Dumnezeu nu iubeşte necuvântătoarele .

    Oreo - un puiuț de doar o lună şi puţin pe când a fost abandonat, alături de fraţii lui , într-o cutie de carton , pe treptele cabinetului veterinar Cuppyvet Yaz Ploiesti . O femeie fără conştiinţă a considerat că le face bine puilor dacă îi separă de mama lor şi îi abandonează pe treptele unui cabinet veterinar . Ar fi putut să ciocăne la uşa cabinetului , să ceară ajutor şi sunt sigur că ar fi fost ajutată de către medicul veterinar Cătălin Paul Popescu .
Ar fi putut să ceară ajutor pentru pisoi şi pentru adopţia lor + ajutor pentru sterilizarea pisicii . Nu a făcut-o şi a preferat să îi abandoneze. :(

A fost cel mai lipicios motănel pe care l-am avut.
Se spune că pisicile nu acceptă să fie dominate , nu acceptă o treaptă inferioară în familie şi că ele nu iubesc ci doar îşi manifestă afecţiunea din interes. Oreo a fost excepţia de la regulă.
Din clipa în care l-am cerut cu toată inima și ne-a fost dat spre adopție , s-a creat o legătură unică . Era extrem de inteligent . Răspundea la "comenzi" precum un cățel dresat. Oreo era un pisic care oferea dragoste fără să vrea altceva la schimb (așa cum le stă majorității pisicilor în obicei).

Cum mă vedea , mi se suia în brațe și începea să toarcă . Torcea continuu , se alinta continuu . Dacă adormeam și luam mâna de pe el , îmi împingea mâna cu boticul sau mă lingea pe degete precum un câine.Adora să îl scarpini pe urechiușe . Așa adormea .
Noaptea fugeam în camera lui și adormeam acolo cu el . Dormea pe pieptul meu .
Nu se agăța de perdele , nu strica nimic . Avea doar jucăriile lui preferate cu care se juca atunci când era singur acasă.
Nu și-a făcut niciodată nevoile pe jos , ci doar la litieră. Nu se cocoța pe mobilă și prin locurile pe unde știa că nu are voie .
Se creease ceva foarte puternic între noi , într-un timp atât de scurt .

       La scurt timp după data de 31 decembrie 2017 , când a manifestat primele semne vizibile de PIF (la 4 zile după vizita la cabinet , pentru vaccinarea finală) , și-a pierdut vederea . Cât timp a stat internat în cabinetul veterinar , până în ultima lui zi de viață , l-am vizitat de două ori pe zi (dimineața și seara) . Stăteam cu el cel puțin câte o oră la fiecare vizită. Chiar dacă nu mai vedea, ne simțea de când intram în cabinet. În primele zile de cabinet miorlăia continuu . Apoi nu a mai reușit decât să scoată câteva gemete sfâșietoare. Asta doar până îl luam în brațe . După ce îl luam în brațe adormea profund imediat . Ba chiar se străduia să și toarcă așa cum făcea când era ținut în brațe acasă. Se liniștea și așa dormea continuu cât stăteam cu el , învelit într-un prosop și ținut la piept. Era precum un copil bolnav de o boală incurabilă , vizitat de părinții săi ..... Se liniștea doar când îmi auzea glasul , îmi simțea mirosul și îl mângâiam pe urechiușe. Adormea și uita de boala/suferința lui .

L-am iubit enorm.

~~~~

Dacă Dumnezeu ar avea grijă de ele ... nu ar mai fi atâta chin şi jale în rândul lor.
Oreo a murit în chinuri groaznice ... chinuit de o boală ingrozitoare.
Nu avea nicio vină. Unde era Dumnezeu? Unde este Dumnezeu ?