U.S.A. - picături de adevăr.

A fost odată ca niciodată un timp când problemele politice se transau de către armatele finantate de stat. Apoi a apărut obsesia cu „terorismul international”, ai cărui practicanti joacă după alte reguli. Teroristii nu se complică cu ierarhii, proceduri complicate de achizitie sau controlul statului. Ei nu dau doi bani pe normele internationale gen Conventia de la Geneva. În fata unui asemenea inamic agil, statele apelează acum la o fortă care actionează după aceleasi grade de libertate: contractorii militari privati. Odată intrate în transee armele angajate, e greu să le mai scoti de acolo.
Rolul companiilor private în Irak e dezbătut intens. Ceea ce nu s-a spus este faptul că, luati laolaltă, contractorii alcătuiesc a doua fortă armată ca mărime, după fortele SUA. Desi această “armată” se află în majoritate pe statul de plată al Pentagonului, ea nu are drapel si nu apartine nici unui stat. Este o fortă multietnică, pe profit, post-nationala, iar singura ei treabă este să nu uite telul final. Nu are nevoie de stimulente, atât timp cât se fac bani. Nu îi este frică de teroristi, iar orice decizie a oricărui guvern irakian va depinde de îngăduinta ei.
Experienta din Sierra Leone a fost o lectie. La mijlocul anilor 1990, guvernul a apelat la firma sud-africană Executive Outcomes pentru a-i scoate pe rebeli din minele de diamant. Firma i-a gonit pe insurgenti în numai 11 zile si a primit 40 la sută din concesiunile miniere. Un raport al spionajului britanic arăta că EO - extinsă în Angola (bogată în petrol), în Kenya, Malawi, Mozambic, Sudan si Uganda - era pe cale să devină o fortă regională, “capabilă să exercite o adevărată putere”. În 1999, autoritătile sud-africane au dizolvat compania, în baza unei legi care le interzicea cetătenilor să desfăsoare activităti mercenare. Personalul s-a strămutat la o firma afiliată britanică, Lifeguard Security. Nu mult după aceea, o altă progenitură a lui EO, Sandline, era acuzată de importul a 35 de tone de automate AK-47 bulgăresti, în ciuda unei rezolutii ONU privind reducerea violentei.
Ce a pătit Sierra Leone poate păti si Irakul. Teroristul iordanian Abu Musab al-Zarqawi nu prea are de gând să renunte la omorârea siitilor din Irak, iar contractorii nu au nici un motiv să plece. Al doilea după Arabia Saudită ca resurse de petrol, acest teritoriu antic e prea profitabil pentru pietele globale, indiferent de ce zic sau fac localnicii. Petrolul e o marfă universală. Chiar si ONU a pus botul la petrolul irakian.
Poate că fortele SUA vor împături steagul si vor pleca. Oficial. Contractorii, în majoritate plătiti de Pentagon (inclusiv BDM International, Blackwater, Halliburton, Kellogg Brown and Root, MPRI si Vinnell), pot pleca, desi nimeni n-ar fi surprins ca ei doar să-si schimbe numele înainte de a se apuca iar de lucru. Sunt însă alte structuri care lucrează în Irak si care pot deveni interesate - Erinys din Africa de Sud, o fortă creată de fosti sustinători ai apartheidului. Erinys nu se ocupă cu democratizarea sau îmbunătătirile sociale, ci cu paza conductelor de titei. Aceste trupe nu cuceresc pe nimeni si nu eliberează pe nimeni. Grija lor este să vegheze ca petrolul să curgă mai departe, si vor rămâne acolo atât timp cât sunt plătiti.
În cazul în care în Irak va răsări ceva gen autoritate - de exemplu, mini-statul kurd - mercenarii îsi vor prezenta ofertele pentru a servi ca forte armate si de politie. De ce să refuzi o asemenea ofertă? Dacă superputerile sau tratatele internationale nu îti pot oferi securitatea, trebuie s-o cumperi.
Contractorii de astăzi sunt companii multinationale, detinute sau conduse de fosti presedinti, prim ministri, generali si personaje din multe tări, cu grade si dosare din întreaga lume. Fortele spaniole au părăsit Irakul, dar deja se prefigurează înlocuitorii: fosti soldati chilieni, veterani din Cecenia, legionari francezi, negri Gurka - un grup pestrit de angajati înarmati, la fel de multietnici ca Sony sau Shell.
Dacă războaiele pentru petrol sunt rele, iar teroarea e si mai rea, această Coalitie a Notei de Plată este un amestec logic: un marketing mondial cu arma în mână. Este deasupra legii, dincolo de lege si, cel mai rău din toate, de neînlocuit si teribil de necesar pentru a alimenta natiunile lumii, orasele si casele.

____________________

Războiul din Vietnam, care a ucis peste 3 milioane de vietnamezi, era descris în America drept un “război just”, pentru a “apăra” lumea de amenintarea comunistă. În realitatea era altfel. Multi ani după aceea elitele din America au recunoscut că războiul din Vietnam “a fost o greseală”. A fost o atrocitate. Armata SUA a fost nevoită să plece din Vietnam. Imperialismul Americii în Vietnam a suferit o înfrângere fantastică din partea unor tărani si a unor oameni fără apărare. Rezultatul războiului a fost un Vietnam răvăsit si un popor traumatizat de războiul imoral dus de America.
De mai bine de zece ani SUA duce un război ilegal împotriva Irakului. In 1991, SUA a orchestrat primul război împotriva Irakului, urmat de peste 12 ani de sanctiuni si bombardamente cu efecte de genocid, care au decimat societatea irakiană si au luat viata a peste două milioane de irakieni.
Potrivit UNICEF, sanctiunile împotriva Irakului au dus la moartea a 500.000 de copii irakieni sub 5 ani. În mai 1996, corespondentul Lesley Stahl a întrebat-o pe Madeline Albright, ammbasadaorul SUA la ONU: “Am auzit că au murit peste jumătate de milion de copii [în urma sanctiunilor]. Asta înseamnă mai multi copii decât la Hiroshima. Credeti că a meritat pretul”? Albright a răspuns: “Cred că e o alegere foarte dificilă, dar pretul cred că a meritat”. UNICEF a estimat că mortalitatea sub 5 ani în Irak în 2001 a fost de 109.000, la o populatie de 24 de milioane, comparativ cu aprox. 1000 în Australia, care are o poplatie de 20 de milioane. Numărul exact al victimelor din Irak nu sunt făcute publice, de teama că cei răspunzători de război ar putea fi acuzati de crime de război si genocid .
Pentru a spori distrugerile si atrocitătile aduse de sanctiuni, SUA si Marea Britanie au continuat să bombardeze infrastructura Irakului timp de 13 ani. Profesorul Joy Gordon citează un oficial de la Pentagon: “Prin atacarea infrastructurii am urmărit sporirea efectelor sanctiunilor” . Mii de copii au murit din cauza apei contaminate si a incapacitătii spitalelor de a functiona fără apă si curent. Ce drept are America să distrugă popoare si să ucidă atâtea fiinte umane nevinovate?
Fostul secretar al U.S. Treasury, Dr. Paul G. Roberts, scrie: “Politica brutală si barbară a Americii împotriva poporului irakian, dusă timp de 14 ani, a redus o tară educată si în dezvoltare la cenusă. Terenurile de fotbal au fost transformate în cimitire. O infrastructură construită în douăzeci de ani a fost distrusă. Sute de mii de familii au fost afectate de decese sau accidente. O populatie este sărăcită. De ce?” se întreabă fostul secretar .
A urmat al doilea război al SUA împotriva Irakului, care a fost condamnat si considerat de multi experti juristi ca “o crimă supremă, care contine în ea însăsi esenta răului”. Organizatia medicală londoneză MEDACT a raportat în noiembrie trecut o estimare între 22.000 si 55.000 de morti irakieni. S-a raportat si o crestere a mortalitătii maternale, aproape o dublare a malnutritiei acute si o crestere a bolilor cu transmitere prin apă si a celor prevenibile prin vaccin, totul ca urmare a acestei crime . Războiul a finalizat distrugerea infrastructurii irakiene.
Ambele războaie au fost inutile si purtate pe pretexte fabricate. Masina de război a SUA a manifestat un interes minim pentru civili si infrastructura civilă. Oamenii din “lumea liberă” rareori au putut vedea ororile trăite de copiii irakieni. Fostul presedinte al Partidului Liberal Australian, John Vader, a cerut recent judecarea pentru crime de război a conducătorilor fortelor de ocupatie din Irak. Gideon Polya, un om de stiintă australian, a calculat numărul deceselor din Irak si a concluzionat că “a ignora decesele în masă din Irak înseamnă a nega un holocaust” .
Toate acestea s-au realizat cu concursul mass-mediei occidentale, în numele “democratiei” si al autoritătii “morale”. “Această coniventă a mass-mediei occidentale la crima din Irak este rareori abordată. Regimul lui Saddam Hussein este acum busola morală a Americii si a Occidentului”, scrie John Pilger. S-o recunoastem, Saddam Hussein n-a fost deloc un “campion” a “democratiei” si nici un fan al “drepturilor omului”. Acestea sunt “virtutile” Occidentului. Saddam era unic în felul său. Era un dictator nu diferit de multi altii care au fost primiti la Casa Albă. A închis si torturat dizidenti si în acelasi timp a permis lui Amnesty International si Crucii Rosii să inspecteze închisoarea Abu Ghraib. Saddam s-a dovedit a fi un activist rational, anti-război. Din păcate, atrocitătile Americii împotriva poporului irakian le-au întrecut de multe ori pe cele ale lui Saddam.
De unde stiu acei “intelectuali” si “activisti sociali” din America si din Occident că irakienilor le este mai bine acum, când Saddam si sanctiunile nu mai sunt? Din contră, sanctiunile continuă iar Saddam era o problemă mult mai mică decât invazia si ocupatia. Din punctul de vedere al irakienilor, de la invazia si ocupatia de către trupele anglo-americane, irakienii sunt acum închisi, torturati si ucisi aleatoriu de către invadatorii străini. Femeile si fetele irakiene nu mai pot iesi din casă si au renuntat la educatie din motive de sigurantă. Răpirile si recompensele sunt la ordinea zilei. Zilele bune cu ratii alimentare gratuite, oferite de Saddam, s-au dus. Majoritatea irakienilor sunt someri, iar putinul abia le ajunge pentru supravietuire. Serviciile de sănătate sunt distruse, iar scolile si universitătile unui popor cândva mândru sunt transformate în cazărmi pentru trupele americane.
America se alătură cartelului OPEC pentru a vinde petrolul irakian pe piata liberă si a obtine profituri. Muncitorii asiatici îi înlocuiesc pe muncitorii irakieni, iar Irakul devine o groapă de gunoi pentru produsele americane subventionate si contaminate. Saddam nu mai este, dar cei care i-au luat locul sunt cei mai răi banditi. “Eliberatorii” i-au instalat la Baghdad si le-au dat after-shave-ul lui Saddam. Pentru irakieni, democratia devine o fantezie, asemenea povestii cu “armele de distrugere în masă”. Irakienii se “minunează” de virtutile occidentale.

______________________


Astăzi la 5 ani după invazia americană în Irak , încă mai curge sânge nevinovat şi mirosul de moarte încă mai persistă, imbacsind hainele localnicilor. Acest "astăzi" este departe de a fi aproape de finalul acestei CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII !
Aproape că nu mai există o familie irakiana care să nu aibă cel puţin 1 mort ucis de acest război de cotropire. Sute-mii de prunci nevinovaţi zac putrezi sub praful Irakului ,şi sub bocancii armatelor invadatoare ... Sper că va venii şi vremea când ADEVĂRAŢII "TERORIŞTI" VOR DA SOCOTEALĂ !






~~~




*** Pentru cei care vor şi mai multă informaţie ... puteţi viziona acest film : "WEAPONS OF MASS DECEPTION."