Sunt evreu, şi astăzi mi-e ruşine (de Serge Grossvak)

Sunt evreu şi aud exploziile, bombele, suferiţele care urlă acum. Istoria a ajuns la mine şi-mi rânjeşte în faţă. Istoria pe care părinţii mi-au lăsat-o moştenire pentru a urâ războiul ruşinos. Sunt evreu şi văd sângele, sângele care curge sub bombe ca la Guernica. Sunt evreu şi cunosc revolta disperată împotriva foametei din ghettoul de la Varşovia. Cunosc indiferenţa absolută care a precedat-o, ca şi în Gaza.

Sunt evreu şi sunt din aceeaşi rădăcină, am aceeaşi istorie ca şi oamenii din Israel. Fiii victimelor îmbracă azi armura călăilor. Ce ruşine, ce disperare să-i vezi pe cei care au suferit atât de mult, care au fost atât de terorizaţi, să nu poată da naştere din trecutul lor decât la un dispreţ abominabil pentru sufletul omenesc !

Mă cuprinde o atroce disperare. Este această sălbăticie distilată victoria postumă a lui Hitler ? Renegarea aceasta a umanismului este victoria sa ? Ah, mamă ! Îmi amintesc când, copil fiind, mi-ai arătat paznicul care vă avertizase, era comunist, apoi călugăriţele care v-au scos din Parisul devenit prea periculos. Ah, mamă ! Îmi amintesc poemul lui Aragon, în care luptător armean avea pe buze ultimele cuvinte : « trăiască poporul german », înainte ca naziştii să-l asasineze. Mamă, unde se ascunde azi demnitatea fraţilor noştri din Israel, a familiei noastre orbită de ură şi de cucerire ? Mamă, mi-a fost greu să trăiesc purtând în spate suferinţele vieţilor voastre, dar copiii de azi vor trebui să înfrunte şi mai mult : ruşinea !

Gaza martirizată, Libanul martirizat, Jeninul martirizat şi nimic altceva care să vibreze în sufletul lor decât enervarea şi voinţa de a supune ! Ce le-a mai rămas omenesc în inimi ? Nu este nimic decât Bush în oasele lor ?

Palestinienii îşi pierd carnea, sângele, pământul.

Evreii îşi pierd sufletul, angajaţi orbeşte în sprijinul statului Israel.

Oroarea se adaugă ororii fără ca vreodată să permită apariţia unei scântei de înţelegere. Înţelegerea, buna înţelegere. Pacea ! Această Pace care în orice loc al lumii are acelaşi sens : cea a respectului reciproc. Pacea lui Kant pentru toate popoarele pământului.

Respectul acesta este negat în mod ruşinos înfometând, ocupând, excluzând, dominând. Negarea care legitimează turbarea şi creşte ura. Negarea care face imposibilă tăcerea armelor şi sfârşitul suferinţelor. Negarea care ne aruncă într-un masacru recurent în care viaţa nu mai are valoarea unei vieţi.

Respectul înseamnă peste tot în lume Dreptul. Respectul, este Israelul intrând în Legea lumii, ca toată lumea. Legea lumii delimitează nişte frontiere de 40 de ani. Dincolo de aceste frontiere nu este nimic de dominat, nimic de ocupat. Sunt frontiere de la care începe libertatea altora. Frontiere, pur şi simplu, ca peste tot în lume. Frontiere pentru a sădi respectul, primul pas, primul pas al oamenilor.

Fie ca mâine popoarele să-şi împărtăşească visurile şi ca frontierele să fie o invitaţie amicală la întâlniri.

Serge Grossvak,
Uniunea Evreiască Franceză pentru Pace,
Miercuri, 07 ianuarie 2009
~~~

-via-