23 nov. 2013

TEMBELII DE ROMANIA, MILITIENII (care's degeaba) SI " CAINII PERICULOSI " .

MOTTO:

Cainele va fi 

ceea ce il va face 
stapanul sau sa fie.







   Pe pagina de Facebook a jurnalistului Alex Dima (Romania , te iubesc !) , astazi, am gasit fotografia de mai sus . Aceasta era insotita de urmatorul text :

 """  Parcarea de la km 194 pe autostrada spre Constanta! 2 pitbuli sfasie un maidanez! N ai cum sa te apropii de ei! Oare cata minte are in cap cel care a lasat in libertate astfel de fiare??? Cei de la 112 spun ca vor trimite acolo Protectia Animalelor! Sper sa se tina de cuvant! """


Chiar am scris pe blog, de curand, despre inconstientii care isi iau caini si apoi , cand constata ca nu sunt ceea ce doreau sau se plictisesc de ei, ii abandoneaza (pe strazi, pe campuri , etc.) .
De nenumarate ori am atras atentia in legatura cu fenomenul (in crestere accelerata) legat de cainii cu potential agresiv. In ultimii doi ani , la noi in tara, numarul cainilor apartinand raselor Pitbull, Amstaff(American Staffordshire Terrier) sau mixuri ale acestora , a crescut ingrijorator . In ciuda legilor restrictive destul de clare , numarul acestora este din ce in ce mai mare si in continua crestere .
...Si mai ingrijorator este faptul ca aceste rase , de cele mai multe ori , ajung in mainile unor psihopati , in mainile unor indivizi care nici macar nu au dreptul sa detina asa ceva (conform cu legile in vigoare).

Astfel de tembeli iresponsabili scapa nepedepsiti si nesanctionati ... Tembeli din cauza carora suntem blamati si stigmatizati toti ceilalti crescatori seriosi/sanatosi/responsabili , care avem cainii inregistrati si declarati la Politie .
In Ploiesti , sunt extraordinar de multi astfel de caini .
Ma sperie faptul ca, majoritatea celor care detin acesti caini si ii scot pe strazi , sunt minori sau indivizi certati cu legea, indivizi care nu au dreptul sa detina astfel de rase .  Acestia ii cresc pentru activitati infractionale , pentru comert ilegal si pentru lupte. Da, in Ploiesti , inca se mai organizeaza lupte cu caini , iar Politia ridica din umeri si se multumesc cu explicatiile de genul "Aaaaa , are cicatrici pe el , deoarece s-a zgariat intr-un gard cu sarma ghimpata sau in maracini " ...
In ultimul an , in zona unde locuiesc (PLOIESTI , Podul Inalt - Dinu - Baraolt - Gara de Vest - 9 mai) , s-au inmultit ingrozitor posesorii de caini din aceasta categorie . Doar pe strada unde locuiesc sunt in jur de 10 - 15 astfel de exemplare (Pitbull sau mixuri de  Pitbull cu Bullterrier/Amstaff ). Dintre toti acestia doar eu si inca un crescator avem cainii declarati la Politie si inscrisi la ACHR .
In cartier sunt peste 25-30 de Pitbulli sau mixuri ale acestei rase . Posesorii isi plimba cainii pe alei , prin parcuri , pe terenurile scolilor din zona , fara botnita si chiar fara lesa. Bashca faptul ca ii intarata si ii pun sa se incaiere chiar langa Sectia de Politie. Nici macar  nu ajung la maturitate sexuala  ca ii si imperecheaza , in speranta unui castig financiar din vanzarea puilor (chiar si la prima perioada de calduri , la 9 - 10 luni ).

Ce face Politia ?
Nimic .
Se uita indiferenti si ignora fenomenul, cu toate ca au un cadru legal destul de bine definit si pot lua masuri drastice impotriva celor care nu se conformeaza.



Post Scriptum:
A nu se intelege ca mi-am schimbat opiniile despre cainii fara stapan  !
In continuare sunt de parere ca EUTANASIA IN MASA este singura solutie viabila si ca doar asa vom scapa de ei de pe strazi .  Evident , aceasta masura fiind eficienta doar coroborata cu un nou cadru legal referitor la detinerea animalelor de companie si cu un pachet de sanctiuni aspre pentru cei care isi abandoneaza sau isi inmultesc necontrolat animalele de companie.

0 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus: