Am murit inainte de a muri.

Cati ani am?
42 si jumatate.

Cum mă simt fizic?
Ca de vreo 28-30 ani (in ciuda greutatii mele).

Cum ma simt psihic?
Ca de vreo 80-90 ani si extrem de obosit.

Cum ma simt sufleteste?
MORT.

Imi este dor de vremurile cand se obisnuia a se sta la masa in familie. Vremuri cand masa era masa si se respecta "ritualul" casei de a ne aseza cu totii la masa in familie.

Imi este dor de rutina unei familii NORMALE, cand timpul in familie era SACRU si de neclatinat.

Imi este dor sa ma simt bine ACASĂ.

Imi este dor de vremurile cand nu aveam nicio grijă si nicio tulburare sufletească.

............................

S-A DUS TOTUL PE APA SAMBETEI.
NE-AU DISTRUS SI FURAT TOT CEEA CE AVEAM MAI DE PRET.

Post Scriptum:

Nu am bani in bancă/bănci. De fapt nu prea am bani deloc... :))) Insă și dacă aș avea bani, nu i-aș tine la bancă.
Cei care aveti bani prin depozite bancare in această perioadă, mai bine i-ati scoate ... Părerea mea!

Toate reacţiile

Cum am reușit să fiu EU .

       Pe mine , NICIODATĂ , ai mei nu m-au incurajat intr-un proiect , intr-o idee , in planurile pe care mi le făceam eu pentru mine . Niciodată ! Fie că vorbim despre părinți ... Fie că vorbim despre frate ... Inca de mic copil .
      Intotdeauna tata a incercat sa imi impuna cum sa ma imbrac, cum sa ma tund , ce sa vorbesc, ce scoala să urmez.
Mama a incercat sa imi impuna ce sa fac si cu cine sa fiu . Iar fratele m-a desconsiderat si subestimat intotdeauna .

     Intotdeauna când incercam să pornesc cu ceva nou la drum , ei pur si simplu MĂ DESFIINȚAU , MĂ ANULAU DIN START .
    Intotdeauna m-au subapreciat , m-au ironizat , m-au criticat , m-au subestimat . Niciodată nu mi-au dat NICIO ȘANSĂ REALĂ DE A FI EU .

     Tot ceea ce am reusit si sunt EU astazi , este doar datorită luptelor mele personale , ambitiilor si materiei cenusii cu care m-a inzestrat Dumnezeu / Natura / Universul .
As putea spune ca am fost autodidact , intr-o mai mica sau mai mare masura. Apoi greselile si consecintele lor au fost cele care m-au invatat drumul . Reusitele si roadele lor au fost cele care m-au invatat sa visez mai departe.

      De fiecare dată când pornesc cu o idee la drum , PORNESC SINGUR . Nimeni nu imi dă vreo șansă sau vreun punct de sprijin . Nimeni nu m-a ajutat vreodată in această privință.

        Ai mei (familia) și-ar fi dorit să nu ies din tipare , să fiu un teleghidat din mulțime, care să mearga la ora 7 la strung si sa vina acasă la ora 16 - 17 -19 . Si-ar fi dorit cu totii să fiu un sclav cu capul in pamant , un element docil si supus .

ASTAZI SUNT EU DOAR DATORITA MIE .
ASTAZI FAC CEEA CE IMI PLACE DOAR DATORITA MIE .
VOI FI IN CONTINUARE EU DOAR DATORITA MIE , IDEILOR SI PROIECTELOR MELE , GRESELILOR SI REUSITELOR MELE .

...
Asta nu inseamnă că nu mi-am iubit parintii , ca nu imi iubesc tatal sau ca nu imi iubesc fratele (si ca nu ii sunt recunoscător pentru că si-a sacrificat adolescenta intr-o oarecare masura pentru mine) .

Cimitir Viișoara , Ploiești Nord . (foto)

Viata nu va fi niciodata dreapta . (reloaded)

       Viaţa este doar o luptă cu final cunoscut . O luptă a durerilor , a încercărilor, a dezamăgirilor , a minciunilor , a speranţelor înşelătoare şi a trădărilor .
Să fie oare viaţa doar un test pentru ceea ce se află dincolo de ea ?!

    De cele mai multe ori , atunci când te aştepţi mai puţin, viaţa te doboară , te aruncă în ghearele celui mai greu chin şi te torturează cu cele mai negre cosmaruri .
Sunt situaţii la care niciodata nu ai gândit . Sunt momente pe care le-ai văzut doar în filme , pe care le-ai citit doar în cărţi sau pe care le-ai desluşit scârbit doar în vieţile altora . Momente şi situaţii inimaginabile , momente şi situaţii care îţi pot ucide chiar şi ultima fărâmă de umanitate .
Ajungi să cauţi o ieşire cuprins de disperare şi tăvălit în mocirla otrăvită a sorţii ... Ajungi în pragul nebuniei şi te clatini pe marginea hăului întunecat, cuprins de durerea insuportabilă a dezamăgirilor venite în valuri ce par fără de sfârşit, dorindu-ţi să strigi "Destul!" şi să sari în gol pentru a pune stop la tot ceea ce trăieşti şi pare fără de final .
Totul moare în jurul tău , visele ţi se topesc şi gândurile refuză a se mai lăsa controlate.
... Te ridici de jos , rătăcești precum un orb pierdut într-o pădure deasă de mărăcini veninoși și cauți ... Cauți răspunsuri , explicații , mângâieri. Cauți un rost la tot ceea ce ți-a fost dat să înduri. Nu le găsești și probabil nu le vei găsi vreodată. Te ghemuiești pierdut, închizi ochii și îți mai dorești doar ca atunci când îi vei deschide să poți spune ca a fost doar un vis urât , o secundă , o clipă de nimic . Însă ....
Viata nu va fi niciodata dreapta .
Viaţa este doar o luptă cu final cunoscut . O luptă a durerilor , a încercărilor, a dezamăgirilor , a minciunilor , a speranţelor înşelătoare şi a trădării .
Să fie oare viaţa doar un test pentru ceea ce se află dincolo de ea ?!

Azi este Sâmbătă ? Oare chiar este Sâmbătă ?

      
          Sunt luni bune de când am intrat intr-un concurs de situații pe care nu credeam că le voi trăi vreodată...
Sunt luni bune de când nu mai am timp pentru mine ...
Sunt luni bune de când nu am dormit mai mult de 3-4 ore pe noapte ...
Sunt luni bune de când weekendurile au încetat să mai existe ...
Sunt luni bune de când eu trebuie să îi înțeleg pe toți ceilalți, dar niciunuia dintre toți aceștia nu îi pasă în a mă înțelege pe mine și nevoile mele ....
Sunt luni bune de compromisuri , gânduri , frământări, oboseală psihică, nesomn, lupte interioare, depresii ...
În ultimele 9 luni am început să albesc la propriu.
Privesc uimit și blocat cum trece viața pe lângă mine și cum alții îmi cer cu seninătate să fac și să accept acest sacrificiu ca fiind ceva normal .

Mda ....
De ce ar trebui să îmi pese mie de oameni care nu au adus niciodată nimic bun în viața mea , de oameni care au doar pretenții și cărora nu le pasă de nimic altceva ????
De ce ar trebui să îmi pese mie de oameni care au batjocorit memoria mamei mele ???
De ce să îmi pese de viețile altora când viața și liniștea mea sunt un dezastru la care aceștia au contribuit din plin ?

Stau și mă uit ca prostul la propria-mi viață și parcă m-aș uita la filmul vieții altuia.
Parca m-a legat cineva de mâini și de picioare ...
Nu îmi vine a crede câte "minunății" s-au petrecut în ultimul an și nici nu mai am puterea de a-mi răspunde singur întrebării " oare ce căcat mai urmează a se întâmpla ? "
Încă mai aștept liniștea și echilibrul la care speram în urmă cu ceva timp.
Un lucru îmi este clar . Viața bate filmul cu siguranță (din orice unghi aș privi-o ) .


Nu mă vait. Doar constat și aștept să văd până unde se poate întinde coarda vieții.
... Sau poate că se apropie momentul să mă scutur de praf, să mă ridic și să îmi urmez visele fără să mă mai uit în urmă .