4 Martie 1977

" Peste 1.500 de oameni au murit în cutremurul care a lovit România în urmă cu 31 de ani. Seismul cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter a durat 56 de secunde, iar efectele sale au fost devastatoare.
Pe 4 martie 1977, la ora 21:21, un cutremur puternic a zguduit România. Bilanţul oficial a fost de 1.570 de morţi şi peste 11.000 de răniţi, majoritatea în Capitală. Lipsa de informaţii din partea autorităţilor i-a făcut pe oameni să creadă că numărul celor morţi sub dărâmături a fost mai mare. (...) " [realitatea.net]


Doina Badea

" (...) Nu apucă să-şi aprindă o ţigară, cînd mica bucătărie a artamentului de la etajul 8 al clădirii din str. Bibliotecii începu să se clatine.
Cafeaua se vărsă pe faţa de masă, iar din rafturi începură să curgă vase, farfurii, transformîndu-se în ţăndări.
Primul său gînd se îndreptă către copii.
Izbită dintr-un perete în altul, nu mai putea să iasă şi mai apucă să vadă, uluită, cum apartamentul începe să se dezagrege, cu senzaţia pe care o ai cînd cobori cu un lift mult prea rapid...

E posibil ca lucrurile să se fi petrecut astfel.


În a şasea zi, printre dărîmături au fost descoperite resturile apartamentului de la etajul 8.
Intr-o parte a fost găsit, zdrobit, corpul soţului, Traian Smeu, ţinîndu-1 în braţe, acoperit cu trupul său, pe mezin...
Copilul cel mare a fost găsit, de asemenea, fără viaţă, într-o altă parte.
La fel şi Doina. "

~~~

Toma Caragiu si Alexandru Bocanet

" Pe la ora 8,30 din seară, "nea Tomiţă" coborî din aparamentul său, de la etajul II, pînă jos, în catacombă", la "Continental", unde ceru băieţilor două sticle de apă minerală.
Era de-al casei, iubit de toată lumea şi patru cheleneri se repeziră, deodată, spre magazie, să-i împlinească dorinţa.
Era o figură, nea Tomiţă, cu claia sa de păr creţ, cu centura lată, cu cataramă, sub burtă, cu ghetele lui de cow-boy.
Avea un musafir — pe Andu Bocăneţ, regizorul —o sticlă de "Johnny Walker" neatinsă şi, în faţă, o seară întreagă de discuţii despre ale filmului.
Urcă scările cu sticlele în braţe, fluierînd uşor şi în uşă îl întîmpină bucuros, dînd din coadă, caraghiosul său căţel, la care toată lumea ştia că ţine extrem de mult.
Sticla plină ochi cu lichidul gălbui stătea pe un colţ al mesei din sufragerie. Andu, într-un fotoliu, fredona o melodie care le era amîndurora extrem de familiară — una din temele muzicale ale filmului "Gloria nu cîntă", terminat recent.
(...)
Intreaga casă se zgudui şi cineva spuse:
E de rău.
Afară!

Căţelul scheuna jalnic la uşă.
Într-acolo se îndreptară, cu gînd de fugă.
Brusc se făcu întuneric, dar apucară să ajungă pe scări, unde, cu un huruit sinistru, întreaga masă a clădirii începu să se dezagrege.

După aceea, pentru toţi patru, nu mai fu nimic... "

*via REMEMEBER 4 Martie 1977 (Amos News)*