23 dec. 2007
Era o vreme cand iubeam poezia si chiar incercam sa scriu versuri.
:) Cu totii am fost candva "mari poeti"...Iar din cand in cand ne mai lovim de sertarul in care am ingropat "mazgalelile".
___________
Corabii de visare
In umar de stanca durerea isi lasa tacerea...
Cu soarta , grabita se bate ...tarziu, la apus
Si soarele cade, din ceruri, rapus...
Si negura rece isi varsa-n pocale,pierduta, puterea.
O pasare trista se inalta spre norii pustii
Ca o umbra de ceara se pierde spre vis
Si -si striga beata de durere gandul trimis
In sus
Cat mai sus...
(M.F.-1998)
~~~
Tu
De n-ai fi tu ,
N-ar fi nimic in asta lume...
Si-ar fi nimic
Fara de tine.
De n-ai fi tu ,
N-as fi nici eu,
Nici viata pe acest pamant...
Si-ar fi nimic
Si doar atat.
De n-ai fi tu,
N-ar fi nici inger,
Nici Cer,
Nici Dumnezeu...
Si-ar fi nimic
Fara de TINE.
(M.F. 1997)
~~~
Esti UNICA!
Din stanca
de dor...
Din tacere
de fior...
Din blandete
de ura...
Din desnadejde,
Ma fura
Privirea ta de inger,
Misterul buzelor tale.
Zambet de floare ascuns de petale...
Petale ale sufletului inecat
de dor
de fior
de ura
de desnadejde...
Ce-ti sopteste pierdut:
ESTI UNICA!
(M.F. 2000)
~~~
Petala de floare de mar
Mi-a cazut
O petala de floare de mar
Pe crestet...
Lovindu-ma prea puternic(astfel incat)
Mi-a tulburat gandurile
...Si am uitat ca o iubeam.
(Da...De ce pari mirata?!
Am uitat ca te iubesc...)
As fi putut avea o tentativa
De a te mangaia pe par,
Dar nu sunt sigur cine esti
(Si nu vreau serpi la sanul meu).
Ma chinuie
un gand nebunesc
de a te saruta...
Ceva ma trezeste brusc
din acest placut cosmar.
Ma uit...
Este aceeasi petala de floare de mar,
Transformata acum in ploaie de stele.
Sunt stele de marimea inimii mele
Si toate se indreapta acum
spre tine...
Incerc sa le ajung,
Sa ma strecor si eu odata
cu ele
Pana la tine...
Si daca as reusi...
ce m-as face oare atunci?!?!....
Nuuuuu....Mai bine ma trezesc si uit...
ca mi-a cazut o petala de floare de mar
pe crestet. (M.F. 1998)
~~~
(zadarul cu rost)
Zadarul ,cu rost se asterne in cuvinte
Si chinuie strambe priviri si urechi,
...Loveste cu pofta in ura-i batrana;
De secole umbla sa rupa din noi.
Se lauda aspru razand, si ne minte
Ca suntem nascuti sa iubim in perechi...
Ne rade in ciuda , si vorba ne-ngana
Spalandu-ne-n imense caldari cu noroi.
(M.F. ianuarie 2006)
~~~
Durerea unei pietre
Singura isi duce greul printre multele ca ea,
Neclintita ani de-a randul
Nemiscata poate sta.
Este aspra si urata,
Este rece ...poate grea.
In pamant adanc se-mplanta
Nimeni ...Nimeni nu o vrea.
Nu viseaza.
Nu se-avanta.
Nu gandeste.
Nu e stea.
E nimic pe asta lume...
Inutila far` sa vrea.
E o biata piatra seaca
Ce isi plange soarta grea.
(M.F. februarie 2006)
~~~
Nereusita-mi incercare ( Fuga de mine!)
Tacute ramuri imi zgarie-n geam
Cu ghearele amintirilor ...
Ma ascund in spatele umbrei tale,
Strangandu-ti gleznele cu teama ,
Intre buzele mele.
Sa nu tresari.Indura!
Tacute ramuri imi zgarie-n geam
Si ma dor...
Imi ascund mangaierea pe sanul tau moale,
Muscand din sarutarea-i cu apriga spaima.
Ascunde-ma in in bratele tale.
Priveste!Viata ...Ne fura!
(M.F. august 2006)
~~~
Strang o picatura de jar in pumn
Si nu ma-ndur a-i da drumul sa cada.
Ma patrunde si sfaraie-n carnea-mi,
Ce-i putreda ,sub povara grea a pacatelor aspre.
Lacrimile-mi striga cu jale sa am mila
Si sa-mi crut trupul cazut nevinovat
Sub povara sufletului meu imbacsit in rautate.
"Nu vreau !" ,striga vocea ce vine din adancul
innoroiat al EU-lui meu.
Cerul imi apasa pe crestet...
Intunerecul imi musca din priviri...
Tacerea nu-mi cruta dorul nebun...
Furtuni de nisip uscat imi tulbura sufletul
si mi-l inneaca in sfasietoare dureri inradacinate in vesnicie...
Un singur zambet mi-a ramas nepatat
si il arborez in buze precum zdreanta naufragiatului
inaltata victorios la zarirea primei naluci sub forma unui vapor...
departe...departe pe linia orizontului.
(M.F. 2006)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus:
... Ploiesti-ul continua sa dea valori... !!! Succes in continuare... azi mi-am adus aminte cum mi-am cumparat primele volume Nichita Stanescu... :)
... tot eu... astept si alte poezii... le citesc cu mare placere, admiratie si toata atentia ce li se cuvine... :)nu sunt experta dar imi plac...
Pentru "o anonima":
Mi-am pierdut de ceva timp penita cu care scriam versuri.Tot atunci am pierdut acea particica din suflet, care cauta si gasea muzele, atat de necesare scrierii de versuri. O indeletnicire destul de grea,dealtfel,...pentru ca de fiecare data, spre a putea scrie un vers ,trebuia sa te indragostesti...Iar eu,acum, am obosit. Mi-am epuizat energia necesara pentru necesarele "indragosteli".
Mi-au ostenit simtirile si mi-a mucegait sufletul.Sunt un prafuit ce a ramas doar cu copertile.
Multumesc oricum,pentru aprecierile tale si pentru indemn!
... vorbesti ca unul care e pe moarte, si nu cred ca e cazul (cati ani ai?)...
O, Doamne! Nu-mi vine sa cred ca vorbesti asa despre proporiu-ti suflet! Pana si celulele au capacitatea de a se regenera, dar sufletul? care se hraneste spiritual, alimentul de baza fiind iubirea, care se spune ca nu moare... sau iubirea ta e ura? - tot din prea multa iubire, zic eu...
Sa nu-mi zici ca nu pui acelasi suflet in tot ceea ce faci...
Umila mea parere este ca ar fi timpul (si ar fi bine sa nu-l lasi sa treaca asa) sa-ti energizezi aceea particica din suflet pentru Poezie... ai nevoie, crede-ma... si noi de poezia ta... ca penite si muze se mai gasesc (ca doar n-o sa scri cu aceeasi penita toata viata)...
tot eu :)
Cati ani am? :))))
Sunt "un pustan" cu pacate de om batran si cu sufletul putred si incovoiat sub povara constiintei.Asa ca daca ti-as marturisii varsta mea in ani calendaristici, ar fi varsta unuia care cu siguranta nu ar trebui sa aiba preocuparile pe care le am eu acum.Sunt "un ciudat" printre cei de varsta mea.:)
Daca ar fi sa iti marturisesc varsta mea ,masurata in trairi ,greseli ,bucurii ,impliniri si neampliniri ,aceasta ar fi undeva peste 100 de anisori...
"vorbesti ca unul care e pe moarte"... Ei ash! Neah... Mai degraba gandesc ca unul care deja "a murit". Daca ar fi sa raman in acelasi ton "macabru",as spune ca toti oamenii ,incepand cu clipa in care au fost conceputi ... sunt niste fiinte ce se afla "pe moarte". Este singura CERTITUDINE pe care o avem in legatura cu destinatia noastra finala.
Trimiteți un comentariu