru că ar fi ca și când mi-ar cere să-mi schimb părinții.” (9 ani)


[SURSA: doxologia.ro]

24 apr. 2021

Sarbatoarea Floriilor 2021.



Este plin de credincioși de feisbuci și de share-uri cu citate religioase... Mâine este sărbătoarea ortodoxă a "Floriilor".

Așa cum inundă credincioșii de feisbuci online-ul cu poze sclipicioase, la fel erau astăzi cozile la magazinele cu pește... Interminabile. De ce? Pentru că mâine se mănâncă pește în tradiția ortodoxă. Calendarul bisericesc al Postului Mare indica "dezlegare la peste".

Daca îi întrebi, pe toți credincioșii ace;tia feisbucisti ce reprezintă această sărbătoare sau de cate ori pe an merg ei la biserica ... NU VOR RASPUNDE. Nu au habar.
Așa și cu aia care stau la cozi interminabile pentru a cumpăra peste, deoarece "mâine se mănâncă pește". Întrebati-i daca au ținut post, pe toți tradiționaliștii aceștia care mâine mănâncă pește !

Da, " dezlegarea la peste " , la sărbătoarea Floriilor, este DOAR PENTRU CEI CARE AU TINUT SI TIN POST .

18 apr. 2021

Cu credința in suflet, acasă.



   Nu poți să te dai dreptcredincios / dreptcredincioasă , dar in același timp să TE INDOIEȘTI DE PUTEREA CREDINȚEI TALE !
Cei care puneți CELE LUMEȘTI mai presus de PUTEREA DUMNEZEIASCĂ A JERTFEI LUI HRISTOS nu sunteți ceea ce credeți si sustineți voi că sunteți . Vă aflați pe un drum al inșelări și al minciunii.
Vă amăgiți și vă mințiți singuri...
O spun eu, cel care ani de zile am ratacit drumurile in căutarea credintei mele, cel care a renunțat la Taina Botezului in cautarile lui, cel care a aruncat cu pietre in Hristos, in cei binecredincioși și care a fost in linia 1 a vrăjmașilor impotriva binecredincioșilor (și care lucram "bine" / cu migală răul pe care il lucram).




_______________
#parereamea
#cititiCUVANTUL
#traitiCUVANTUL
#iubitiCUVANTUL

16 apr. 2021

Urzeli la Sfânta Liturghie.



     Mai demni de milă decât cei care se declară atei ... dar care il sărbătoresc pe Moș Nicolae / Moș Crăciun și pe "iepuras" , sunt aceia care NU CRED IN DUMNEZEU ... DAR MERG LA BISERICĂ .

De ce o fac? 
De ce merg ei la biserică, dacă EI NU CRED?
 Probabil pentru a impresiona vreo fătucă . Sau poate pentru a avea autosatisfactia validării sociale și din partea acestei categorii de oameni (a celor care cred si sunt practicanti ai credintei ).
In concluzie , ACESTIA MERG LA BISERICĂ PENTRU A OBTINE FOLOASE. Foloase in planul unor relatii personale , foloase pe plan social , foloase pe planul "afacerilor", foloase pe planul orgoliilor personale si al narcisismului ce ii domină.

      Exclud din discuție pe cei care merg la biserici si mănăstiri, la Sfânta Liturghie, pentru a face rău (mai o filmare, mai o fotografie, mai o cârcotă, etc.).


      Noi ceilalți, atunci când ne rugăm de iertare pentru păcatele și greșelile noastre, ar trebui să ne rugăm și pentru aceștia toți. Astfel incât, in momentele când ei vin la Sfânta Liturghie cu intențiile expuse mai sus, să primească DARUL CUNOAȘTERII LUI HRISTOS și SĂ IȘI SCHIMBE VIAȚA. 





Pușcăria Zamfirei (text preluat).



Țiganca Zamfira, chip al pocăinței noastre!

De şase ani sunt preot voluntar la Penitenciarului nr. 16 Pruncu din Chişinău. Activitatea noastră de aici este un pic diferită faţă de cea din România, deoarece avem şi parohie – asta înseamnă că, pe lângă activităţile de parohie, mai desfăşurăm şi activităţi misionare, cum ar fi cea de la penitenciar.
Din această cauză, eu nu pot să fiu permanent acolo, nici nu pot săvârşi Sfânta Liturghie duminica şi în sărbători, dar ajung săptămânal – de obicei, miercurea şi vinerea. Mă ajută voluntari veniţi chiar din rândul condamnaţilor, care îi ajută să se pregătească pe cei care vor să participe la slujbe, le dau cu o seară înainte să citească ori dintr-un Ceaslov, ori din ce avem noi la îndemână atunci în mica bibliotecă a bisericii.
Dar mai întâi trebuie spus că întâmplarea pe care vreau să o povestesc s-a petrecut în toamna anului 2008.
Instituţia noastră este unicul penitenciar spital unde sunt internaţi atât bărbaţi, cât şi femei. Şi, într-o celulă de femei din secţia Chirurgie, a fost şi o ţigancă – Zamfira. Când unul din voluntari a venit cu o seară înainte să întrebe cine va veni la slujbă, Zamfira i-a spus: „N-am nevoie de carte, dar vreau să vin mâine la biserică”. Era o ţigancă în jur de 36 de ani – o ţigancă frumoasă, care era şi uşuratică, din câte am înţeles. De la 16 ani era condamnată pentru ucidere: îşi omorâse copilul, şi mai făcuse şi multe altele. Aşadar, a doua zi, Zamfira a venit la biserică.
În acea zi am citit Canonul de Pocăinţă, Paraclisul Maicii Domnului şi Rugăciunile de mărturisire. Dânsa însă îşi bătea joc de rugăciune în spatele paraclisului: răspundea la „Amin” şi făcea tot felul de gesturi neplăcute. Bineînţeles că m-a deranjat şi pe mine, şi pe ceilalţi condamnaţi care se aflau atunci la slujbă – în jur de 30-35 de persoane, bărbaţi şi femei. Totuşi, nimeni nu îndrăznea s-o pună la punct, pentru că avea o anumită autoritate în lumea interlopă. Chiar dacă avea numai 36 de ani, la penitenciar sunt foarte bine clasificate gradele acestea de ierarhie unul faţă de celălalt şi sunt foarte bine respectate. Ea se dădea în spectacol, îi amuza pe toţi – şi, pentru unii, asta era plăcut. I-am dat pace, i-am zis o dată: „Cum te numeşti?” Mi-a răspuns: „Zamfira”. „Zamfira”, îi zic, „hai de te linişteşte”. Ea îmi zice: „Foarte bine!” – dar se purta în continuare la fel ca până atunci.
După ce s-a încheiat slujba, i-am spovedit pe toţi. Unei femei, colegă de celulă cu Zamfira, i-am spus: „Nu te pot împărtăşi acuma, dar peste două săptămâni să vii pregătită, să faci următorul canon şi după aceea te împărtăşeşti”… Numai Zamfira rămăsese nespovedită. Atunci am întrebat-o: „Tu te spovedeşti?”„Nu, nu mă spovedesc – că dacă mă spovedesc, Părinte, ţi se topeşte părul din nas!” Vorbea în jargonul lor banditesc. Şi-atunci o întreb: „Şi de ce-ai venit la biserică, dacă nu te spovedeşti, nu te rogi, nu asculţi slujba? La ce-ai venit – să te plimbi?” „Nu, am venit să văd cât de frumos eşti!” Răspundea destul de brutal. Şi-mi zic: „Fie voia Domnului!”
Peste două săptămâni, îl rog pe unul din voluntari să meargă la femeia căreia îi dădusem canonul, care era colegă de celulă cu Zamfira, să-i aducă aminte că se va împărtăşi şi să se pregătească. Merge de cu seară şi-i spune: „Părintele vă roagă să vă citiţi rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie”. Şi i-a dat un Ceaslov. Imediat, sare şi Zamfira: „Merg şi eu la biserică!” Acesta îi spune: „Tu ai fost o dată şi ai deranjat, nu te mai putem lua a doua oară”. „Hai, te rog, vreau să merg! Şi dă-mi şi-o carte să citesc!” Aşa că i-a dat Psaltirea. A citit din Psaltire – nu ştiu ce-a citit, cât a citit, că a doua zi, când a venit la sfânta biserică, una dintre colegele ei de celulă mi-a zis: „Părinte, fii atent că Zamfira şi-a ieşit din minţi!” Zic: „Cum aşa?” Zice: „Toată noaptea a plâns.
A citit şi-a plâns. Nu ştiu ce-a citit, dar a plâns foarte mult”. Zic: „Să vedem...” După ce i-am spovedit pe toţi, mă îndrept către Zamfira. Stătea îngenuncheată într-un colţ – se vedea că era plânsă; nici un cuvânt nu scosese, absolut nimic. Şi o întreb: „Zamfira, te spovedeşti?” „Da, mă spovedesc, Părinte – dar nu mă spovedesc aşa, ca toată lumea, eu în alt fel vreau să mă spovedesc”. Îi zic: „Spune-mi cum vrei”. „Uite, eu vreau să mă spovedesc cu voce tare şi cu faţa către toţi”. Şi, cum eram eu (spovedeam lângă altar, în faţa icoanei Mântuitorului), s-a întors cu spatele către altar şi cu faţa spre toţi condamnaţii, şi-a început să se spovedească public.
S-a spovedit vreo 45 de minute. La fiecare păcat plângea şi făcea câte o închinăciune, şi zicea: „Rog să fiu iertată...” La multele şi grelele păcate îmi era şi milă de ea, şi totodată îmi doream foarte mult s-o ajut. Şi, la urmă, îmi zic: „Ce să fac, s-o împărtăşesc?” După canoanele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, trebuia să o opresc vreo 300 de ani de la împărtăşanie, la ce păcate avea! Doar atât am aflat, că a fost botezată de mic copil de bunica ei, dar niciodată nu s-a împărtăşit, ceea ce însemna că pentru prima oară trebuia să fie împărtăşită – mai mult de atât, dimineaţa trăsese două fumuri de ţigară.
De mâncat nu mâncase nimic. Atunci m-am gândit ce-ar face Hristos, văzând aşa o spovedanie… Şi aşa m-am hotărât să o împărtăşesc, să-i dau Sfintele Taine, rugându-mă: „Doamne, dacă o împărtăşesc cu nevrednicie, dă-mi mie păcatul, să-l duc eu”. Şi am împărtăşit-o. După ce am împărtăşit-o, dânsa radia de bucurie. Era foarte bucuroasă, cânta „Aliluia”, era într-o stare rar întâlnită chiar şi printre creştinii ce trăiesc în libertate.
Seara, mă sună unul din ofiţerii de serviciu: „Părinte, uite că a murit Zamfira!” „Cum, a murit Zamfira?!” „A murit”. La ora 9 ajung la penitenciar şi o întreb pe doamna care se împărtăşise cu ea, în ziua aceea, ce s-a întâmplat. Zice: „Părinte, era foarte bucuroasă că s-a împărtăşit. Tot timpul Îl lăuda pe Dumnezeu, se ruga la Dumnezeu, îmi vorbea despre Dumnezeu, despre pocăinţă şi despre credinţă, despre dragoste, îşi plângea păcatele sale – şi ajunge aşa, pe la vreo 8 seara, şi zice: «Eu mă simt rău, nu mă simt bine, am ceva, o boală». Şi a mers la baie, s-a spălat bine, s-a îmbrăcat în hainele cele mai curate şi zice: «Eu am să mor acum – daţi-mi o lumânare, ceva». I-au adus din biserică o lumânare, iar ea s-a întors cu faţa spre perete, şi aşa a murit!”
A doua zi a fost un consiliu în închisoare, pentru că medicii nu-şi puteau explica faptul. Ea trebuia să fie operată de hernie, o boală care nu urgentează moartea. Şi uitaţi-vă că medicii nu au găsit nici o explicaţie! Eu mi-am zis că Dumnezeu pe fiecare îl aşteaptă să se întoarcă şi, când vede că e mai aproape de El, atunci îl ia, ca să-l ia curat şi să-l pună lângă El. Sunt sigur că Dumnezeu a mântuit-o.
Preot Viorel Cojocaru, Chişinău


Sursă text: Familia Ortodoxă, nr. 39, aprilie 2012

13 apr. 2021

Viața noastră.



Începutul și sfârșitul...
Vremelnicia și veșnicia ...
Contraste.



PSALMUL 36. Luati aminte!



""" 1. Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea.
2. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece.
3. Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.
4. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.
5. Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini.
6. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază.
7. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea.
8. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti.
9. Că cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul.
10. Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla.
11. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii.
12. Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi.
13. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui.
14. Sabia au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să junghie pe cei drepţi la inimă.
15. Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă.
16. Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor.
17. Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi.
18. Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană şi moştenirea lor în veac va fi.
19. Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura.
20. Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit.
21. Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă.
22. Că cei ce-L binecuvântează pe El vor moşteni pământul, iar cei ce-L blesteamă pe El, de tot vor pieri.
23. De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte.
24. Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui.
25. Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine;
26. Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută şi seminţia lui binecuvântată va fi.
27. Fereşte-te de rău şi fă binele şi vei trăi în veacul veacului.
28. Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioşilor va fi stârpită.
29. Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el.
30. Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată.
31. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui.
32. Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el;
33. Iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el.
34. Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va învăţa pe tine ca să moşteneşti pământul; când vor pieri păcătoşii vei vedea.
35. Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului.
36. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui.
37. Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace.
38. Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necredincioşilor vor fi stârpiţi.
39. Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz.
40. Şi-i va ajuta pe ei Domnul şi-i va izbăvi pe ei şi-i va scoate pe ei din mâna păcătoşilor şi-i va mântui pe ei că au nădăjduit în El. """ [ Psalmul 36 / Psaltirea ortodoxă]

3 apr. 2021

Drept Credincioșii Indoielii .



    Creștinii care se dau drept credincioși si evlaviosi, dar care nu cred cu adevărat, lăsandu-se măcinați de indoială ... sunt mai nocivi pentru comunitate decat cei care se declară atei.
De ce intri in biserică, dacă nu crezi?
De ce te rogi, dacă nu crezi?
De ce ceri,dacă nu oferi?
De ce mărturisești, dacă ai indoiala in suflet?

~~~~~~~~~
""" (...) 12 Pe când se afla într-una dintre cetăţi, un om plin de lepră, văzându-l pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi l-a rugat spunând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi”.
13 Întinzându-şi mâna,Iisus l-a atins spunându-i: „Da, voiesc. Fii curăţat!” Îndată lepra l-a părăsit.
14 Atunci, el i-a poruncit să nu spună nimănui, ci „mergând, arată-te preotului şi adu jertfă pentru curăţarea ta, după cum a poruncit Moise, ca să fie mărturie pentru ceilalţi”.
15 Vestea despre el se răspândea din ce în ce mai mult şi mari mulţimi se adunau ca să-l asculte şi să fie vindecate de bolile lor.
16 Însă el se retrăgea în locuri pustii şi se ruga.(...)""" [Lc. 5, 12-16]
*****
""" (...) Înaintea Domnului Isus, leprosul, nu s-a prezentat ca şi înaintea unui om ! Nu a ţinut distanţa şi nu a strigat : „Necurat ! Necurat !” (...) """ [Levitic 13 : 45].
*****
""" (...) Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie. Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela. """ [Matei 9, 18-26]
*****
"""" (...) 21. Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului.
22. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon.
23. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră.
24. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.
25. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă.
26. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.
27. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.
28. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela. (...) """ [Matei 15, 21-28]

~~~~~~~~


... ce-i drept, cel putin 90% din crestin-ortodocsii pe care ii cunosc sau ii stiu, nu au citit nici macar 50% din Biblie . Ce să mai vorbesc despre alte scrieri și cărți...