Fotografiile sunt expresia democrației totalitare, a iudeocrației, epoca de sclavie și de rușine în care omenirea a fost împinsă după ultimul Război mondial. Să privim în jurul nostru, să deschidem ochii. Nu pentru că am fi proști – Creangă nu era nici el. Să privim pentru a vedea mai bine. Ce vom vedea? Vom vedea oceanul de minciună holocaustică, poveștile camerelor de gazare, de exemplu. A văzut cineva vreodată schița tehnică a vreunei camere de gazare ? Nimeni nu a văzut așa ceva. Nimeni nu a avut acces la Instrucțiunile tehnice de folosire ale unei camere de gazare. Oare de ce? Pentru că așa ceva nu a existat niciodată, niciunde. In afară de penitenciarele americane, de unde a și plecat minciuna camerelor de gazare. Unde începe minciuna? Asta ar fi nu întrebarea zilei ci întrebarea întregii epoci postbelice! Ceea ce se petrece în Gaza este un holocaust. Ceea ce s-a petrecut în fostul lagăr iudeo-bolșevic, vreme de zeci de ani, a fost tot holocaust. Holocaustul de care încep să vorbească istoricii mincinoși și ziariștii în criză de idei nu este decât o imensă minciună. Una cu care copii și nepoții ne sunt astăzi pociți în școli și facultăți, după cum noi, cei mai vârstnici, am fost pociți la vremea noastră cu minciunile iudeo-comuniste, tot holocaustice și acestea. Cine are ochi, să-i deschidă. Cine are minte, să priceapă. Organele neîntrebuințate se atrofiază.

""" (...) Toti pielea-pulii presupun ca-s nebun /
Eu spun ce cred si cred cam tot ce spun /
Caut frumosul in tot ce-i urat /
Si-mi traiesc dezamagirea cu un nod in gat (...) """
2 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus:
Fotografiile sunt expresia democrației totalitare, a iudeocrației, epoca de sclavie și de rușine în care omenirea a fost împinsă după ultimul Război mondial. Să privim în jurul nostru, să deschidem ochii. Nu pentru că am fi proști – Creangă nu era nici el. Să privim pentru a vedea mai bine. Ce vom vedea? Vom vedea oceanul de minciună holocaustică, poveștile camerelor de gazare, de exemplu. A văzut cineva vreodată schița tehnică a vreunei camere de gazare ? Nimeni nu a văzut așa ceva. Nimeni nu a avut acces la Instrucțiunile tehnice de folosire ale unei camere de gazare. Oare de ce? Pentru că așa ceva nu a existat niciodată, niciunde. In afară de penitenciarele americane, de unde a și plecat minciuna camerelor de gazare. Unde începe minciuna? Asta ar fi nu întrebarea zilei ci întrebarea întregii epoci postbelice!
Ceea ce se petrece în Gaza este un holocaust. Ceea ce s-a petrecut în fostul lagăr iudeo-bolșevic, vreme de zeci de ani, a fost tot holocaust. Holocaustul de care încep să vorbească istoricii mincinoși și ziariștii în criză de idei nu este decât o imensă minciună. Una cu care copii și nepoții ne sunt astăzi pociți în școli și facultăți, după cum noi, cei mai vârstnici, am fost pociți la vremea noastră cu minciunile iudeo-comuniste, tot holocaustice și acestea. Cine are ochi, să-i deschidă. Cine are minte, să priceapă. Organele neîntrebuințate se atrofiază.

Trimiteți un comentariu