21 mai 2018

De fiecare dată când aveți certitudinea că ați fost păcăliți sau că identificați una din situațiile de mai jos, sunați la ANPC sau la Poliție ! (reloaded)


""""

Cum să nu fiți furați atunci când mergeți la piață .
- Despre piețe, târguri, aprozare și comerțul de produse agroalimentare -

Atenție sporită !
De fiecare dată când aveți certitudinea că ați fost păcăliți sau că identificați una din situațiile de mai jos, sunați la ANPC sau la Poliție ! Nu vă temeți de corupția din sistem ! Luați atitudine ! Altfel îi încurajați să facă în continuare la fel . Puneți presiune pe autorități până când astfel de proceduri vor fi stârpite !
Da , este adevărat , cei care practică astfel de fapte au foarte mulți prieteni printre oameni ai legii și în rândul celor care ar trebui să vegheze, să verifice și să sancționeze astfel de fapte. Dar asta nu înseamnă ca totul este pierdut.
Sistemul trebuie curățat de lichele, iar dacă stăm toți cu mâinile în sân ........

***
Când mergeți la piață sau la aprozar, dacă nu sunteți lăsați să vă alegeți marfa... mai bine plecați ! Aproape sigur este ceva în neregulă acolo sau veți fi păcăliți.
Dacă totuși vreți să cumpărați chiar și în condițiile date... urmăriți următoarele aspecte:

- Fiți atenți de unde vi se pun legumele sau fructele , deoarece vânzătorii au "pe spate" marfă mai urâtă , mai mică sau chiar stricată.

- Fiți atenți ca punguța în care vi se pun produsele înainte de cântărire să fie goală , deoarece mare parte dintre vânzătorii de produse agroalimentare au deja pregătite pungi/punguțe cu produse stricate de care vor să scape (lângă cântar sau în spatele mărfurilor expuse) ; o clipă de neatenție și vă alegeți cu 2-3 produse frumoase deasupra și cu punga plină de stricăciuni.

***

Dacă cumpărați cantități mai mari (ambalate la lădițe, la sac sau la baxuri de carton) , verificați bine înainte de a achiziționa produsele !
Scoateți o parte din produse și verificați cum se prezintă cele de pe fundul lădițelor sau de pe fundul baxurilor, deoarece riscați să aveți surprize neplăcute acasă !
În cazul produselor puse în saci (castraveți, ardei gras, ardei kapia, gogoșari, etc.) , încercați să verificați ce se află în mijlocul lor, la interior ! Cu cât produsele sunt mai frumos aranjate, cu atât riscul de a vă alege cu o "țeapă" este mai mare.

***

Când mergeți la piață sau la aprozar, dacă este folosit un cantar electronic cu tas , urmăriți tara cântarului atunci când este ridicat tasul de pe cantar pentru a fi puse produse in el ....
Întotdeauna, când tasul cântarului/vasul/ligheanul nu se află pe platforma cântarului electronic, cântarul trebuie să afișeze pe minus tara (adică cântarul trebuie să afișeze " - xxx grame " , reprezentând minus greutatea vasului folosit ca tas pentru cântărirea produselor).
Foarte mulți profită de asta și , atunci când ridică vasul pentru a vi-l umple cu produsele destinate cântăririi , apasă repede pe butonul de resetare și aduc greutatea pe 0. Astfel , când vă vor cântări produsele , la greutatea totală vă vor adăuga și greutatea tasului (300 - 600 grame în plus), furându-vă astfel la cântar.
Nu toți sunt de bună credință și cu frică de consecințele legale corespunzătoare faptelor lor (și-s mulți din ăștia).
Distanța între cinste și infracțiune este doar de o singură apăsare de tastă.

~~~~~~~
~~~~~~~

Rețineți încă un aspect !
Peste 70% dintre cei cu certificate de "producător" din piețele agroalimentare , de fapt își cumpără marfa ce o au pe tarabe (sau in aprozare) din același loc cu comercianții / societățile comerciale ...
Este îndeajuns să mergi o dată (dimineața devreme) în marile/cunoscutele piețe agroalimentare de en gros și îi vei vedea negociind și cumpărând la greu baxuri/saci cu marfă , marfă pe care apoi o vând în piață sub masca smerită și înșelătoare a unui "biet producător".
Vorba personajului jucat de maestru Dinică în "Filantropica" : " Vă este milă ? V-am luat banii !!!"


"""

[ sursa : La Piata Aprozaresti - link facebook ]

0 elucubratii mai dihai decat cea de mai sus: