Nu.
Nimic.
Nu vreau sa cresc un viitor drogangiu, copil de bani gata, adolescent problema, adult debusolat si care sa creada ca totul i se cuvine.
In loc de banii pe care i-as pune deoparte (intr-un astfel de prezent nesigur), mai bine ii construiesc copilului amintiri frumoase alaturi de noi, parintii lui.
Ii asigur strictul necesar, imbracaminte, mancare de cea mai buna calitate, educatie, credinta, un pat, o perna, un acoperis si ... DEMNITATE. Este indeajuns. Pana cand va deveni major/adult (din punctul meu de vedere).
Nu strangem bani nici pentru copil si nici pentru noi. Nimic.
Pot doar sa am grija sa nu il las cu datorii sau cu probleme. Atat.
Ii voi povesti cine am fost eu, cine sunt si cum am ajuns la abordarea aceasta fata de el. Astfel, sper sa nu repete greselile adolescentei si tineretii mele.
Ii voi arata care consider eu ca este drumul cel bun.
Il voi invata cum sa se descurce , cum sa fie un om bun si drept si cum sa nu se lase incovoiat de catre cei din jur.
In rest, va fi liber sa aleaga singur drumul in viata. Fara vreun sprijin material semnificativ din partea noastra, a parintilor. Nu vreau sa repete greselile mele sau (si mai grav) sa devina un fatalau (care sa stea cu parintii si la 40 ani) asa cum au devenit multi dintre cunoscutii mei din copilarie.
Refuz categoric sa ii creez un confort care sa ii dauneze mai tarziu.
Vreau sa reuseasca , in mare, prin forte proprii si sa se plaseze exact acolo unde ii va fi locul.
Ca si copil, in prezent, are tot ceea ce au si ceilalti copii normali din societate. Nu este rasfatat, dar nici nu duce lipsa de nimic. A invatat limitele , atat comportamentale cat si financiare.
***
Postări
