Oare au gasit americanii , in Irak, vestitele arme de distrugere in masa? Ca doar acesta a fost motivul oficial pentru care au invadat Irakul si au masacrat sute de mii de OAMENI (o mare parte dintre acestia fiind batrani, femei si copii - CIVILI INOCENTI ) .
'Sute de mii' fiind cifrele oficiale ... Oare cele neoficiale cate vieti distruse ar indica ?!
26 ian. 2010
STELUTELE DE MARE. O initiativa care ar trebui sa fie prezenta in blogroll-ul fiecaruia.
Cand ai timp viziteaza acest site! Vizita ta ar putea salva o viata de copil ! Spune si altora povestea lor ! Poate candva si tu, cititorule, vei avea nevoie de ajutor ... Nu fii indiferent!
“Cel care a facut un bine cât un graunte de colb, îl va vedea, ~Dupa cum, cel care a facut un rau cât un graunte de colb, îl va vedea.”[Coran, 99:7-8]
25 ian. 2010
HAITI. Catastrofa naturala sau cobaii unui genocid 'experimental' ?
Americanii si-au scuipat in palme, le-au frecat intre ele si au plescait multumiti.
Inca un experiment reusit...
De ce era nevoie de prezenta a peste 16 000 de militari americani (pe uscat si pe apa) in Haiti?! Cum pot ajuta ei?! De ce nu au trimis peste 16000 de cadre medicale?! De ce nu au trimis 16000 de oameni specializati in situatii de urgenta?!? De ce au trimis trupe de ocupatie?
Incercati sa faceti o harta a prezentei trupelor americane pe glob , in prezent ! Apoi raspundeti voi la intrebarea 'CUI BONO' ?!?
Cine sunt norocosii beneficiari ce vor lua in primire contractele pentru reconstruirea infrastructurii Haitiene?!
Oare, americanii, au facut vreun pic de bine pe unde au trecut ? Nu cumva au lasat in urma lor doar haos, moarte, orfani si lacrimi ?!
Parerea mea !
Inca un experiment reusit...
De ce era nevoie de prezenta a peste 16 000 de militari americani (pe uscat si pe apa) in Haiti?! Cum pot ajuta ei?! De ce nu au trimis peste 16000 de cadre medicale?! De ce nu au trimis 16000 de oameni specializati in situatii de urgenta?!? De ce au trimis trupe de ocupatie?
Incercati sa faceti o harta a prezentei trupelor americane pe glob , in prezent ! Apoi raspundeti voi la intrebarea 'CUI BONO' ?!?
Cine sunt norocosii beneficiari ce vor lua in primire contractele pentru reconstruirea infrastructurii Haitiene?!
Oare, americanii, au facut vreun pic de bine pe unde au trecut ? Nu cumva au lasat in urma lor doar haos, moarte, orfani si lacrimi ?!
Parerea mea !
22 ian. 2010
21 ian. 2010
CODEX ALIMENTARIUS SHIT. VOR SA NE INTERZICA USTUROIUL SI MENTA ?!
Atunci cand raceam, in perioada copilariei, bunica ma punea sa inghit (intregi) cate 2 catei de usturoi, zilnic. Pentru a-mi alunga febra ma freca la talpi cu usturoi zdrobit si imi inmuia sosetele in otet.
Nicio mancare serioasa nu are gust daca nu ii pui si putin usturoi. Oare cum va fi pestele la gratar fara a-l imbaia, inainte de servire, intr-o baie de mujdei de usturoi.
... Oricum piata a fost invadata de catre usturoiul modificat genetic , mare, aspectuos... dar fara gustul pe care il avea candva. Cu greu mai gasesti astazi (poate doar in gradina proprie) usturoi clasic romanesc (mic,catranit, dar parfumat) . Acum vor sa ni-l interzica?!
Atunci cand mancam prea multe prune, mere, pere... necoapte si ma lovea treaba aceea molcie , mama imi facea un ceai de menta si ma lecuia ca prin minune. Si astazi procedez la fel (ba mai folosesc chiar si orez crud-2,3 lingurite- sau samburi de masline) . Acum vor a ne obliga sa ne indopam cu medicamentele lor cancerigene si cu chimicalele lor ucigatoare? Vor sa ne interzica tot ceea ce este natural si bun? Vor sa ne ia dreptul la viata libera? Vor sa ne ia dreptul la sanatate si imunitate naturala, obtinuta printr-o alimentatie sanatoasa! Vor sa ne oblige a manca chimicalele lor! Oare nu cumva ceea ce fac ei se numeste GENOCID?
Nicio mancare serioasa nu are gust daca nu ii pui si putin usturoi. Oare cum va fi pestele la gratar fara a-l imbaia, inainte de servire, intr-o baie de mujdei de usturoi.
... Oricum piata a fost invadata de catre usturoiul modificat genetic , mare, aspectuos... dar fara gustul pe care il avea candva. Cu greu mai gasesti astazi (poate doar in gradina proprie) usturoi clasic romanesc (mic,catranit, dar parfumat) . Acum vor sa ni-l interzica?!
Atunci cand mancam prea multe prune, mere, pere... necoapte si ma lovea treaba aceea molcie , mama imi facea un ceai de menta si ma lecuia ca prin minune. Si astazi procedez la fel (ba mai folosesc chiar si orez crud-2,3 lingurite- sau samburi de masline) . Acum vor a ne obliga sa ne indopam cu medicamentele lor cancerigene si cu chimicalele lor ucigatoare? Vor sa ne interzica tot ceea ce este natural si bun? Vor sa ne ia dreptul la viata libera? Vor sa ne ia dreptul la sanatate si imunitate naturala, obtinuta printr-o alimentatie sanatoasa! Vor sa ne oblige a manca chimicalele lor! Oare nu cumva ceea ce fac ei se numeste GENOCID?
***
Codex Alimentarius(link) este numele unei comisii a Organizatiei Mondiale a Sanatatii ce a elaborat un asa zis cod universal al alimentelor.In spatele acestei comisii ce pretinde ca se ocupa de sanatatea noastra stau Natiunile Unite ,Organizatia Mondiala a Sanatatii si Marile Carteluri Farmaceutice plus Bancile Internationale. (...)Adevarata menire a acestui Cod este pur si simplu sa scoata in afara legii produsele naturale promovand organismele modificate genetic sau ale caror moduri de preparare sunt practic necunoscute si sa scoata de pe piata sau sa faca inacesibila procurarea vitaminelor cu exceptia cele produse sub stricta lor supraveghere.(...)
# suplimentele alimentare nu se vor mai comercializa nici in scop preventiv nici terapeutic
# vor fi necesare retete pentru toate medicamentele peste o doza extrem de mica (inclusiv aspirina).
# usturioul sau menta , alaturi de alte produse comune, vor fi considerate droguri de categoria a 3-a care pot fi comercializate doar de catre marile corporatii farmaceutice.
# toate suplimentele alimentare ce vor aparea vor fi interzise pana ce nu vor trece anumite teste prevazute in noul cod.
# produsele modificate genetic vor fi comercializate fara avertizarea consumatorilor niciun fel de eticheta nefiind necesara.
Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice.
Această industrie foloseşte orice mijloc pentru a-şi păstra locul pe piaţă în ceea ce priveşte tratamentul cancerului, al SIDA, al maladiilor cardio-vasculare etc. De zeci de ani este posibilă tratarea şi vindecarea în majoritatea cazurilor a acestor maladii prin terapii naturiste alternative, dar sunt aplicate procedee de dezinformare în forţă pentru a se ascunde publicului aceste adevăruri. (...)
Scoaterea în afara legii a oricărei informaţii referitoare la medicina alternativă va bloca eradicarea anumitor maladii, asigurând astfel profituri şi mai mari acestei industrii mondiale care tratează doar simptomele bolilor, fără a se îngriji de cauze.(...)
Romanii ar putea fi obligati in curand sa prezinte reteta pentru ceaiuri medicinale si condimente, iar terapiile alternative vor fi interzise. ***[via Urban Iulian, Ecomagazin, Cancan]
19 ian. 2010
Ei sunt copiii nostri. Renunta macar 1 zi la pachetul tau de tigari si da-le lor o sansa la viata ! Hai urneste-te! Nu este deloc greu.
Ştefania, atrezie de esofag; Ovidiu, cancer; Ştefănel, cancer; Găbiţa, cancer; Viorel, orb; Andrei, cancer; Bogdan, cancer; Cosmin, paralizie cerebrală infantilă; Fabian, cancer; Robert, paralizie cerebrală infantilă; Laurenţiu, fără intestinul subţire; Robi, talasemie; Cosmina, leucemie; Luca, leucemie şi craniostenoză; Alexandru, paralizie cerebrală infantilă; Narcisa, leucemie; Florian, cancer; Pia, paralizie cerebrală infantilă; Mihăiţă, autism; Mara, aterezie de căi biliare; Georgiana, cancer; Robert, talasemie; Ioana Alexandra, cancer; Daris, cancer; Robert, cancer; Vlad, paralizie cerebrală infantilă; Andrei, intoleranţă lactoză; Valentin, cancer; Andreea, cancer; Alexandru, paralizie cerebrală infantilă; Vlad, paralizie cerebrală infantilă; Cristian, paralizie cerebrală infantilă; Gabriel, surd; Cosmin, paralizie cerebrală infantilă.
Pentru a-i ajuta ofera-le contravaloarea pachetului tau de tigari/1 zi sau echivalentul in bani a oricarui alt viciu ce iti mananca sanatatea! Trimite un SMS la numarul 890 pentru 2 euro fără TVA, în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote, valabil în perioada 15 ianuarie – 15 martie 2010
*** Articol preluat integra de pe blogul Isabellelorelai .
18 ian. 2010
Am fost candva copil...
As da intreaga viata ce mi-a mai ramas, pentru (macar) o zi din copilaria mea.
*** PUIUL (de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti)
' Sandi, sa asculti pe mamica '
Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant, mai sus, ca sa nu i-l inece ploile; pe urma, sapte zile de-a randul a ouat cate un ou, in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea, doar ca ea in loc sa stea in cotet, sta afara in grau; si ploua, ploua de varsa si ea nu se misca, ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca puii de gaina, dar mici, parca erau sapte gogosi de matase, si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. Prepelita prindea cate o furnica, ori cate o lacusta, le-o firimitea in bucatele mici, si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o mancau numaidecat. Si erau frumosi, cuminti si ascultatori; se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: “Pitpalac!” repede veneau langa ea. Odata, prin iunie, cand au venit taranii sa secere graul, al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii, si cum nu stia sa zboare, hat! l-a prins un flacau sub caciula. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului, numa, el a stiut; ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar; dar a avut noroc de un taran batran, care s-a rugat pentru el:
— Lasa-l jos, ma Marine, ca e pacat de el, moare. Nu-l vezi ca de- abia e cat luleaua?!
Cand s-a vazut scapat, fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. Ea l-a luat, l-a mangaiat si i-a spus:
— Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare, o sa faci cum ai vrea tu, dar acum, ca esti mic, sa nu iesi niciodata din vorba mea, ca poti sa patesti si mai rau. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si, macar ca nu era vreo apa prin apropiere, nu sufereau de sete, ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. Ziua, cand era caldura mare, stau la umbra in lastar; dupa-amiaza, cand se potolea vipia, ieseau cu totii pe miriste; iar in noptile racoroase se adunau gramada, ca sub un cort, sub aripile ocrotitoare ale prepelitei.
Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene, si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui, cand se ingana ziua cu noaptea, si seara in amurg, caci ziua era primejdios din pricina heretilor, care dadeau tarcoale pe deasupra miristii.
Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: “Gata?” “Da”, raspundeau ei. “Una, doua, trei!” Si cand zicea “trei”, frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga, pe care trebuiau s-o faca in curand, cand o trece vara. “Si o sa zburam pe sus de tot, zile si nopti, si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri, si marea.”
Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august, pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei, aud o caruta venind si oprindu- se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. “Nero! inapoi!” s-a auzit un glas strigand. Puii n-au priceput; dar mama lor, care intelesese ca e un vanator, a ramas incremenita.
Scaparea lor era lastarul, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa o clipa de socoteala, le-a poruncit sa se pituleasca jos, lipiti cu paman- tul, si cu nici un pret sa nu se miste.
— Eu o sa zbor; voi sa ramaneti nemiscati; care zboara, e pierdut. Ati inteles?
Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului:
— Unde fugi? inapoi, Nero!
Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus, cu ochii tinta inspre ei.
— Nu va miscati, le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. Cainele paseste incet dupa ea. Se apropie grabit si vanatorul. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei, incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. Vai! cum le bate inima. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul, la doi pasi de la botul cainelui, care o urmareste; vanatorul se departeaza strigand: “Inapoi! inapoi!” Nu poate trage, de frica sa nu-si impuste cainele; dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita, incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda; iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii, zboara repede spre lastar. In vremea asta puiul al mai mare, in loc sa stea nemiscat ca fratii lui, dupa cum le poruncise ma-sa, zboara; vanatorul ii aude paraitul zborului, se intoarce si trage. Era cam departe. O singura alica l-a ajuns la aripa. N-a picat, a putut zbura pana in lastar; dar acolo, de miscarea aripii, osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot, si puiul a cazut cu o aripa moarta. Vanatorul, cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui, nu s-a luat dupa dansul, socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Ascultau in tacere. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand “Apporte!” Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului; incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut, s-au stins, si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor; iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel, au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: “Pitpalac! pitpalac!” Repede au zburat inspre ea si au gasit-o. Ea i-a numarat: lipsea unul.
— Unde e nenea?
— Nu stim, a zburat. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare, mai tare, ascultand din toate partile. Din lastar i-a raspuns un glas stins: “Piu! piu!”... Cand l-a gasit, cand i-a vazut aripa rupta, a inteles ca era pierdut; dar si-a ascuns durerea, ca sa nu-l deznadajduiasca pe el... D-atunci au inceput zile triste pentru bietul pui; se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara; iar noaptea, cand ailalti adormeau sub aripa mamei, el o intreba cu spaima:
— Mama, nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri, si marea?
— Da, mama, raspundea prepelita, silindu-se sa nu planga.
Si a trecut vara. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea; prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi; dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul, au taiat cocenii si au intors locul; atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate, a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului, ori palcuri de alte pasari calatoare, iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor, mergand toate in aceeasi parte, catre miazazi. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod, care se agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului, pornita fara veste intr-o zi, a hotarat-o. Decat sa-i moara toti puii, mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotararea, a zburat cu puii zdraveni, pe cand al ranit striga cu deznadejde:
— Nu ma lasati! Nu ma lasati!
A incercat sa se tarasca dupa ei, dar n-a putut, si a ramas in loc, urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. Peste trei zile, toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. Dupa o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducand cu dansul un ger aprig. La marginea lastarului, un pui de prepelita, cu aripa rupta, sta zgribulit de frig. Dupa durerile grozave de pana adineaori, urmeaza acum o piroteala placuta. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii... miriste...un caramb de cizma pe care se urca o furnica... aripa calda a mamei. Se clatina intr-o parte si intr-alta, si pica mort, cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune. ***
*** PUIUL (de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti)
' Sandi, sa asculti pe mamica '
Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant, mai sus, ca sa nu i-l inece ploile; pe urma, sapte zile de-a randul a ouat cate un ou, in tot sapte oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea, doar ca ea in loc sa stea in cotet, sta afara in grau; si ploua, ploua de varsa si ea nu se misca, ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca puii de gaina, dar mici, parca erau sapte gogosi de matase, si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. Prepelita prindea cate o furnica, ori cate o lacusta, le-o firimitea in bucatele mici, si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o mancau numaidecat. Si erau frumosi, cuminti si ascultatori; se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: “Pitpalac!” repede veneau langa ea. Odata, prin iunie, cand au venit taranii sa secere graul, al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii, si cum nu stia sa zboare, hat! l-a prins un flacau sub caciula. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului, numa, el a stiut; ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar; dar a avut noroc de un taran batran, care s-a rugat pentru el:
— Lasa-l jos, ma Marine, ca e pacat de el, moare. Nu-l vezi ca de- abia e cat luleaua?!
Cand s-a vazut scapat, fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. Ea l-a luat, l-a mangaiat si i-a spus:
— Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare, o sa faci cum ai vrea tu, dar acum, ca esti mic, sa nu iesi niciodata din vorba mea, ca poti sa patesti si mai rau. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si, macar ca nu era vreo apa prin apropiere, nu sufereau de sete, ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. Ziua, cand era caldura mare, stau la umbra in lastar; dupa-amiaza, cand se potolea vipia, ieseau cu totii pe miriste; iar in noptile racoroase se adunau gramada, ca sub un cort, sub aripile ocrotitoare ale prepelitei.
Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene, si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui, cand se ingana ziua cu noaptea, si seara in amurg, caci ziua era primejdios din pricina heretilor, care dadeau tarcoale pe deasupra miristii.
Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: “Gata?” “Da”, raspundeau ei. “Una, doua, trei!” Si cand zicea “trei”, frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa indarat. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga, pe care trebuiau s-o faca in curand, cand o trece vara. “Si o sa zburam pe sus de tot, zile si nopti, si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri, si marea.”
Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august, pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei, aud o caruta venind si oprindu- se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. “Nero! inapoi!” s-a auzit un glas strigand. Puii n-au priceput; dar mama lor, care intelesese ca e un vanator, a ramas incremenita.
Scaparea lor era lastarul, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa o clipa de socoteala, le-a poruncit sa se pituleasca jos, lipiti cu paman- tul, si cu nici un pret sa nu se miste.
— Eu o sa zbor; voi sa ramaneti nemiscati; care zboara, e pierdut. Ati inteles?
Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului:
— Unde fugi? inapoi, Nero!
Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus, cu ochii tinta inspre ei.
— Nu va miscati, le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. Cainele paseste incet dupa ea. Se apropie grabit si vanatorul. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei, incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. Vai! cum le bate inima. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul, la doi pasi de la botul cainelui, care o urmareste; vanatorul se departeaza strigand: “Inapoi! inapoi!” Nu poate trage, de frica sa nu-si impuste cainele; dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita, incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda; iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii, zboara repede spre lastar. In vremea asta puiul al mai mare, in loc sa stea nemiscat ca fratii lui, dupa cum le poruncise ma-sa, zboara; vanatorul ii aude paraitul zborului, se intoarce si trage. Era cam departe. O singura alica l-a ajuns la aripa. N-a picat, a putut zbura pana in lastar; dar acolo, de miscarea aripii, osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot, si puiul a cazut cu o aripa moarta. Vanatorul, cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui, nu s-a luat dupa dansul, socotind ca nu face truda de a-l cauta prin lastar. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Ascultau in tacere. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand “Apporte!” Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului; incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut, s-au stins, si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor; iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel, au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: “Pitpalac! pitpalac!” Repede au zburat inspre ea si au gasit-o. Ea i-a numarat: lipsea unul.
— Unde e nenea?
— Nu stim, a zburat. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare, mai tare, ascultand din toate partile. Din lastar i-a raspuns un glas stins: “Piu! piu!”... Cand l-a gasit, cand i-a vazut aripa rupta, a inteles ca era pierdut; dar si-a ascuns durerea, ca sa nu-l deznadajduiasca pe el... D-atunci au inceput zile triste pentru bietul pui; se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara; iar noaptea, cand ailalti adormeau sub aripa mamei, el o intreba cu spaima:
— Mama, nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri, si marea?
— Da, mama, raspundea prepelita, silindu-se sa nu planga.
Si a trecut vara. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea; prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi; dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul, au taiat cocenii si au intors locul; atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate, a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului, ori palcuri de alte pasari calatoare, iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor, mergand toate in aceeasi parte, catre miazazi. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod, care se agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului, pornita fara veste intr-o zi, a hotarat-o. Decat sa-i moara toti puii, mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotararea, a zburat cu puii zdraveni, pe cand al ranit striga cu deznadejde:
— Nu ma lasati! Nu ma lasati!
A incercat sa se tarasca dupa ei, dar n-a putut, si a ramas in loc, urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. Peste trei zile, toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. Dupa o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducand cu dansul un ger aprig. La marginea lastarului, un pui de prepelita, cu aripa rupta, sta zgribulit de frig. Dupa durerile grozave de pana adineaori, urmeaza acum o piroteala placuta. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii... miriste...un caramb de cizma pe care se urca o furnica... aripa calda a mamei. Se clatina intr-o parte si intr-alta, si pica mort, cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune. ***
15 ian. 2010
tortura neputintei in asteptarea inevitabilului
Motto: عن الأم
Nu am mai scris.
Nu am mai putut scrie...
Ma gandesc ca sunt alti oameni , pe acest pamant, care trec prin incercari mult mai dureroase. Poate ca acest gand nu ma lasa sa clachez.
In ultima vreme am inteles ca suferinta unui apropiat , uneori, poate sa doara mult mai tare decat daca ar fi fost propria-mi suferinta. As face oricand schimb , fara ca macar sa clipesc.
Ma uitam la altii si nu intelegeam de unde atata suferinta. Nu intelegeam de ce merg ca nebunii pe strada, cu ochii inlacrimati, sfasiati de durere, ratacind cu gandurile fugite departe .
Acum, daca s-ar putea, mi-as dori sa fiu eu primul care pleaca... Oare sunt egoist si fug de suferinta!?? Stiu doar ca va veni mai multa si mai necrutatoare . Stiu ca urmeaza un gol imens... Si recunosc ca imi este frica.
Imi este dor de anii ce au trecut (cu bune si cu rele). Imi este dor ...
Carnea ei este carnea mea. Fiecare celula a corpului meu i se datoreaza.Ea este cea care mi-a dat viata...
Nu am mai scris.
Nu am mai putut scrie...
In ultima perioada au avut loc schimbari importante in viata mea. Schimbari neplacute...
Am zile in care degetele imi paralizeaza sub greutatea gandurilor si a incercarilor de a depasi aceasta situatie noua. Incerc sa imi ocup mintea cu ceva , sa nu ma mai gandesc, dar este destul de greu.Ma gandesc ca sunt alti oameni , pe acest pamant, care trec prin incercari mult mai dureroase. Poate ca acest gand nu ma lasa sa clachez.
In ultima vreme am inteles ca suferinta unui apropiat , uneori, poate sa doara mult mai tare decat daca ar fi fost propria-mi suferinta. As face oricand schimb , fara ca macar sa clipesc.
Ma uitam la altii si nu intelegeam de unde atata suferinta. Nu intelegeam de ce merg ca nebunii pe strada, cu ochii inlacrimati, sfasiati de durere, ratacind cu gandurile fugite departe .
Acum, daca s-ar putea, mi-as dori sa fiu eu primul care pleaca... Oare sunt egoist si fug de suferinta!?? Stiu doar ca va veni mai multa si mai necrutatoare . Stiu ca urmeaza un gol imens... Si recunosc ca imi este frica.
Imi este dor de anii ce au trecut (cu bune si cu rele). Imi este dor ...
Carnea ei este carnea mea. Fiecare celula a corpului meu i se datoreaza.Ea este cea care mi-a dat viata...
12 ian. 2010
Intotdeauna sa ai grija cum pasesti pe drumul vietii ... chiar daca ceea ce nu te ucide , te face mai puternic !
أم
- " Sunt o mie de feluri spre a pierde o zi, insa niciunul spre a o intoarce inapoi. " [proverb arab]
- " Un vant favorabil nu va putea forma niciodata un bun marinar. " [proverb arab]
- " Moartea este mai aproape de noi decat este pleoapa de ochi. " [proverb arab]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
