Un membru al Parlamentului japonez, Yukihisa Fijita, a spus că o nouă potenţială investigaţie a muşamalizării evenimentelor de la 11 septembrie ar putea fi conduse de parlamentarii uniunii globale cu care a fost el in legătura, sau chiar de Naţiunile Unite.
Fujita, membru al parlamentului, parte a Partidului Democratic Japonez, şi membru al Casei Consilierilor aparţinând Adunării Parlamentare (legislatura naţională), a prezentat dovezi care contraziceau varianta oficială a evenimentelor de la 11 septembrie; în timpul unei şedinţe de amploare din luna ianuarie a acestui an, desfăşurată în cadrul comisiei japoneze de apărare şi afaceri externe.
Urmând prezentarea lui Fujita în Parlamentul Japonez, el a luat parte de asemenea la o conferinţă la Parlamentul European din Bruxelles, găzduită de europarlamentarul italianul Giulietto Chiesa în cadrul cărora au fost prezentate date viabile despre evenimentele de la 11 septembrie (ambele prezentări pot fi vizionate la sfârşitul acestui articol).
„Acesta este un lucru despre care parlamentari din diferite ţări pot întreba – Am fost în Europa cu scopul de a mă întâlni cu membrii Parlamentului European şi am constatat că şi ei intenţionau să ceară UN să investigheze, aşa că aceste eforturi trebuiesc făcute la nivel internaţional”, a spus Fujita, adăugând faptul că a vizitat unsprezece ţări Europene diferite în încercarea de a atrage cât mai mulţi susţinători ai aceste iniţiative.
Parlamentarul japonez a afirmat că prima dată când a început cercetările cu privire la evenimentele din 11 septembrie a fost acum doi ani, ca urmare a vizionării de documentare şi căutărilor de dovezi pe internet.
„La început m-am gândit că nu pot crede, că nu poate fi adevărat, dar apoi, anul trecut, când am auzit mai multe despre fapte diferite şi poze ale prăbuşirii WTC 7, şi tranzacţiile de la bursă de tip „put options” dinainte de 11 septembrie, am început să văd că există o dovadă incontestabilă asupra faptului că există muşamalizare” a relatat Fujita.
Fujita însuşi l-a vizitat pe fostul preşedinte al Budensbank Germania (fiind vorba probabil de Ernst Welteke), care a admis că într-adevăr, tranzacții bursiere suspecte puse pe companiile American Airlines și United Airline au fost efectuate cu foarte puţin timp înainte de 11 septembrie.
Fujita a spus că moartea a 24 de cetăţeni Japonezi în urma atacului din New York, l-a determinat să se întrebe de ce nici o cauză o morţii nu a fost pe deplin certificată de guvernul japonez şi de ce nici o înregistrare ADN nu a fost recuperată.
Fujita a susţinut faptul că a fost în mod constant angajat şi determinat într-un proces continuu de întrebări şi răspunsuri cu primul ministru al Japoniei, în încercarea de a afla răspunsuri cu privire la întrebări referitoare la 11 septembrie 2001.
El a afirmat că oamenii l-au avertizat să fie precaut în aceste investigaţii cu privire la 9/11 pentru că i-ar putea pune viaţa în pericol.
Fujita se va întoarce la membrii partidului său cu un raport referitor la întâlnirile la care a participat în Europa si Sydney pentru a susține suport mai mare în demararea unei investigații a evenimentelor de la 11 septembrie 2001, investigații conduse de parlamentari globali independenți și nu de prieteni buni a administrației Bush, asa cum a fost cazul cu Comisia 9/11.
SURSA (varianta video - Parlamentul European) >>> 1 , 2 , 3 (click)____________________________
Bonus :
911 IN PLANE SITE (full doc. movie) -click
.
0 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus:
Trimiteți un comentariu