Eram mulţi, majoritatea tineri, în timp ce bătrânii cu pungi de făină si ulei in braţe strigau de pe margine să-i lăsăm in pace ca cică e păcat de la Dumnezeu... Dar noi nu ne opream...se făcea că erau acolo toţi, absolut toţi politicienii şi conducătorii şi hoţii şi corupţii şi securişti şi tradatori. Şi poporul ridica cumva acoperişurile cladirilor iar ăştia, ca şobolanii la vederea luminii, alergau disperaţi să se ascundă sub patrafirul preoţilor şi-n spatele legilor.
Dar noi eram uniţi. Eram prinşi într-o hora a unirii şi a morţii, iar ăştia cădeau în mijlocul nostru. Iar noi, urlând ca nişte animale-n jug, îi ucideam cu sete, călcându-i în picioare şi sfărmându-le capetele, spânzurându-i pe unii cu maţele celorlalţi...
Când oboseam, ne întorceam privirile înspre copiii noştri care ne aplaudau şi ne încurajau, mulţumindu-ne că în sfârşit ne-am ridicat şi noi şi am hotărât să le salvăm viitorul, să le dăm o şansă.
Le zâmbeam şi ne zâmbeam unii altora. Fericirea ni se citea pe chipurile acoperite de sângele morţilor, sânge cu care ne stropeam aşa cum se joacă copiii în valuri şi chiuie de bucurie atunci când ştiu că au câştigat, când simt că s-a făcut dreptate...
A fost cel mai minunat, viu şi intens vis pe care l-am avut vreodată.
M-am trezit gâfâind, transpirat şi cu un gust ciudat, metalic, în gură.
""" (...) Toti pielea-pulii presupun ca-s nebun /
Eu spun ce cred si cred cam tot ce spun /
Caut frumosul in tot ce-i urat /
Si-mi traiesc dezamagirea cu un nod in gat (...) """
Postări
0 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus:
Trimiteți un comentariu