1 iunie. Copilaria mea.

Gândăcelul
de Elena Farago

De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!


~~~~~~~~~~~

Căţeluşul şchiop

de Elena Farago

Eu am numai trei picioare,

Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,

Râd când mă-ntâlnesc copiii,

Şi mă cheamă „cuciu şchiop”.

Fraţii mei ceilalţi se joacă

Cu copiii toţi, dar eu

Nu pot alerga ca dânşii,

Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toata ziua

Şi plâng mult când mă gândesc

Că tot şchiop voi fi de-acuma

Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine

M-aş juca şi eu acum,

Şi-aş lătra şi eu din poartă

La copiii de pe drum!

Cât sunt de frumoşi copiii

Cei cuminţi, şi cât de mult

Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,

Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet

Sunt urâţi, precum e-acel

Care m-a şchiopat pe mine,

Şi nu-i pot iubi defel…

M-a lovit din răutate

Cu o piatră în picior,

Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,

De credeam că am să mor…

Acum vine şi-mi dă zahăr

Şi ar vrea să-mi fie bun,

Şi-aş putea să-l muşc odată

De picior, să mă răzbun,

Dar îl las aşa, să vadă

Răul, că un biet căţel

Are inima mai bună

Decât a avut-o el.