15 apr. 2008

Zâmbeşte! Viaţa e frumoasă ... Chiar şi atunci când îţi plouă din tavan.


... Atunci când răsufli uşurat şi zici "HOPA. GATA AM TRECUT SI PESTE ASTA" ,te trezeşti cu una şi mai şi...
Astăzi urma să aştern aici "aventura" mea de câteva zile în lumea tinciului, gletului şi lavabilului...
şi despre cum am devenit zugrav-amator conform principiului "românul se pricepe la toate şi totuşi nu e bun la nimic" .
Însă în cursul nopţii lucrurile au luat o turnură urâtă şi "umedă".

De ce am REzugravit (ţinând cont că ultima zugrăveală era destul de proaspătă) ?
-Povestea de AICI şi de AICI răspunde la această primă întrebare.

Am crezut că gata, am scăpat de problema "ploii din tavan".
Am verificat ... Locul pe unde se înfiltrase apa în trecut era uscat acum ... Mi-am zis : HAI SĂ REPAR ŞI SĂ NU MA STAU CU GAURA ÎN TAVAN.
Datorită unei întâmplări anterioare pierzându-mi încrederea în cei care au meseria de zugravi (şi alte îndeletniciri derivate din aceasta) am luat hotărârea să mă ocup singur de problemă.
Aveam o gaură în tavan lată de două palme şi adâncă de 4 cm (se vedeau armătura de fier şi firele instalaţiei electrice - îngropate în pereţi la construcţia imobilului,acum 40 de ani). Am astupat gaura cu tinci - in 2 straturi - la intervale de 2 zile , apoi am tras glet ... Treaba a durat 7 zile -datorită cerinţelor de uscare a materialului. Am finisat tinciul si gletul...
Acum 4 zile am strâns mobila grămadă , am acoperit-o cu folie protectoare şi am purces la mânjit cu lavabil ( trecere de la culorile albastru în contrast cu galben-pai la cappuccino în contrast cu ciocolată amăruie).
Am trecut prin diferite stări până când am terminat şi ultimul colţisor... Nervi, epuizare, dezamăgire, descurajare, spaimă, experimentarea de chestiuni pe care nu credeam că le voi face vreodată în viaţa mea, ş.a.m.d. Mi-am jurat că nu voi mai lasă în viaţa mea o muiere să îşi dea cu părerea în astfel de chestiuni ... Mi-a crescut barba ... Am slăbit câteva kg... A trebuit să suport praful,mizeria şi jegul unei astfel de activităţi...
Aseară în jurul orei 22:00 totul lucea de curăţenie.
M-am culcat epuizat şi lipsit de orice putere.Am uitat şi de mâncare şi de sete ... Abia am dibuit perna şi am adormit dus , învăluit în proaspătul miros de curăţenie .
M-am trezit de dimineaţă în ropote de ploaie. Din instinct m-am dus şi m-am uitat la tavan...

DIN NOU ÎMI PLOUĂ PRIN PLAFON... :((((((((((((((

Firma care are încă mai are în garanţie hidroizolaţia de pe acoperişul imobilului în care locuiesc a reparat (spun ei) de două ori ,în iarna ce abia a trecut. Acum plouă din nou... Simt că inebunesc... Mi s-au umflat tâmplele şi îmi vine să mă duc din uşă în uşă şi să îmi ucid toţi vecinii imbecili .
Până la urmă (după cum am precizat AICI) nu firma care a făcut hidroizolaţia este responsabilă de ceea ce mi s-a întâmplat mie. Vinovaţi sunt administratorul şi preşedintele de asociaţie pentru că au permis accesul pe acoperişul imobilului :

1. unor persoane neavizate ,total nepricepute ,deasupra apartamentului meu ... fără ca în prealabil să îmi ceară mie permisiunea.

2. altor vecini care şi-au instalat antene parabolice (pe acoperiş)-fapt ce mai nou este chiar interzis prin lege.

....

S-au anunţat 3 zile de ploaie.
CRED CĂ MĂ MUT LA CORT !

( o să revin cu continuarea şi cu câteva poze )



.

0 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus: