Dor de Tina ...

      Dupa Leo și după Anna, nu credeam că mă voi mai atașa vreodata de un necuvântător cu o asemenea intensitate.
De când este Tina internată în cabinetul veterinar nu îmi mai găsesc starea de echilibru, nu îmi pot face treburile in ritmul normal, nu mă pot concentra la nimic, permanent am stomacul strâns și o stare ciudată mă apasă.
Mă trezesc noaptea și o caut cu privirea, fiind obișnuit să-mi doarmă la gât sau lipită de mine.
Mi se rupe sufletul de fiecare dată când o vizitez la cabinet . Îi simt disperarea din ochi când plec. Mă mai liniștește doar gândul că acolo îi este mai bine și că este supravegheată ...
Nu sunt pregătit să o pierd și pe ea. Încă nu . Mai avem nevoie de timp și ani împreună. I-am promis că de la anul , alături de Eva, o vom lua cu noi în concediu . Am promis că Tina va vedea marea .