A venit aseara mama, din satucu-i de departe,
Ca sa-si vada pe feciorul, astazi domn cu multa carte.
A batut sfios la usa, grabnic i-am iesit în prag,
Mi s-a umezit privirea, de iubire si de drag.
Sarutîndu-i mâna dreapta, ea m-a strâns la piept sfioasa,
Si întrebând-o câte toate, a intrat apoi în casa.
Înlauntrul casei mele, câta bruma am adunat,
Da prilej ca biata mama, sa se creada-ntr-un palat.
Nu-ndrazneste nici sa intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multa grija calca, doar alaturi de covoare.
Eu o-ndemn sa nu ia seama, si sa calce drept în lege,
Ca doar e la fisu-n casa, nu e-n casa vre-unui rege.
Si abia o fac sa sada, pe-un divan cu scoarta noua,
Mi-era dor de tine maica, ti-am adus vreo zece oua.
Nitel unt i-a colea-n traista, niste nuci, vreo doua sute,
Si cu ochii plini de lacrimi, prinse iar sa ma sarute.
Poate mor ca sunt batrâna, si-aprins dorul sa ma-ndrume,
Sa mai vad odata maica, ce mi-e azi mai drag pe lume.
Caierul mi-e pe sfârsite, mâine poate-si curma firul
Si-ntre patru blani de scânduri, sa ma cheme cimitirul.
Jale mi-i de voi maicuta, si visez chiar si desteapta
Cum pe-o margine de groapa, bietul taica-tu m-asteapta
Tu cu dorul mamei în urma, sa te-aduni cu frati-acasa
Si sa-mparti agoniseala, de pe urma ei ramasa.
Iara tu ca mai cu stare, decât fratii tai pe lume
Sa iei casa-n care tie, ti-a fost dat sa vi pe lume
Când si când în miez de vara, sau de Pasti sa vada satul
Cum îmi vine ca-n toti anii, la casuta mea baiatul
Si-având tihna si-odihna, la venire sau plecare
S-aprinzi si la groapa maichii, cât-un pai de lumânare.
A tacut apoi batrâna, si-a plâns mult cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poale, se-ntâlneau cu ale mele.
10 apr. 2014
A venit aseara mama (de Vasile Militaru)
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/10/2014 09:40:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
Copii,
Copil,
Cultura,
Cultură,
de la altii,
dor,
FEMEI frumoase talentate si destepte,
mama,
părinţi
8 apr. 2014
DEGEABA ...
Degeaba ii plimba pe toti astia cu duba si cu mascatii !
Degeaba ii baga la puscarie !
Degeaba se bate justitia cu pumnul in piept !
DEGEABA ... DACA NU LE CONFISCA AVERILE SI TOT CEEA CE AU !
DEGEABA ... DACA NU II LASA IN CURUL GOL , BOSCHETARI , SA AJUNGA SA ISI CASTIGE CU ADEVARAT TRAIUL DE PE O ZI PE ALTA DIN GREU !
DEGEABA ...
Pe mine, cetatean roman onest, nu ma multumesc jocurile acestea.
Este an electoral.
Doar prostii vor pune botul .
Post Scriptum:
FSN, PSD , PC, PDL , PNL , PNT, PRM ... ACEEASI MIZERIE .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/08/2014 06:27:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
7 apr. 2014
RETETA SACI KAVURMI DE PUI .
Asa ca am gatit o adaptare dupa reteta originala de Saci Kavurmi . In general este intalnita destul de des prin restaurantele turcesti (Saci Kavurmi cu vita sau pui) , deoarece carnea de oaie/miel/berbec nu este pe placul tuturor . In linie mare se respecta ingredientele si prepararea de la RETETA SACI KAVURMI DE OAIE (link) .
In loc de carne de oaie se foloseste piept de pui/curcan . Din cauza lipsei de grasime/seu se adauga trei linguri mari de ulei . Iar la timpii precizati in reteta cu oaie se scad cate 5 min. la fiecare etapa .
Servirea se face la fel ca la SACI KAVURMI DE OAIE .
AFIET OLSUN !
POFTA BUNA !
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/07/2014 09:42:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
[documentar 18+] DESPRE CRETINI ... PENTRU CRETINI ... CU CRETINI ...
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/07/2014 09:33:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
SOPUN DE CASA .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/07/2014 09:31:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
6 apr. 2014
OLTINA MUCEGAITA IN TERMEN .
Nu mai cumpar in veci produse Oltina .
Cu toate ca eu am scos painea din meniul meu zilnic , aseara am cumparat o paine IS-PITA cu faina graham ( pentru Saci Kavurmi ) . Avea termen de garantie pana pe data de 7 Aprilie 2014 . Astazi suntem in data de 6 Aprilie 2014 . Painea a fost cumparata in data de 5 Aprilie 2014 .

Cand am desfacut-o am avut o mare surprizaaaaaa ...
ERA MUCEGAITA TOATA LA INTERIOR .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/06/2014 07:43:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
5 apr. 2014
RETETA SACI KAVURMI DE OAIE .
* Din pacate nu mai am " pul biber " si nici patrunjel verde (am uitat sa iau astazi de la piata).
In loc de pul biber voi pune un inlocuitor.
Reteta originala de Saci Kavurmi se face cu oaie. Reteta folosita de catre mine o stiu de la fostul imam (hoca) al geamiei comunitatii turce din Ploiesti.
Eu folosesc in jur de 2 - 3 kg carne de oaie .
INGREDIENTE (ptr. o cantitate de aprox 3 kg carne oaie) :
- carne de oaie (sa aibe si ceva grasime) .
- 4 ardei usturati .
- 2 ardei kapia medii.
- 2 ardei grasi medii .
- ceapa verde/ceapa uscata (2 legaturi ceapa verde sau 1 ceapa mare uscata).
- 4 rosii potrivite .
- putin piper .
- o lingurita de sare .
- 1 lingurita PUL BIBER .
- patrunjel verde pentru ornat .
PREPARARE :
Inainte de toate se spune un maaare BISMILLAH !
Se taie carnea de oaie cubulete (asa impanata cu grasime). Turcii le taie cubulete mai mici , dar eu le prefer putin mai maricele.
Se pun intr-o cratita de inox cu capac de sticla . Eu folosesc cratita din aluminiu/fonta tiganeasca. Nu se adauga nimic altceva la inceput . Nu se foloseste ulei . Se pune cratita cu cuburile de carne (acoperita cu capac) pe aragaz , la foc mic . Se lasa asa , la foc mic, in suc propriu , pana cand se topeste seul/grasimea (30-45 min) . Cand s-au micsorat cubuletele (adica s-a topit seul) , se da focul mare , se ridica capacul si se amesteca continuu in carnea ramasa . Se procedeaza astfel pana cand tot sucul se va duce si carnea de oaie se va rumeni , prinzand o usoara crusta (5-10 min.).
Atunci se pot adauga toate celelalte ingrediente (tocate marunt) , mai putin patrunjelul. Se amesteca bine cu carnea si se inabusesc/calesc impreuna (10 min.) .
Se orneaza cu patrunjel tocat grosolan .
Daca veti respecta intocmai indicatiile de mai sus , carnea va avea un gust grozav si va fi atat de frageda incat se va topi in gura .
Se serveste fierbinte !
In familiile si comunitatile turcesti , se serveste cu orez turcesc (orez cu bob lung , calit in unt , cu putina sare si apoi fiert cu capac , la foc mic), pide si alaturi se bea iaurt ayran .
Nu intentionez sa particip la vreun concurs si nici nu sunt profesionist .
Gatesc din placere si pentru gust .
De foarte multe ori aspectul mancarurilor gatite de catre mine lasa de dorit ... :))))
Insa gustul ... GUSTUL ESTE SENZATIONAL .

pide |
pul biber |
Nu intentionez sa particip la vreun concurs si nici nu sunt profesionist .
Gatesc din placere si pentru gust .
De foarte multe ori aspectul mancarurilor gatite de catre mine lasa de dorit ... :))))
Insa gustul ... GUSTUL ESTE SENZATIONAL .
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/05/2014 10:15:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
APA NOVA ISI BATE JOC DE MUNCA SI CURATENIA PLOIESTENILOR .
In toamna 2013 , Apa Nova Ploiesti , in spatele blocului unde imi am domiciliul , a inlocuit conducta magistrala . Au distrus intreg spatiul verde (gazon , tuia, gard viu, arbusti , flori , trandafiri ) amenajat si ingrijit de multi ani de catre noi cei care locuim acolo - pe banii nostri . In urma celor de la Apa Nova au ramas doar gramezi de bolovani , pietris si PROMISIUNI .
In primavara aceasta (2014) , cand le-am cerut sa refaca spatiul verde distrus , au spus ca nu au timp ....
Primaria ridica din umeri ...
Pentru a nivela cat de cat locul si a scoate o parte din bolovanis , a trebuit sa platim cativa salahori din banii nostri .
APA NOVA PLOIESTI DISTRUGE SPATIILE VERZI DIN JURUL BLOCURILOR SI , DUPA CE TERMINA LUCRARILE/SAPATURILE/SCHIMBATUL CONDUCTELOR, NU MAI VIN SA REPARE/REFACA CEEA CE AU STRICAT (SPATII VERZI INTRETINUTE IN FAPT PE BANII LOCATARILOR, NU AI PRIMARIEI) .
LA SESIZARILE FACUTE ... PE PRIMARUL BADESCU IL DOARE FIX IN GAURA CURULUI !
* voi reveni cu poze.
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/05/2014 09:25:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
tags:
apa nova,
campanie electorala,
CORUPTIE,
manipulare,
Ploiesti
4 apr. 2014
O idee misto pe care eu deja am pus-o in practica de anul trecut .
""" (...) pentru fanii căpşunilor, avem o super-idee: plantarea acestor delicioase fructe în jgheaburi. Dacă aveţi un jgheab vechi, din metal sau PVC, puteţi să îl refolosiţi inteligent pentru plantarea căpşunilor.
Primul pas este înfundarea găurii mari a jgheabului, care se poate face cu spumă poliuretanică. Apoi, facem câteva mici găuri pe fundul jgheabului, din 12 în 12 centimetri.
Apoi se pune pământ (de preferinţă, pământ negru de pădure) şi se plantează căpşunile, la o distanţă de cel puţin 15 centimetri una de cealaltă.
Jgheabul refolosit se plasează într-un loc care are o expunere zilnică la soare de cel puţin şase ore. De exemplu, poţi "agăţa" jgheabul pe gardul curţii sau chiar pe pereţii exteriori ai casei. Se udă moderat, searam, atunci când soarele a apus. (...) """
[ restul aici - link ]
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/04/2014 10:19:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
INTERLOPI DE PLOIESTI .
"Vedetele" locale , cand merg la sala , nu folosesc vestiarul .
S-ar injosi , daca ar face asa ceva ...
Cum sa se coboare intratata !?
Daca ii prinde careva cu garda jos si cu pantalonii in vine ?!
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/04/2014 10:14:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
3 apr. 2014
Foarte tari baietii !
Aici i-a fatat mintea lui
Brutacu Hector
at
4/03/2014 10:08:00 p.m.
0
elucubratii mai dihai decat cea de mai sus
Abonați-vă la:
Postări (Atom)