O alta poveste. Despre parinti, copii, educatie si roade.

""" Roade amare

Prelucrat de Muhammad Alshareef


Eram profesor al cursului de Qur'an din moscheea din vecinatate , la vremea aceea. Il vedeam des pe acel baiat, dupa rugaciunile de Maghrib, era cam de 15 ani. Tinea mereu un Qur'an in format de buzunar si statea singur, citind din el - nu, de fapt nu citea, ci incerca sa se prefaca a citi.
Din cand in cand, fura cate o privire timida spre noi, curios sa vada ce facem. Cateodata il vedeam straduindu-se sa inteleaga ce vorbeam. De fiecare data cand ii prindeam privirea , isi intorcea capul si continua cu recitarea lui, de parca nu ar fi privit cu intentie. Zi de zi, sedea acolo la fel de rezervat, cu aceeasi privire timida. Intr-o seara , dupa ' Isha, m-am hotarat sa-i vorbesc.
"As Salamu ‘Alaykum, numele meu este Salman, conduc studiul de Qur'an la aceasta moschee."
"Si numele meu este Khalid."

Ciudat ,cat de repede raspunsese , de parca ar fi asteptat sa spuna aceasta, de mult timp. " Unde inveti, Khalid?" " Sant in clasa a 8-a....si eu....iubesc foarte tare Qur'anul."
Ciudat, intr-adevar , de ce a adaugat aceasta?
L-am intrebat: "Asculta Khalid, ai ceva timp, dupa Maghrib? Am fi onorati sa te avem in mijlocul nostru."

"Ce?....Qur'an? ...Halaqah?...Da...ahhh,da, sigur ( bucuria il cuprinse). Voi veni, insha'Allah"

In acea noapte nu m-am putut gandi la nimic altceva decat la acel baiat si la ceata in care era invaluita purtarea sa. Nu putem dormi. Incercam sa gasesc un raspuns , din tot ceea ce auzisem si vazusem, dar nu reuseam. Imi veni in minte un vers dintr-o poezie " zilele ce vor veni vor dezvalui taina si vesti vor apare de unde nu ai fi putut prevedea."

M-am intors pe partea dreapta si imi pusei mana dreapta sub obraz . Oh, Allah, iti incredintez sufletul meu si iti incredintez treburile mele...

***********
*******************

Subhan Allah, cum trecea timpul. Khalid era nelipsit de la studiul de Qur'an, energic si bun la memorizare. Nu-l vedeai fara Qur'an in mana, sau in alt rand la salat , decat in primul.
Nu era nimic ciudat la el, cu exceptia acelor momente de neatentie. Cateodata privirea lui ramanea fixa, oglindind un gand necunoscut. Erau momente cand stiam ca trupul lui este cu noi, insa sufletul sau era in alta parte, inabushit in alta lume.

Intr-o noapte, am mers cu el dupa lectie, la malul marii. Poate ca marele sau secret avea nevoie sa intalneasca ceva la fel de imens, sa se odihneasca, ca sa-si elibereze durerea.
Ajunsi la malul marii, priviram valurile. Luna plina rasarise. O priveliste ciudata. Intunericul noptii se unise cu intunericul marii, cu lumina lunii intre ele. Razele tacutei luni se odihneau pe tacutele valuri ale marii. Eu ma aflam inapoia baiatului, tacut si el. Si totul era tacut.

Deodata!
Tacerea se sparse cand baiatul cazu la pamant , in lacrimi. M-am gandit sa nu intrerup aceasta eliberare emotionala., poate ca sarea lacrimilor sale il va ajuta sa se linisteasca si ii va sterge tristetea.
Dupa cateva clipe el spuse, de dincolo de lacrimile sale, " Va iubesc pe toti...iubesc Qur'anul...si pe cei care-l iubesc. Ii iubesc pe fratii piosi, puri. Dar ...tatal meu...este tatal meu. " "Tatal tau? Ce este cu tatal tau, Khalid?"

" Tatal meu m-a avertizat dintotdeauna sa nu stau pe langa voi. Ii este frica. Va uraste pe voi toti. Si intotdeauna incearca sa ma convinga ca ar trebui sa va urasc. Cand prinde ocazia, incearca sa-mi dovedeasca punctul lui de vedere, cu povesti si povestiri. Insa cand v-am vazut pe voi la Halaqah, recitand Qur'an, am vazut ceva total diferit. Am vazut lumina pe fetzele voastre, lumina pe hainele voastre, lumina in cuvintele voastre, chiar si cand taceati, puteam sa vad lumina. Ma indoiam de povestirile tatalui meu, de aceea stateam dupa Maghrib, privindu-va, prefacandu-ma ca fac parte dintre voi, incercand sa ma impartasesc din acea lumina.

Imi aduc aminte, Ustadh Salman, imi aduc aminte, atunci cand te-ai apropiat de mine dupa 'Isha. Asteptasem acel moment de mult timp. Cand am inceput sa vin la cursuri, sufletul meu s-a zavorat intr-o lume de puritate, impreuna cu sufletele voastre. Am inceput cursul cu perseverenta. Fara somn, noptile si zilele mele erau Qur'anul. Tatal meu a observat schimbarea in rutina mea zilnica. A aflat, intr-un fel sau altul, ca particip la cursuri si ca acum umblam cu " teroristii".

Apoi, intr-o noapte...

Il asteptam pe tata sa vina de la cafenea, obiceiul lui zilnic, ca sa cinam impreuna. El intra in casa cu fatza impietrita si furioasa. Ne-am asezat cu totii la masa. Liniste , ca de obicei, tuturor ne era frica sa vorbim in prezenta sa. El taie tacerea cu un marait si spuse: "Am auzit ca umbli cu fundamentalistii. " Eu m-am inroshit. Mi s-a impleticit limba. Cuvintele incercau sa-mi iasa din gura toate odata...Dar el nu a asteptat raspunsul meu...
A apucat ceainicul si mi l-a azvarlit in fatza. Odaia se clatina si mi se intuneca privirea. Nu am mai distins tavanul de pereti sau podea si am cazut la pamant. Mama mea ma sprijini. Vocea tatalui meu se adresa mamei mele. " Lasa-l , daca nu vrei sa ai parte de aceeasi soarta." M-am tarat din poala mamei mele, spre camera mea. El ma urmari de-a lungul coridorului cu cele mai grele blesteme.
Nu mai era zi sa nu ma bata in vreun fel. Blesteme, lovituri, aruncand cu tot ce-i cadea in mana. Trupul meu incepea sa tremure, vedeam culori stranii in fatza ochilor. Il uram.
Intr-o zi, in timp ce ne asezam la masa, spuse: "Ridica-te, nu manca cu noi." Inainte sa ma pot ridica, el sari si ma lovi in spate, aruncandu-ma in farfuriile cu mancare. In acel moment, mi-am indreptat spatele si i-am strigat in fatza:
"Intr-o zi , ti-o voi plati. Te voi bate, asa cum m-ai batut, si te voi blestema asa cum m-ai blestemat. Eu voi creste si voi deveni puternic. Si tu vei imbatrani si vei deveni slab. Si atunci...ma voi purta cu tine asa cum tu te portzi cu mine. Ti-o voi plati."
Dupa aceea , am iesit din casa si am fugit...oriunde, nu conta. Am gasit aceasta plaja. M-a ajutat sa trec peste tristetea mea. Am deschis Qur'anul si am inceput sa recit pana cand nu m-am mai putut opri din plans."

Si ajuns aici, lacrimile sale nevinovate incepura sa curga, lacrimi care sclipeau in razele lunii, ca perle in lumina unei lampi. Nu puteam sa spun nici un cuvant, de surprindere, limba imi impietrise.
Sa fiu eu impotriva acestui tata, a carui inima nu cunostea mila? Sau ar trebui sa ma uimeasca rabdarea acestui baiat, caruia Allah i-a daruit calauzire si credinta? Sau ar trebui sa fiu shocat de ei doi, de legatura dintre tata si fiu, distrusa, transformand relatia lor intr-una dintre un leu si un tigru, sau dintre un lup si o vulpe.
I-am tinut mana calda si i-am sters lacrimile de pe obraz. L-am mangaiat , m-am rugat pentru el si l-am sfatuit sa ramana supus tatalui sau. I-am spus sa ramana rabdator si ca nu era singur. I-am promis ca o sa ma intalnesc cu tatal lui, o sa-i vorbesc si o sa incerc sa apelez la mila lui.

*************

Dupa acest incident, am inceput sa ma gandesc in ce fel sa deschid discutia cu tatal lui Khalid. Cum sa vorbesc cu el? Cum l-as putea convinge? Sa fiu sincer, cum sa fac sa bat la usa lui? Intr-un sfarsit, mi-am adunat tot curajul, mi-am repetat planul, si am decis ca aceasta confruntare...ahh...intalnire...va avea loc in acea zi, la ora cinci dupa amiaza.

Cand a venit timpul, am plecat spre casa lui Khalid cu capul plin de toate ideile si intrebarile pentru tatal lui.
Am sunat la usa. Degetele imi tremurau si genunchii mi se inmuiasera. Usa se deschise. Iata-l, stand in umbra, cu tamplele zvacnind de furie. Am incercat sa zambesc. El insa m-a apucat de guler si m-a tras spre el: "Tu esti fundamentalistul care ii da lectii lui Kahlid la moschee, nu-i asa?"
"Ahh...da."
"Sa ma ajute Dumnezeu, daca te mai vad cu el inca o data, o sa-ti rup picioarele. Khalid nu va mai veni la cursuri." Si apoi ma scuipa in fata. Usa se tranti in urma lui.
Incet, am scos batista din buzunar, am sters acel scuipat cu care ma onorase, si am coborat scarile consolandu-ma: Trimisul lui Allah, sal Allahu alayhi wa sallam , a suferit mai mult de atat. Ei l-au numit mincinos, l-au blestemat, au aruncat cu pietre asupra lui, si i-au ranit picioarele. I-au spart dintii, i-au pus gunoi pe spate si l-au alungat din casa lui.

************

Zilele trecura, lunile. Nici un semn de la Khalid. Tatal sau i-a intrezis sa mai iasa din casa, nici macar la rugaciune. Ne-a interzis sa-l mai vedem sau sa ne intalnim cu el. Ne-am rugat pentru Khalid. ...Pana cand am uitat de el. Anii au trecut.

Intr-o noapte, dupa 'Isha, o umbra ma urmari in moschee si isi puse mana familiar pe umarul meu. Aceeasi mana care ma tinuse cu ani in urma. Aceeasi fatza , aceeasi gura care ma onorase cu ceea ce nu meritasem.
Dar...ceva se schimbase. Salbaticia de pe chip disparuse. Venele umflate nu se mai vedeau. Trupul parea obosit de suferinta conflictului, slabit de tristete si durere. " Ce mai faci?" I-am sarutat fruntea si i-am urat bun venit. Ne-am asezat intr-un colt al moscheii. El se prabusi in bratele mele. Subhan Allah, nu as fi crezut ca acel leu va deveni vreodata o pisicuta.
Vorbeste. Ce este? Ce face Khalid?

"Khalid!" Numele ii strapungea inima ca un pumnal, rasucindu-se in rana si rupandu-se.
"Khalid nu mai este baiatul pe care il cunosteai. Khalid nu mai este generos, linistit si timid. Dupa ce a parasit cursul vostru, s-a imprietenit cu un grup de baieti rai, fiind de mic, sociabil. Ei l-au prins in acel timp cand tineretea doreste sa plece de acasa. Petreceri, ingamfare ...
A inceput cu tigarile. L-am blestemat, l-am batut. Dar nu a fost de nici un folos. Se obisnuise cu bataia, cu blestemele. A crescut repede. A inceput sa plece de acasa noaptea intreaga, sa revina abia dimineata. De la scoala l-au dat afara. Intr-o noapte a venit acasa vorbind ciudat, cu privirea pierduta, cu limba incalcita, mainile tremurande.
Trupul lui puternic, s-a naruit. A ramas doar un invelis. Fatza lui pura s-a transformat, devenind intunecata si vestejita. Gunoiul ratacirii si al pacatului lipesc pe ea. Ochii lui sfiosi si curati s-au schimbat. Arunca flacari rosii, ca si cum tot ceea ce bea sau ia asupra lui s-ar rasfrange in ei, ca un fel de pedeapsa, in aceasta viata, inainte de cea viitoare.
Lipsa de respect si ura au inlocuit timiditatea lui de alta data. Si inima sa tanara, blanda si respectoasa a disparut: in locul ei, o piatra. Rareori trece o zi fara incidente. Ori blesteama, ma impinge sau ma loveste. Inchipuie-ti, propriul meu fiu. Eu sant tatal lui, si totusi, ma loveste."

Dupa ce povesti toate acestea, ochii sai se umezira, plini de amaraciune.
Insa adauga imediat: "Te rog, Salman, viziteaza-l pe Khalid. Ia-l cu tine, ai binecuvantarea mea, usa este deschisa. Treci pe la noi. El te iubeste. Inscrie-l la studiile de Qur'an. Ar putea merge cu tine peste tot. Nu ma opun. De fapt, ii permit chiar sa ramana in casa ta, peste noapte. Important, Salman....important este ca Khalid sa devina din nou cum era.
Te implor, iti sarut mainile, iti incalzesc picioarele, te implor, te implor...."

Se prabusi, plangand si gemand, in amintiri pline de suferinta. L-am lasat sa sfarseasca tot ceea ce voia sa spuna.
Apoi i-am spus...

"In ciuda a ceea ce s-a intamplat, voi incerca. Frate, tu ai semanat aceasta samantza. Si acestea sunt roadele tale ."

'O, voi cei care credeti! Paziti-va pe voi insiva si familiile voastre de un foc ale carui vreascuri sunt oamenii si pietrele (...) ' [Coranul cel Sfant, 66:6]

""""

*sursa: Islamul Azi