Laboratorul destinat experimentului este Fasia Gaza, iar cobaii - cei 1,4 milioane de palestinieni care traiesc acolo. Pentru a intruni standardele stiintifice necesare, e nevoie, in primul rand, de pregatirea laboratorului. Care s-a facut in modul urmator: mai intai, Ariel Sharon a desfiintat coloniile implantate aici. In fond, nu poti conduce asa cum trebuie un experiment, cu animalele domestice plimbandu-se liber prin laborator. Totul a fost indeplinit cu „fermitate si sensibilitate“: lacrimile au curs siroaie, soldatii i-au sarutat si imbratisat pe colonistii evacuati si din nou s-a dovedit ca armata israeliana este cea mai cea din lume.
Laboratorul odata curatat, a putut incepe etapa urmatoare: toate intrarile si iesirile au fost inchise ermetic, pentru a elimina influentele perturbatoare din lumea exterioara. Aceasta s-a realizat fara dificultate. Guvernele israeliene care s-au succedat la putere au impiedicat construirea unui port in Gaza, iar marina israeliana a vegheat si vegheaza ca niciun vas sa nu se apropie de tarm. Splendidul aeroport international, construit pe vremea acordurilor de la Oslo, a fost bombardat si inchis. Intreaga Fasie Gaza a fost ferecata printr-o imprejmuire extrem de eficienta; n-au mai ramas decat cateva puncte de trecere, toate controlate de armata israeliana, cu exceptia unuia singur.
Exista o unica legatura cu lumea din afara: punctul de trecere de la Rafah, la frontiera cu Egiptul. Acesta n-a putut fi inchis pur si simplu, deoarece s-ar fi inteles ca Egiptul colaboreaza cu Israelul. Si a fost gasita o solutie sofisticata: in aparenta, armata israeliana a parasit punctul de trecere si l-a lasat in grija unei echipe internationale de supraveghere. Membrii acesteia sunt niste baieti draguti, bine intentionati, dar, in fapt, total dependenti de armata israeliana, care supervizeaza trecerea dintr-un punct de control situat in apropiere. Observatorii internationali traiesc intr-un kibutz israelian (termen iudaic referitor la o comunitate ai carei membri impartasesc aceeasi viziune sociala, politica si spirituala, impartind responsabilitatile si resursele) si nu pot ajunge la punctul de trecere decat cu consimtamantul israelienilor.
In felul acesta, totul era gata pregatit pentru experimentul ce urma.
Semnalul de incepere a fost dat de palestinieni, care au organizat alegeri democratice ireprosabile, supravegheate de fostul presedinte american Jimmy Carter. George Bush era entuziasmat: ideea sa de a aduce democratia in Orientul Mijlociu devenea realitate.
Dar palestinienii au ratat testul. In loc sa-i aleaga pe „arabii buni“, devotati Statelor Unite, i-au votat pe arabii foarte rai, devotati lui Allah. Bush s-a simtit insultat, dar guvernul israelian a fost in extaz: dupa victoria Hamas, americanii si europenii erau de-acum gata sa participe la experiment.
Acesta a putut incepe: SUA si UE au anuntat sistarea tuturor ajutoarelor catre Autoritatea Palestiniana, de vreme ce era controlata de „teroristi“. Simultan, guvernul israelian a blocat fluxul de bani. Pentru a intelege semnificatia acestui lucru, trebuie facuta urmatoarea precizare: conform „Protocolului de la Paris“ (anexa economica a acordurilor de la Oslo), economia palestiniana face parte din sistemul vamal israelian. Aceasta inseamna ca Israelul incaseaza taxele vamale pentru toate bunurile ce trec prin Israel catre teritoriile palestiniene - de fapt, nu exista alta cale. Dupa ce deduce un comision gras, Israelul este obligat sa returneze banii Autoritatii Palestiniene. Daca guvernul israelian refuza sa transmita acesti bani ce apartin palestinienilor, nu e altceva - s-o spunem pe fata - decat jaf la lumina zilei. Dar cand cei jefuiti sunt „teroristii“, cine se va plange?
Autoritatea Palestiniana - si in Cisiordania, si in Fasia Gaza - are nevoie de acesti bani ca de aer. Imprejurarea aceasta necesita de asemenea unele explicatii: pe parcursul celor 19 ani cat Iordania a ocupat Cisiordania si Egiptul, Fasia Gaza, din 1948 pana in 1967, aici nu s-a construit nici macar o singura fabrica importanta. Iordanienii au vrut ca toate activitatile economice sa se desfasoare in Iordania insasi, la est de fluviu, iar egiptenii au neglijat cu totul Fasia Gaza.
Apoi a urmat ocupatia israeliana si situatia s-a inrautatit. Teritoriile ocupate au devenit o piata prizoniera a industriei israeliene, iar guvernul militar a impiedicat infiintarea oricarei intreprinderi care ar fi putut intra in competitie cu o intreprindere israeliana. Muncitorii palestinieni au fost obligati sa lucreze in Israel pentru salarii de mizerie (fata de standardul israelian). Din aceste salarii, guvernul israelian a dedus toate platile sociale impuse muncitorilor palestinieni, fara ca acestia sa beneficieze de vreun avantaj social. Astfel, guvernul a furat de la acesti muncitori exploatati zeci de miliarde de dolari, care au disparut in buzunarele sale fara fund.
Cand a izbucnit Intifada, cei ce conduceau industria si agricultura israeliene au descoperit ca se pot descurca si fara muncitorii palestinieni. Intr-adevar, s-a dovedit chiar mai profitabil: muncitori din Thailanda, Romania si alte tari sarace au fost dispusi sa munceasca chiar pe salarii si mai mici si in conditii frizand sclavia. Palestinienii si-au pierdut astfel slujbele.
Asadar, aceasta era situatia la inceputul experimentului: infrastructura palestiniana distrusa, practic niciun mijloc de productie, niciun loc de munca pentru palestinieni. Una peste alta, un cadru ideal pentru marele „experiment prin infometare“.
Si implementarea acestuia a inceput. Punctul de trecere dintre Gaza si Egipt a fost inchis. O data la cateva zile sau la cateva saptamani, acesta a fost deschis doar cateva ore pentru salvarea aparentelor, astfel ca unii bolnavi, morti ori muribunzi sa poata ajunge acasa sau la spitalele egiptene. Trecerile dintre Fasia Gaza si Israel au fost inchise „din ratiuni urgente de securitate“. Intotdeauna la momentul oportun apareau „alerte privind atacuri teroriste iminente“. Produsele agricole palestiniene destinate exportului putrezeau la punctele de trecere. Medicamentele si produsele alimentare nu puteau intra, cu exceptia unor perioade scurte, din cand in cand, tot de dragul aparentelor, in momentul in care vreo persoana importanta din strainatate isi exprima protestul. Apoi venea o alta „alerta urgenta de securitate“ si situatia revenea la normal.
Pentru a desavarsi lucrurile, aviatia israeliana a bombardat singura centrala electrica din Fasia Gaza, astfel ca, o parte din zi, nu exista electricitate, iar furnizarea apei (ce depinde de pompele electrice) se opreste. Chiar si in zilele cele mai calduroase, cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius la umbra, nu exista curent electric pentru frigidere, aer conditionat, furnizarea apei sau alte nevoi.
In Cisiordania, un teritoriu mult mai mare decat Fasia Gaza (ce reprezinta doar 6% din teritoriile palestiniene ocupate, dar include 40% din locuitori), situatia nu este chiar asa de disperata. Dar in Gaza, mai mult de jumatate din populatie traieste sub pragul palestinian al saraciei, care este, bineinteles, mult mai scazut decat cel israelian. Multi locuitori din Gaza pot doar sa viseze la eventualitatea de a fi socotiti la fel de saraci ca saracii orasului israelian din apropiere, Sderot.
Ce incearca guvernele Israelului si Statelor Unite sa le spuna palestinienilor? Mesajul este clar: daca nu va predati, veti ajunge in culmea mizeriei si chiar mai rau. Trebuie sa inlaturati guvernul Hamas si sa alegeti candidati acceptati de Israel si SUA. Si cel mai important: trebuie sa va multumiti cu un stat palestinian constand din mai multe enclave, fiecare dependenta in intregime de bunavointa Israelului.
Pentru moment, directorii experimentului stiintific isi pun perplecsi intrebarea: cum se face ca, in ciuda situatiei, palestinienii inca rezista? Dupa toate regulile, trebuia sa fi fost zdrobiti de mult!
Bineinteles, exista cateva semne incurajatoare. Atmosfera generala de frustrare si disperare creeaza tensiuni intre Hamas si Fatah. Ici si colo au izbucnit confruntari, s-au inregistrat morti si raniti, dar de fiecare data deteriorarea situatiei a fost oprita inainte de a degenera in razboi civil. Miile de colaboratori ai Israelului ajuta si ei la inflamarea tensiunilor. Insa, contrar tuturor asteptarilor, rezistenta nu a incetat. Nici macar soldatul israelian capturat nu a fost eliberat.
Una dintre explicatii tine de structura societatii palestiniene. Hamulah (familia largita) joaca aici un rol central. Atata timp cat o persoana dintr-o familie lucreaza, ceilalti membri ai acesteia nu mor de foame decat daca malnutritia e larg raspandita. Oricine are un venit il imparte cu toti fratii si surorile, parintii, bunicii, verii si copiii sai. Un sistem primitiv, dar foarte eficient in astfel de circumstante. Se pare ca cei ce-au pus la cale experimentul nu au tinut cont de acest factor.
Pentru a grabi procesul, acum este utilizata din nou intreaga forta a armatei israeliene. Timp de trei luni, ea a fost angajata in cel de-al doilea razboi din Liban. A devenit clar ca armata, care in ultimii 39 de ani a fost folosita mai ales ca forta de politie coloniala, nu functioneaza prea bine cand e confruntata brusc cu un adversar inarmat si antrenat, care poate riposta. Hezbollah a utilizat rachete antitanc ucigatoare impotriva fortelor armate, iar in nordul Israelului a plouat cu rachete. Armata a uitat de mult cum sa infrunte un astfel de inamic. Iar campania nu s-a incheiat bine.
Acum, armata se intoarce la razboiul pe care-l cunoaste. Palestinienii din Fasia Gaza nu au inca arme eficace impotriva tancurilor, iar rachetele Qassam produc pagube limitate. Armata poate folosi din nou, fara niciun obstacol, tancurile impotriva populatiei. Fortele aeriene - care, in Liban, s-au temut sa trimita elicoptere pentru evacuarea ranitilor - au acum o mare placere sa traga cu rachete in casele „persoanelor cautate“, ale familiilor si vecinilor lor. Daca in ultimele trei luni „doar“ 100 de palestinieni au fost ucisi lunar, suntem acum martorii unei cresteri dramatice a numarului palestinienilor ucisi si raniti.
Cum poate rezista o populatie lovita de foamete, lipsita de medicamente si echipamente pentru spitalele ei primitive, expusa atacurilor venite dinspre uscat, dinspre mare si din aer? Va fi ea zdrobita? Va cadea in genunchi implorand mila? Sau va gasi acea forta inumana de a trece testul? Cu alte cuvinte: ce trebuie facut si cat de mult trebuie actionat pentru a aduce o populatie in situatia de a se preda?
Toti oamenii de stiinta care participa la experiment - Ehud Olmert si Condoleezza Rice, Amir Peretz si Angela Merkel, Dan Halutz si George Bush, fara a-l uita pe laureatul Premiului Nobel pentru pace, Shimon Peres - stau aplecati deasupra microscoapelor si asteapta un raspuns, care, fara indoiala, va constitui o importanta contributie la stiintele politice.
Sper ca e atent si Comitetul Premiului Nobel. """
Postări
0 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus:
Trimiteți un comentariu